voiculescu - la cafeaNu, nu va faceti iluzii ca Voiculescu mi-ar fi trimis vreun punct de vedere! Dar am auzit ca avocatul lui, Gheorghita Mateut ar fi vrut sa explice azi, la 17.00, cum sta treaba cu sechestrul pe bunuri, dar si cu firmele implicate in scandalul celor 2600 de hectare “de aur” pe care le-a arendat Voiculescu de la ADS prin metoda “concurs restrins de oferte”. Din pacate, cu toate ca eram foarte curios, Mateut n-a mai facut conferinta la 17.00… A fost chemat de urgenta la DNA, unde Voiculescu aud ca e intr-un alt dosar, avind calitatea de suspect. Ma rog, treaba lui, poate ia cu dedicatie o arenda la Jilava pentru citiva ani. Cica ar fi si inregistrari…

Data fiind situatia, va propun sa cititi mai jos un text lung din care veti afla ce voia sa ne spuna Voiculescu azi la 17.00,  cu gura lui Mateut. Nu e o gluma! E un drept la replica trimis de GRIVCO S.A. celor de la Romania Libera in 2012, in carepresedintele C.A. al GRIVCO S.A., domnul Mihai Lazar, explica relatia firmei cu terenul “de aur” din Giurgiu. Lectura placuta, dar pastrati-va simtul umorului…

