Moscova a avertizat Kievul, în cursul dimineții zilei de duminică, amenințând că evenimentul produs poate avea ”consecințe ireversibile” după ce un obuz care a căzut într-un oraș situat la frontiera cu Ucraina a provocat moartea unei persoane.
„În Rusia, noi considerăm această provocare drept un act de agresiune suplimentar al Ucrainei”, a declarat Ministerul rus pentru Afaceri Externe. „Acest eveniment demonstrează o escaladare extrem de periculoasă a tensiunilor de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina şi poate avea consecinţe ireversibile, a căror responsabilitate o poartă Ucraina„.
„În jurul orei 09.20 (08.20 ora României), un obuz a căzut în Doneţk (Rusia) lansat de pe teritoriul ucrainean. Două case au fost avariate şi o persoană a murit„, a declarat Aleksandr Titov, purtătorul de cuvânt al autorităţilor regionale din Rostov, citat de agenţia rusă Itar-Tass.
Comentariile sunt închise.