zambaccian Iulie 2014. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie au publicat motivele deciziei de a-i condamna pe Dana și Adrian Năstase în dosarul „Zambaccian“. Este vorba de sentințele pronunțate în 6 ianuarie 2014: patru ani de închisoare cu executare pentru Adrian Năstase și trei ani cu suspendare pentru Dana Năstase.
Motivarea este lungă. Printre altele, instanța a stabilit că „Inculpatul Năstase nu a avut nicio reţinere de a acţiona în cel mai pur stil mafiot, încercând să impună tăcerea persoanei care «l-a trădat» (aşa cum însuşi inculpatul s-a exprimat) prin amenințarea cu dezvăluiri viitoare compromiţătoare pentru aceasta.“ „Trădătorul“ era fostul consul al României la Shanghai, Ioan Păun, care inițial avea calitatea de învinuit în acest dosar privind importul unor bunuri din China.

Revista Kamikaze, iunie 2013: Dacă nu vă mai amintiți, „Zambaccian“ e dosarul în care Adrian Năstase e acuzat de șantaj și dare de mită. Șantaj la fostul consul al României în China, Ioan Păun, căruia i-a condiționat rămînerea în China de „ajutorul“ dat la cumpărături. Declarațiile lui Ioan Păun despre metodele lui Năstase și ale nevestei sînt demne de mafie. Iată-le mai jos, așa cum apar în rechizitoriul dosarului „Zambaccian“

Bunurile lui Năstase, transportate la Ambasada României din China

„În luna august 2002, Daniela Năstase a venit din nou în China însoțită de Irina Paula Jianu și d-na Jora. Eu m-am ocupat de partea de pregătire a vizitei, respectiv rezervarea camerelor la hotel, preluarea de la aeroport, și le-am însoțit pe toată perioada cât au stat în China. Daniela Năstase mi-a prezentat-o pe Irina Paula Jianu ca pe o bună prietenă și un om de afaceri. Pe Mady Jora am cunoscut-o tot cu prilejul acelor vizite, fiindu-mi de asemenea prezentată de către Daniela Năstase.

Mi-au spus că sunt interesate să cumpere materiale de construcții, respectiv obiecte sanitare și obiecte decorative (mobilă, covoare și altele). Cu acest prilej, Daniela Năstase mi-a înmânat o sumă de bani, respectiv 30.000 de dolari, iar Irina Paula Jianu suma de 17.000 de dolari. Din aceste sume de bani au fost achitate cumpărăturile efectuate de persoanele mai sus menționate. Cred că mi-au înmânat mie sumele respective de bani pentru a efectua eu plățile și a nu mai umbla dânsele cu bani, având în vedere că nu cunoșteau limba chineză și era necesară prezența mea sau a altui vorbitor de limbă chineză. Le-am condus în diverse locuri la cumpărături cu una dintre mașinile ambasadei. Plata bunurilor se efectua pe loc sau se achita un avans, urmând ca diferența să fie achitată la momentul efectuării transportului bunurilor la hotelul din incinta ambasadei. De regulă, îi dădeam vânzătorului o carte de vizită, iar dânsul transporta marfa la adresa indicată. Acesta este motivul pentru care pe marea majoritate a chitanțelor apare numele meu. Plata se efectua, potrivit doleanțelor vânzătorului, în valută sau în moneda națională chineză.“

Cîte 90.000 USD „la mapă“

„Atunci când efectuam plăți, notam pe o agendă bunurile achiziționate și valoarea acestora. Țineam o evidență cu sumele de bani primite și plățile efectuate. Din câte îmi amintesc, s-au cumpărat obiecte sanitare, covoare, mobilă. La un moment dat, ne apropiam de finalizarea sumei de bani existente și atunci a mai venit din țară, prin intermediul cursei TAROM, o mapă sigilată în interiorul căreia erau încă 30.000 de dolari. La indicația Danielei Năstase, personal am preluat această mapă de la pilotul aeronavei, al cărui nume nu mi-l amintesc. Precizez că era o mapă neagră și avea aplicat un sigiliu roșu de ceară. Am desfăcut mapa, personal, în prezența d-nei Năstase, în interior era un top de hârtie format A4, decupat pe centru și așezate trei fișicuri de câte 10.000 de dolari. O parte din această sumă a fost utilizată pe perioada cât Daniela Năstase a mai rămas în vizită în China, iar deferența a rămas la mine, urmând a fi utilizată pentru achizițiile ulterioare.
Am identificat, astăzi, la dosar decontul de cheltuieli întocmit de către mine cu privire la sumele de bani achitate pentru Irina Paula Jianu și precizez că aceasta depășise suma pe care mi-o înmânase, dar achizițiile au continuat. Tot la dosar se regăsesc și originalele de la filele pe care eu am ținut evidența.
În data de 5.10.2002, prin curier TAROM am primit de la Daniela Năstase, cred că tot într-o mapă, suma de 90.000 de dolari. În funcție de solicitările Danielei Năstase, din această sumă de bani am continuat să achiziționez bunuri.
În ianuarie 2003, bunurile depozitate în hotelul din incinta ambasadei au fost mutate într-un depozit din Beijing și de aici au fost transmise în continuare către țară.“

200.000 USD „la săculeț“ de la Adrian Năstase

„În luna decembrie 2002, am efectuat o deplasare în țară, ocazie cu care m-am întâlnit cu Daniela Năstase la biroul acesteia din Jean Texier. Înainte de plecare, dânsa mi-a înmânat suma de 20.000 de dolari.
În luna ianuarie 2003, am mai primit suma de 15.000 de dolari de la d-na Dana Barbu (Dana Barb, sora lui Adrian Năstase – n.n.), cu prilejul unei vizite pe care aceasta a efectuat-o la Beijing, cu o delegație de la Forum Invest.
În aprilie 2003, Daniela Năstase a efectuat o nouă vizită în China însoțită de Smaranda Corbeanu și Irina Paula Jianu. Cu acest prilej, d-na Năstase mi-a înmânat suma de 129.000 de dolari la începutul vizitei și înainte de plecare încă 2.500 de dolari. Tot atunci am primit de la Smaranda Corbeanu o sumă de circa 3.000 de dolari.
Pe data de 27 aprilie 2003, am primit prin curier TAROM suma de 60.000 de dolari.
În data de 14 mai 2003, cu prilejul vizitei oficiale a d-lui Năstase, în China, am primit suma de 200.000 de dolari. Precizez că suma de bani am primit-o de la Adrian Năstase și Daniela Năstase în salonul vilei de protocol în care erau cazați. Suma era într-un săculeț de culoare neagră pe care l-am predat organelor de urmărire penală și care se regăsește la dosar.“

 

Sursa: kmcz.ro

Comentariile sunt închise.