ANUNŢ JUDICIAR PUBLICARE DREPT LA REPLICĂ

Față de neadevărurile prezentate în articolul intitulat „Cum a fost îmbogățit Dan Voiculescu de Academia Română“ publicat la paginile 6-7 din cotidianul „România liberă“ din data de 4 mai 2012, în exercitarea dreptului la replică, vă solicităm să publicați următorul punct de vedere: Articolul debutează încă de la titlu în mod eronat, făcând referire la persoana domnului senator Dan VOICULESCU, care de mulți ani nu mai este acționar al GRIVCO, fiind de notorietate faptul că dânsul s-a retras complet din orice activitate de natură economică. Chiar înainte de apariția articolului, în mod ne-uzual din punct de vedere jurnalistic, am fost contactați telefonic, în ultimul moment, repectiv pe 3 mai după-amiază, pentru a ne exprima un punct de vedere, încercându-se astfel să se dea o aparență de imparțialitate a demersului, deși modul în care am răspuns constant solicitărilor primite din partea presei ne îndreptățește să afirmăm că o solicitare scrisă ar fi primit din partea noastră un răspuns scris complet și în cel mai scurt timp. Întreaga situație, care a generat 5 procese numai până în prezent, este numai în sarcina ADS, ai cărei șefi de departament și alți funcționari, în mod abuziv, fac ce vor cu terenurile agricole ale statului, nu GRIVCO exploatând abuziv un teren, ci ADS acționand abuziv și nelegal. Astfel, pentru acuratețe, vă prezentăm detalii referitoare la exploatarea acestui teren, toate aceste aspecte fiind comunicate oficial, atât verbal, cât și în scris de GRIVCO în cadrul întâlnirilor noastre cu reprezentanții ADS, personalul din această instituție având perfectă cunoștință despre ele și pe care le-a ignorat și continuă să le ignore, din motive pe care nu le înțelegem, însă oricum contrare prevederilor legale în vigoare și intereselor naționale în agricultură. Istoricul contractual.  Temeinicia exploatării Între Institutul de Cercetări și Inginerie Tehnologică pentru Irigații și Drenaje (ICITID) Băneasa și GRIVCO s-a perfectat un contract de asociere în participațiune, nr. 539/27.07.2001, intrat în vigoare la data autentificării, respectiv 14.08.2001, pe o durata de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii duratei prin acordul părților, contract avizat și de către Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Şişești“ (ASAS). În baza acestui contract de asociere în participațiune, GRIVCO a exploatat cu titlu terenurile în suprafață de 2.672 ha (1.235,45 ha situat în extravilanul comunei Gostinu, jud. Giurgiu și, respectiv, în suprafață totală de 1.424,44 ha situat în extravilanul com. Băneasa, jud. Giurgiu). Tot în cadrul asocierii în participațiune, GRIVCO a efectuat de-a lungul anilor importante investiții financiare în infrastructura aferentă acestui teren, pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea rețelelor și instalațiilor de irigații și drenaje, repararea căilor de acces, a magaziilor, depozitelor, stațiilor de condiționare, dublate de metode agro-tehnice fundamentate tehnico-științific pentru redarea și ridicarea potențialului agro- productiv al celor 2.672 hectare de teren agricol. Pentru cei care s-ar putea îndoi de realitatea acestor investiții, vă invităm să vizitați acest teren și să îl comparați cu alte terenuri agricole gestionate doar din fonduri publice, pe care nu mai există niciun fel de sisteme de irigații sau lucrări de îmbunătățiri funciare (urmare a furturilor și a atitudinii iresponsabile a anumitor factori de decizie). Din cota sa de participare la beneficii, ICITID și-a finanțat propriile activități de cercetare agricolă, reușind astfel să își continue existența, în condițiile în care aproape toate celelalte institute de cercetare din România s-au închis, în absența unor măsuri concrete și coerente din partea factorilor de decizie (ADS și Ministerul Agriculturii în cazul de față). Deși acest contract era în curs de executare, în anul 2007 ADS, în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale ale Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu- Sisești“, care prevedea la poziția 59 din Anexa 2 la lege această suprafață ca fiind exploatată de ICITID, a luat acest teren de la ICITID și l-a dat ACADEMIEI ROMÂNE, în folosință gratuită. ADS nu a binevoit să înștiințeze ICITID cu privire la această decizie majoră prin care i-a luat terenurile (însăși baza activității sale), decizie nelegală și prin care încalcă chiar și contractul de concesiune încheiat de ADS cu ICITID, contract care era valabil până la desființarea ICITID sau privatizarea acestuia). În scurta perioadă în care terenurile agricole au fost predate de ADS către Academia Română – Fundația Patrimoniu (respectiv 28.08.2007 – 12.05.2008), su bscrise a continuat exploatarea acestor terenuri în mod necesar și evident, pe de o parte având înființate culturi agricole în baza unor planuri de cultură multi- anuală, iar pe de altă parte aflându- se într-un program investițional pe termen lung (reamintim durata contractului de asociere în participațiune cu ICITID, de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire). În aceste condiții, GRIVCO a încheiat cu Academia Română – Fundația Patrimoniu două contracte de arendă (nr. 560/24.09.2007 și 561/24.09.2007), contracte înregistrate la Registrele Agricole ale comunelor pe raza cărora se află aceste terenuri. În baza acestor contracte, GRIVCO a exploatat cu titlu terenurile și a plătit ACADEMIEI ROMÂNE – Fundația Patri-moniu aproximativ 2.800.000 RON, din care 800.000 RON în avans. Un simplu calcul aritmetic conduce la concluzia că GRIVCO a plătit pentru această perioadă peste 1.000 kg de grâu/ha. Pe perioada cât terenurile au fost la ACADEMIA ROMÂNĂ, contractul de asociere în participațiune încheiat între GRIVCO și ICITID a fost suspendat, nu a fost denunțat de către nici una dintre părți, terenurile agricole fiind lucrate, ca atare, tot de către GRIVCO, însă, de data aceasta, în baza unor contracte de arendă încheiate cu Academia Română – Fundația Patrimoniu (contractele nr. 560 / 24.09.2007 și 561/ 24.09.2007). Ulterior predării de către Academia Română – Fundația Patrimoniu a terenurilor înapoi către ADS (12.05.2008), derularea contractului de asociere în participațiune între ICITID și GRIVCO a fost în mod firesc reluată, continuând până în prezent în mod legal, pentru că terenurile sunt menținute în exploatarea ICITID de prevederile date și fără echivoc ale Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare (indicăm în acest sens Anexa 6, poziția 