La sfârșitul săptămânii trecute, a murit într-un spital din Moscova Valeria Novodvorskaia, una dintre ultimele conștiințe civice liberale din Rusia.
Într-un interviu mai vechi din Komsomolskaia pravda, întrebată ce profesie are, Novodvorskaia a răspuns fără șovăire: disident. Și a adăugat că viața ei a fost predeterminată, încă din secolul al XVI-lea, omul liber nu putea fi decât disident în Rusia. Așa este croită țara, de la Ivan cel Groaznic încoace. Răspunzând la această întrebare, Novodvorskaia povestea cum la începutul anilor ’90, când și-a făcut primele cărți de vizită, s-a gândit mult ce să scrie sub nume și a decis că „profesia principală“ a oricărui „om liber din Rusia“ era cea de disident, celelalte de traducător, ziarist, pedagog fiind doar „hobby“-uri de pe urma cărora a câștigat cât să supraviețuiască.
Totuși, Valeria Novodvorskaia a fost mult mai mult decât un disident. Istoria vieții ei, necunoscută pentru multă lume, a povestit-o în romanul autobiografic, Po tu storonu otciaianiia (1993). Și fără povestea disidenței ei din anii 1960-1980, curajul, forța, inteligența și cultura ei copleșeau orice interlocutor. Novodvorskaia era o femeie educată, cu o neobișnuită cultură enciclopedică, avea o limbă rusă elegantă, de o bogăție rară, limbă care nu se mai vorbește de decenii, poate doar în exil la Paris sau New York, în familiile rușilor albi. Știa să construiască demonstrații, să așeze într-un fel anume argumentele, citea lecții minunate studenților. Avea principii și valori puternice, era reprezentanta unui curent intelectual care nu mai exista de multă vreme, curent care credea în destinul european al Rusiei.
În istoria recentă a oricărei țări pot fi menționate câteva nume de femei care i-au marcat evoluția, au lăsat o urmă adâncă într-un domeniu sau mai multe. În România, de exemplu, Elenele: Lupescu, Ceaușescu și Udrea. Sau figuri pozitive: Zoe Petre, Mona Muscă și Monica Macovei. În cazul Rusiei, peste 50 de ani, orice narațiune a acestor timpuri va trebui să menționeze numele a cel puțin trei femei: Anna Politkovskaia, Galina Starovoitova și Valeria Novodvorskaia. Politkovskaia, asasinată la intrarea în bloc, în octombrie 2006, a fost ziaristă și activistă pentru apărarea drepturilor omului. Galina Starovoitova, împușcată în holul blocului (noiembrie 1998), a fost om politic democrat, deputat (1989-1998), etnograf și antropolog, apărătoare a drepturilor minorităților naționale din Rusia și colaboratoare a lui Andrei Saharov în 1989. S-a numărat printre foarte puținii care au avut curajul să promoveze tema lustrației în anii 1990, dekaghebizarea instituțiilor statului, cerând public limitarea implicării serviciilor secrete rusești, succesoarele KGB-ului, în viața politică, culturală, economică și socială din Rusia. Starovoitova a criticat aducerea lui Evgheni Primakov, fostul șef al spionajului, apoi al diplomației, în fruntea guvernului. Din cauza influenței pe care o exercita încă asupra președintelui Boris Elțîn devenise periculoasă pentru scenariile serviciilor secrete rusești, în primul rând ale FSB-ului condus de colonelul V.V. Putin. Deși au trecut peste 15 ani de la crimă, nici până astăzi n-au fost descoperiți cei care au comandat și plătit asasinarea Galinei Starovoitova. Într-un târziu, au fost arestați executanții, câteva persoane direct implicate în crimă, membri ai unei rețele a GRU-ului, spionajul militar rusesc.
Ceea ce o deosebește pe Novodvorskaia de Politkovskaia și Storovoitova este și trecutul de disident anticomunist. Născută în 1950 la Baranovici, în Belarus, familia ei s-a mutat în capitală pe când tânăra Valeria avea 9 ani. În 1968 a terminat liceul și s-a înscris la secția franceză a prestigiosului Institut de limbi străine de la Moscova. La 19 ani, Valeria Novodvorskaia face un gest de protest de mare curaj, protestând împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele sovietice. La 5 decembrie 1969, de ziua Constituției sovietice, din balconul Palatului Congreselor de la Kremlin a aruncat manifeste pe care copiase o poezie rechizitoriu la adresa PCUS. La 18.25 minute, cu 5 minute înainte de începerea spectacolului, când sala era plină, iar luminile încă aprinse, a aruncat 100 manifeste spre parter, iar alte 25 le-a împărțit vecinilor de la balcon. O bătrână îi șoptește la ureche să plece în grabă, iar o fetiță se apropie cerându-i un manifest, pentru că mama ei n-a mai apucat nici unul. Se apropie un kaghebist în civil care o întreabă dacă ea a aruncat manifestele, ceea ce tânăra de 19 ani confirmă mulțumită, da, chiar ea le-a aruncat. Toată această scenă a fost rememorată în romanul autobiografic publicat 24 de ani mai târziu. Valeria Novodvorskaia a fost reținută, dusă la Lubianka și anchetată începând cu acea seară pentru că a încălcat articolul 70 Cod Penal, fiind acuzată de agitație antisovietică. Peste câteva luni a fost internată forțat în spitalul de psihiatrie de la Kazani, pe unde vor trece și alți importanți disidenți anticomuniști din Uniunea Sovietică. A fost eliberată după doi ani. După 1972, Novodvorskaia s-a implicat în crearea și difuzarea literaturii interzise, a samizdatului. Pedagog și traducător de literatură medicală din franceză și italiană, ea a absolvit Facultatea de limbi străine a Institutului Pedagogic din regiunea Moscova, la seral. În 1978 a participat la fondarea Uniunii libere interprofesionale a muncitorilor, ce se dorea un partid politic care să facă opoziție PCUS, dar a cărui activitate a fost brutal întreruptă de KGB.
