dan voiculescuDan Voiculescu îi încurajează pe „jurnaliştii” Antenei 3, într-o postare pe blogul personal, spunându-le că mai sunt doar trei luni până la debarcarea lui Băsescu.

El afirmă că la Curtea de Apel magistraţii au încălcat mai multe prevederi legale, pentru care a cerut strămutarea procesului, şi promite că pe 6 iulie, cu o zi înainte de noul termen din Dosarul ICA, va face o conferinţă de presă.

Nici despre noul dosar de şantaj pe care i l-au deschis procurorii DNA nu ştie prea multe, deşi joi a stat în faţa procurorilor anticorptie aproape 4 ore. În schimb îşi doreşte ca jurnaliştii Antenei 3 să continue „să-şi îndeplinească misiunea de a încuraja respectarea statului de drept, de întărire a parteneriatelor strategice ale României, de sprijin pentru instituţiile statului”.

„În calitate de principal adversar politic al lui Băsescu Traian, doresc să fac următoarele precizări referitoare la evenimentele petrecute în ultimele zile:

1. Referitor la procesul Telepatia – profesorul Mateuţ consideră că au fost încălcate mai multe texte de lege motiv pentru care s-a decis iniţierea unor acţiuni reconvenţionale (care vor fi prezentate presei duminică, 6 iulie).

2. În legătură cu faptul că ieri, la ora 15.00, am fost convocat la DNA pentru ora 16.00, într-un dosar penal din 2013, precizez: la DNA am stat cca. 4 ore pentru a lua la cunoştinţă aşa-zisele acuzaţii de şantaj.

Acuzaţiile nu aveau nici o legătură cu mine şi erau bazate pe nişte declaraţii mincinoase.

Şi pentru că vreau ca lucrurile să fie clare, menţionez că nu mi-au fost prezentate nici înregistrări audio, nici înregistrări video şi nici fapte materiale ilegale, nicio probă referitoare la când s-ar fi întâlnit cineva cu mine pentru pretinsul şantaj, unde (?) sau cine (?) mai era prezent ???

În plus, aşa cum am mai spus, nu am nicio relaţie cu cei care declară că i-aş fi şantajat.

Totodată, vreau să subliniez atitudinea corectă a procurorului care m-a audiat şi să-l asigur că voi respecta prevederile din ordonanţa prin care a dispus controlul judiciar.

În perioada imediat următoare se va demonstra că atât în serviciile secrete, cât şi în sistemul judiciar, inclusiv DNA, există oameni oneşti care îşi fac cu conştiinciozitate meseria.

Vreau să îi asigur pe Băsescu Traian şi pe pionii săi că psihicul meu este foarte rezistent şi că, aşa cum nu am cedat timp de 9 ani dorinţei lui Băsescu de a-şi subordona Antena 3, nu voi face acest lucru tocmai acum când mai are 3 luni de mandat.

În acelaşi timp, îmi doresc că jurnaliştii Antena 3 să continue să-şi îndeplinească misiunea de a încuraja respectarea statului de drept, de întărire a parteneriatelor strategice ale României, de sprijin pentru instituţiile statului, telespectatorii aşteptând de la ei onestitate şi profesionalism”.

2 COMENTARII

  1. Cel care a scris acest articol poate vrea sa spuna Cereri (incidentale)reconventionale specifice dreptului civil,atunci cand paratul are,si el,pretentii de la reclamant.De fapt,in acest proces este vorba despre constituire ca parte civila(pagubita) a M.Finantelor.Dar:”Constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale,precum si in fata instantei de judecata (numai)pana la citirea actului de sesizare(termen care a trecut de mult)”.Apoi,neconstituirea ca parte civila a partii vatamate(daca este vatamata si sub aspect material,financiar,etc)in timpul procesului penal nu se prescrie, deoarece:”Actiunea civila fi ALATURATA actiunii penale in cursul procesului penal,prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila”.Deci,(doar)poate fi alaturata sau NU,ea putandu-se judeca ulterior separat.Cu atat mai bine,deoarece daca se constata ca nu este infractiune,se recupereaza numai paguba nu si beneficiul nerelizat precum si dobanda aferenta.

  2. …da au fost incalcate texte de lega ca trebuia de mult timp sa stai tu la puscarie la cat ai furat din tara asta din banii nostrii de aceea noi traim prost ca tu sa te lafai in miliarde de euro si noi traim pe salarii si pensii de mizerii …esti un escroc ordinar pe care dupa matrapazlacurile si incalcari de legi dorim sa nu te mai vedem ani buni in libertate!iar in puscarie sa ai parte numai de „cosmarul Basescu” care incearca sa apere ce a mai ramas bun in tara asta ,ce nu ati putut voi fura !

Comentariile sunt închise.