Declarații surprinzătoare ale unui consilier al premierului Victor Ponta. În timp ce majoritatea politicienilor îl califică în fel și chip pe procurorul general, deputatul Radu Popa susține că de fapt situația stă cu totul altfel: procurorul-șef al DNA se luptă pentru independența Justiției și ar trebui făcută erou pentru asta. De asemenea el consideră că Direcția Națională Anticorupție nu face dosare politice.
“Cred in nume personal ca nu exista nici un dosar politic la DNA indiferent de numele cui se află pe copertă”, a declarat deputatul PSD pentru stiripesurse.ro
“Kovesi, vă spun eu, în nume personal, nu știu care e poziția altora din partid, dar eu, Radu Popa, cred că se bate pentru independența justiției. Eu n-am crezut că pot să prind o epocă de genul ăsta, cu asemenea adresări unul contra altuia. Dăm în justiție cât putem de mult. Ba nu, justiția, majoritatea, își face datoria. Și toată lumea ar omorî-o pe Kovesi. Erou ar trebui făcută Kovesi, îmi pare rău că trebuie s-o spun. Și-a asumat o responsabilitate destul de mare.”, a mai spus consilierul premierului, citat de stiripesurse.ro
„In gura lui Bercea Mondialul”am vrut sa scriu in comentariul de mai sus.
Mai bine „ma uit in gura” ,macar ma mai si distrez,decat „in gura unei „carpe” a ciocoilor,precum acest individ.Ma intreb,uneori,cam cate grame o fi avand creierul acestuia,incat ne crede asa de prosti.Ia uitati-va la zambetul sau flegmatic,in cadrul emisiunilor TV,impotriva alocutiunilor colegilor de platou,cei care,intr-adevar,mai debiteaza si ei prostii dar ,oricum,nu la (sub)nivelul acestui..,uite ca nu stiu cum sa-i mai zic.Sa fiu inteles:daca-ar fi un PSD-ist pur-sange,n-as avea nimic impotriva lui,ar fi optiunea lui,cea care,in democratie,trebuie respectata.Ma intriga faptul ca nu stiu cu cine „va fi”luna viitoare,de exemplu,lund ,astfel,locul unui demnitar macar credincios unui ideal.
Comentariile sunt închise.