Valeria Novodvorskaia a fost anchetată și judecată de încă trei ori (1978, ’85 și ’86) și a trecut prin închisoarea KGB de la Lefortovo de încă două ori. Toate acestea au lăsat urme adânci asupra sănătății ei. Până în decembrie 1991, la prăbușirea URSS, ea a fost arestată administrativ de 17 ori. Lupta pentru apărarea drepturilor omului, după cum ea însăși avea să afirme în mai multe interviuri, avea doar un aspect tactic, obiectivul ei fiind destrămarea URSS, pe care o considera „Imperiul răului“. A avut șansa să vadă cu ochii ei prăbușirea Uniunii Sovietice.
Odată cu lansarea reformelor lui Gorbaciov, Novodvorskaia s-a implicat în organizarea de demonstrații și mitinguri, e drept că cele mai multe neautorizate, motiv pentru care a fost arestată de zeci de ori, pentru a fi eliberată după câteva ore. În 1988 a fondat Uniunea Democratică, partid pe care l-a condus până la moarte, dar care n-a jucat vreun rol important. Anticomunismul său a împins-o la o critică neobișnuit de dură a ultimului secretar general, fiind chiar anchetată în 1990 pentru articolul intitulat Heil, Gorbaciov!.
În toamna 1993, în disputa cu Sovietul Suprem l-a susținut pe Boris Elțîn și a participat la congresul de înființare al blocului Alegerea Rusiei (Vîbor Rossii), condus de Egor Gaidar, promotorul terapiei de șoc în Rusia și aliat al liderului de la Kremlin. Însă, după invadarea Ceceniei a început să-l critice tot mai des pe Elțîn. Candidează fără succes pentru un mandat uninominal la parlamentarele din decembrie 1995, din partea Partidului Libertății Economice. Va rămâne în politică, consiliindu-l pe deputatul Konstantin Borovoi.
După anul 2000, odată cu venirea lui Putin la Kremlin, Novodvorskaia este împinsă tot mai departe de scena politică. Trăiește acum a doua tinerețe. Se dedică cu pasiune publicisticii, devenind unul dintre cei mai aprigi critici ai președintelui Putin, scrie și lansează mai multe cărți care n-au trecut neobservate. Dă sute de interviuri la radio Svoboda (secția rusă a Europei Libere), Echo Moskvî etc. și devine una dintre cele mai importante voci în dezbaterea publică timp de aproape un deceniu și jumătate. A luat atitudine împotriva politicii imperiale a Rusiei față de Țările Baltice, Georgia și recent Ucraina, a criticat revanșa serviciilor secrete rusești în fața societății ruse și a Occidentului, renașterea propagandei de tip sovietic și cultul personalității lui Putin, a deplâns limitarea drepturilor și libertăților civile, a criticat Biserica Ortodoxă Rusă pentru conservatorism și antioccidentalism. Novodvorskaia devine cu timpul un fel de instanță morală pentru intelighenția rusă.
Credea cu pasiune în libertate și valorile democrației. A fost cea mai proamericană dintre toți disidenții sovietici. Întrebată la un interviu pentru ce și pentru cine a luptat toată viață, Novodvorskaia răspundea simplu: pentru libertatea de a alege, pentru liberalism, pentru modelul american. „Nu ne trebuie orice fel de Rusie, avem nevoie de o țară civilizată, occidentalizată“. Câteodată exagera într-un stil inconfundabil, iritându-și contemporanii: „Dacă SUA ar ataca Rusia pentru noi ar fi bine. Pentru Rusia e mai bine să fie un stat al SUA. Cred, însă, că americanii n-au nevoie de noi“. Iar atunci când toată presa rusă controlată de Kremlin plângea de mila irakienilor criticând operațiunile militare americane, Novodvorskaia afirma: „Nu mă deranjează că democratica Americă lansează rachete împotriva Irakului nedemocratic. După mine, cu cât mai multe (rachete – n. red.) cu atât mai bine“.
În ultimii 7 ani și jumătate a lucrat la săptămânalul Novoe vremea (The New Times), publicând în fiecare număr câte o coloană (331 în total) despre poeți și scriitori, mai ales ruși (Ahmatova, Nabokov, Gogol etc.) sau despre evenimente excepționale din istoria Rusiei. Ultimul articol publicat este despre Isaac Babel. Lunea mergea la redacție cu o cutie de bomboane în geantă pentru colegii mai tineri, cărora le cerea să i se adreseze cu „tu“ și să-i spună pe nume, „Lera“. Era singurul publicist din redacție care scria încă de mână, pentru că n-a învățat niciodată să folosească computerul.
A colaborat cu articole politice la grani.ru, avea un blog la Echo Moskvî și ținea un videoblog împreună cu Konstantin Borovoi.
Valeria Novodvorskaia a fost, alături de Ludmila Alekseeva și Serghei Kovaliov, una dintre conștiințele vii ale Rusiei. Internată forțat în spitale de psihiatrie, anchetată, judecată, condamnată sau doar arestată administrativ, Novodvorskaia a refuzat să emigreze din URSS, cum au fost forțați să accepte majoritatea disidenților din generația sa. Chiar dacă unii nu sunt de acord cu radicalismul său, toți o respectă pentru atitudinea fermă din anchetele KGB-ului, dârzenia cu care și-a apărat toată viața principiile, fără să accepte nici un compromis.
Sursa: revista22.ro
Subiectivism GDS-ist!
Comentariile sunt închise.