duane butcherOrice idee că procurorii îi erau loiali Preşedintelui a fost îndepărtată de arestarea fratelui său (Mircea Băsescu), este de părere Duane Butcher, însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România. „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni arată că procurorii de aici nu sunt la comanda nimănui”, a spus diplomatul, ieri, la un eveniment dedicat investitorilor străini, organizat de Fondul Proprietatea, titreaza bursa.ro

Domnia sa a adăugat: „Nu cred că evenimentele din ultimele şase luni au legătură cu faptul că este an electoral, ci reprezintă o mare victorie. Nu suntem mulţumiţi cu ce se întâmplă în unele boarduri ale companiilor de stat, cu ce se întâmplă privind modificările de taxe, însă lupta cu corupţia este reală. Procurorii sunt dedicaţi să îi trimită la închisoare pe cei care încalcă legea. Oricine va vrea să dea sau să ia mită, de acum încolo, se va gândi de două ori înainte. Ne temem că sistemul ar putea contra-ataca, deoarece sunt atinşi oameni care sunt la putere. Dar ceea ce am văzut în ultimele şase luni este impresionant”.

Legat de alegerile prezidenţiale, Duane Butcher şi-a exprimat speranţa ca viitorul preşedinte să fie o persoană dispusă să asculte investitorii şi mediul de afaceri. Oficialul SUA, citat de bursa.ro, le-a spus investitorilor că vara anului 2012, când Preşedintele a fost suspendat, a fost un moment când mulţi s-au temut că România o va lua pe o cale greşită, că va ignora instanţele şi Constituţia: „Faptul că a decis să respecte decizia Curţii Constituţionale, că a urmat legea, a fost un test trecut de România, ce-i drept cu multă presiune din Vest. În final, a făcut ce trebuia, a ales să urmeze regulile. Nu ştiu cât a fost o înclinaţie spre respectarea legii şi cât a contat ascultarea opiniei Vestului. Cred că ambii factori au contat”.

Duane Butcher îşi încheie mandatul la Bucureşti, din luna iulie, în România, urmând să fie trimis un nou însărcinat cu afaceri, Dean Thompson.

Comentariile sunt închise.