Ştirea am auzit-o la radio: 9 candidaţi pe loc la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Culmea! mi-am zis. Întâi că aud ştirea asta la radio, unde jurnalismul este din ce în ce mai puţin căutat. Şi doi, pentru că jurnalismul a ajuns cea mai căutată facultate din România. Cum să fi fost posibil? Căci pe scara valorilor sociale, noi, ca breaslă, stăm prost spre foarte prost.
Dar dacă te gândeşti un pic, îţi dai seama că nu după relevanţă, încredere sau viitor este aşezată ţara asta. România este sănătos aşezată în jurul televizorului. Suntem naţia europeană cu cele mai multe ore petrecute la tv. 5 ore şi jumătate îşi petrec românii în faţa televizorului în fiecare zi. Succesul se măsoară în apariţii tv, în durata apariţiilor la tv. Românii îşi doresc să apară la tv.
De fapt, viaţa naţiunii se petrece la televizor. Agenda ţării e stabilită acolo şi guvernarea şi marile ei probleme tot la tv se fac şi desfac. Şi atunci de ce să te iei de un copil care îşi doreşte să fie Mircea Badea sau Andreea Esca?
Fascinaţia e de înţeles. Până la urmă, jurnalismul cu toate formele sale este o meserie care te invită să visezi. Mai ales când eşti copil. O să cunoşti vedete. O să lucrezi cu vedete. O să te aşezi în lumina reflectoarelor. Vei intra în hoteluri de lux. Vei trăi alături de oameni cu obraz subţire. Sau poate o să fii mereu acolo unde se întâmplă lucruri. Vei lua parte la războaie. Imaginile şi fotografiile tale o să facă înconjurul ţării şi al lumii. O să afli primul. O să ştii multe. Poate o să faci dreptate. Poate lumea se va uita în gura ta. Poate oamenii se vor încolona în spatele tău şi vei da jos guverne şi preşedinţi. În cele din urmă, poţi fi celebru şi de ce nu, chiar bogat.
Dar acesta e doar un vis. De ceva vreme încoace am avut şansa să lucrez cu viitorii jurnalişti. Sper să o fac din nou în acest an. Şi întotdeauna le-am spus acelaşi lucru. Pe care îl spun acum şi celor 9 pe loc sau altora care vor în profesia asta:
Nimeni nu vă aşteaptă şi nimeni nu vă doreşte. Nimeni nu o să aibă răbdare să vă înveţe. Vreţi să lucraţi într-o piaţă blocată în care patronii au tras salariile în jos. O piaţă în care oamenii vechi îşi găsesc cu greu de lucru şi nu în cele mai bune condiţii.
O să munciţi mult, de dimineaţa până seara. Dar asta nu e neapărat o veste proastă. Trebuie să aveţi o sănătate de fier, căci rar o să apucaţi să mâncaţi. O să vă bucuraţi din când în când de o masă la evenimente. Şi tot atunci o să căpătaţi sentimentul că sunteţi toleraţi.
O să se ţipe la voi. Prea rar o să se aprecize ce faceţi bine şi prea des vi se vor scoate ochii pentru greşeli. Nimic din ce faceţi bun nu o să fie de ajuns. O să fiţi parte dintr-o mică armată care trebuie să fie mereu gata de luptă. Şi mereu puteţi fi aruncaţi ca o măsea stricată, chiar şi pentru opinii. Prea puţini o să vă apere, şi inutil.
O să învăţaţi repede ce este compromisul. O să fiţi îndepărtaţi dacă semănaţi cu un sindicalist. O să învăţaţi brusc şi dureros cum să vă apăraţi punctele de vedere O să ştiţi repede ce este o linie editorială şi cum se respectă ea.
O să aflaţi mult prea devreme că redacţiile au orientări pe care le respectă. Măcar ăsta e un avantaj: ştiţi de la bun început la ce vă înhămaţi. Audienţa şi click-ul or să fie mama şi tatăl vostru, în loc de relevanţă şi profunzime.
Din nefericire, o să apucaţi să vă cunoaşteţi idolii. Vedetele la care visaţi. Unii or să vă dezamăgească. O să vedeţi că nu vă răspund nicicând la telefon, că vă alungă atunci când daţi de ei sau că pur şi simplu nu au chef de voi. O să aflaţi că în poziţii cheie din administraţia românească sunt oameni puţintei la minte, cu un tupeu uriaş. Oameni cu care v-ar fi ruşine să vă însoţiţi la o bere, dar cărora va trebui să le luaţi interviuri în calitate de păstrători ai adevărului. Veţi vedea foarte repede un sistem găunos cu zeci de nesimţiţi care conduc România. Uneori o să vi se facă greaţă şi nu o să aveţi cui spune. O să aflaţi lucruri îngrozitoare, dar pe care nu le puteţi publica niciodată căci nu le veţi putea proba.
O să vă vedeţi rar familiile şi de puţine ori or să înţeleagă ce faceţi şi mai ales de ce. Ziua de salariu nu e obligatoriu să fie tocmai fixă şi nici nu o să aveţi tot salariul pe o carte de muncă. Pe măsură ce or să treacă anii, o să vă întrebaţi mai des ce o să faceţi la pensie şi cum va fi ea.
Dar chiar şi aşa, undeva în adâncul sufletului, o să ştiţi că breasla asta şchioapă cum este ea încă împinge lucrurile înainte. Că mai face un pic de dreptate. Că uneori le mai dă satisfacţie celor ce ne privesc.
Veţi şti că încă puteţi să vă faceţi treaba, că puteţi munci corect şi onest, respectând publicul. Că dacă ştii să-ţi aperi punctele de vedere, nimeni nu te va obliga. Veţi afla că presa are în continuare oameni buni. Veţi veni lângă noi şi o să păstraţi speranţa vie. Căci nu mă îndoiesc că între voi e măcar unul care va îndrepta ceea ce s-a greşit.
La sfârşit, unul dintre voi va fi cunoscut. Unul va ajunge celebru, poate. Şi poate unul din trei generaţii se va îmbogăţi. Iar cei mai mulţi se vor preda şi se vor maturiza abandonându-şi visele.
Bine aţi venit, doar călătoria e fascinantă!