6 la lege, așa cum am indicat și șefilor de departament ADS, însă fără niciun răspuns). După ce terenurile au fost preluate de la ACADEMIA ROMÂNĂ – Fundația Patrimoniu, ADS a impus ICITID semnarea unui contract de concesiune pentru aceste terenuri agricole, însă pe o perioadă nemaiîntâlnită în domeniul agricol: de numai 6 luni, deși Legea 45/2009 și Legea 268/2001 stabilesc termenul concesiunii în astfel de cazuri „până la privatizarea sau desființarea institutului“, așa cum de altfel era prevăzut în Contractul de Concesiune nr. 67/04.06.2002 încheiat între ADS și ICITID. Suntem curioși cum cred șefii de departament din ADS că se poate face producție agricolă în jumătate de an! Ulterior, ADS a refuzat re-înnoirea acestui contract de concesiune cu ICITID și, mai înainte de îndeplinirea dispozițiilor legale ale art. 28, alin. (7) din Legea nr. 45/2009: „unitățile de cercetare dezvoltare prevăzute în anexa nr. 6 se reorganizează ca societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat sau se desființează, după caz….“, a organizat două licitații pentru concesionarea suprafeței, deși ADS nu poate dispune cu privire la acest teren. Acesta este și motivul pentru care, deși a reluat licitația pentru concesionarea acestei suprafețe, însăși ADS a revenit asupra propriului anunț și a anulat licitația. Însă, în loc să prelungească contractul de concesiune cu ICITID, a emis facturi de exploatare abuzivă către ICITID! Este necesar a observa și faptul că aceste terenuri nu au fost NICIODATĂ concesionate de ADS în vederea obținerii de redevențe (venituri), încă de la intrarea lor în circuitul agricol, prin lucrări de îndiguiri, desecări și amenajări funciare aceste terenuri fiind destinate exclusiv cercetării agricole și producerii de sămânță (activități desfășurate de GRIVCO și ICITID, fără excepție, aspect cunoscut și de ADS). Cu ignorarea evidentă a legii și în mod neîntemeiat, ADS a emis facturi de exploatare abuzivă către GRIVCO și către ICITID, pe rolul instanțelor de judecată fiind în curs de soluționare trei litigii: două inițiate de către ADS contra GRIVCO și respectiv ICITID, având ca obiect plata contravalorii exploatării terenurilor, iar unul inițiat de către GRIVCO, prin care solicităm să se constate doar că am exploatat cu titlu aceste terenuri. În acest din urmă proces a intervenit în nume propriu și ICITID, ca deținător legal al terenurilor, solicitând instanței să constate ceea ce ADS refuză să aducă la îndeplinire, anume că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 45/2009 (poziția 6 din Anexa 6 la lege), terenurile sunt destinate și se află în exploatarea ICITID Băneasa, judeţul Giurgiu, iar potrivit art. 8 alin. (1)-(3) din Legea nr. 268/2001, ADS are obligația de a încheia cu ICITID un contract de concesiune prin atribuire directă, în baza exercitării dreptului de preempțiune de către ICITID. ICITID și-a exercitat acest drept, în mod legal, însă ADS refuză să aplice legile, preferând să apeleze la presă… Referitor la pretențiile ADS împo- triva GRIVCO, în cadrul procesului inițiat de ADS am solicitat, în mod procedural, prezentarea modului de calcul al acestor pretenții (998 kg grâu/hectar), însă ADS nu a fost în măsură să prezinte dovezi în acest sens, fiind necesară efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, care a stabilit nivelul redevenței pentru acest teren la cantitatea de 530 kg grâu/hectar. În mod tendențios se preia de către jurnalist afirmația incorectă a „șefei de departament din ADS“ că studiul ICPA nu ar fi fost depus în instanță. Acest studiu a fost predat ADS, cu număr de înregistrare, și se află și la dosarul din instanță, fiind avut în vedere la efectuarea expertizei judiciare. Mai mult, ADS și-a însușit constatările acestui studiu ICPA, preluând în procedură de concesionare clasele de calitate ale terenurilor agricole.
ANUNŢ JUDICIAR PUBLICARE DREPT LA REPLICĂ
Dorim să arătăm în mod expres că activitatea de cercetare agricolă pe aceste terenuri a fost finanțată exclusiv din fondurile GRIVCO, programele de cercetare fiind avizate de forurile științifice tutelare și prezentate ADS. Nu faptul că am efectuat investiții în cercetarea agricolă și producția de sămânță ar trebui să îngrijoreze „opinia publică“, ci faptul că, ignorând prevederile legale, ADS nu a prelungit contractul de concesiune al ICITID după preluarea terenurilor de la Academia Română, declanșând în schimb proceduri de concesionare către terți, ultima licitație fiind suspendată din inițiativa ADS, fapt ce a făcut posibilă menținerea unei situații juridice incerte a terenurilor câtă vreme, pe de o parte, terenurile figurează, prin lege, în exploatarea ICITID, iar, pe de altă parte, ADS organizează proceduri de concesionare pe care apoi le suspendă. În concluzie, GRIVCO a exploatat întotdeauna aceste terenuri în baza unor contracte încheiate cu deţină- torii legali – ICITID și ACADEMIA ROMÂNĂ, efectuând investiții și achitând obligațiile sale contractuale integral și chiar și în avans, iar ADS a avut un comportament abuziv, luând și dând terenurile după bunul său plac, cu încălcarea prevederilor legale sus-menționate și prejudiciind astfel activitatea de cercetare și producție agricolă, deși acest domeniu este unul 
prioritar pentru economia națională. Toate demersurile GRIVCO au fost făcute exclusiv legal și procedural, prin corespondență înregistrată la registratura ADS, conducerea GRIVCO neavând niciun fel de legături personale sau de altă natură cu conducerea ADS. Facem mențiunea expresă că domnul Radu CRISTESCU – fost președinte al ADS (fratele doamnei procuror Adriana CRISTESCU) – nu este „un apropiat al lui Dan Voiculescu“, o simplă cercetare jurnalistică putând evidenția cu ușurință acest aspect. Față de explicațiile de mai sus, vă rugăm să ne acordați, pe prima pagină a ziarului „România liberă“, un drept la replică cu titlul „Senatorul Dan Voiculescu nu este implicat în activitatea GRIVCO, așa cum rezulta din articolul nostru apărut în data de vineri, 4 mai 2012“, având în preambul următoarea precizare: „Societatea GRIVCO ne-a transmis explicațiile sale referitoare la cele relatate în articolul nostru din data de 4 mai 2012 iar acestea pot fi citite și pe site-ul nostru…….“. Vă solicităm, de asemenea, ca explicațiile noastre să fie postate și pe site-ul ziarului „Romania liberă“, în caz contrar rezervându-ne dreptul de a vă chema în fața instanțelor judecătorești“.
Lazăr MIHAI președinte al Consiliului de Administraţie al GRIVCO SA

 

Sursa: turcescu.ro