După înregistrările în care Mircea Băsescu vorbeşte despre bani cu fiul lui Bercea Mondial, a apărut nouă serie stenograme din dosarul în care fratele preşedintelui a fost arestat preventiv. Antena 3 a difuzat marti seara mai multe fragmente a căror sursă indicată a fost DNA, fără a prezenta elemente de autentificare, şi care ar surprinde momentul în care s-ar fi încercat flagrantul şantajului reclamat de Mircea Băsescu. Acelaşi post de televiziune a difuzat imaginile care îl incriminau pe fratele preşedintelui, imagini puse la dispoziţie de avocatul clanului Bercea, Pavel Abraham, cel care în calitate de apărător are acces la dosarul din care ar trebui să facă parte şi aceste noi stenograme.
Familia lui Bercea Mondial l-a fi ameninţat pe Mircea Băsescu că îl va reclama la DNA dacă nu-şi recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenţie în favoarea interlopului, potrivit unor noi stenograme difuzate de Antena 3 şi atribuite DNA. Acestea ar surprinde momentul flagrantului. Din discuţii reiese că familia lui Bercea vrea să ajungă la o înţelegere cu Mircea Băsescu, care cere răgaz ca să facă „nişte planuri”. El insistă că nu are bani, iar când i se repetă insistent că a fost filmat în timpul discuţiilor cu membrii clanului Bercea, înregistrări care ar putea fi date DNA, se apără spunând că „atâtea s-ar putea să le fi spus”. Anghel Izaura îi spune la un moment dat lui Mircea Băsescu să ia bani de la fratele său, însă acesta îi răspunde că nici preşedintele nu are bani.
Stenogramele au fost difuzate de Antena 3, acelaşi post de televiziune a difuzat imaginile care îl incriminau pe fratele preşedintelui, imagini puse la dispoziţie de avocatul clanului Bercea, Pavel Abraham, cel care în calitate de apărător are acces la dosarul din care ar trebui să facă parte şi aceste noi informaţii.
Mircea Băsescu: „Măi, cine ştie ce oi fi spus eu, mă? Atâtea s-ar fi putut să le fi spus”
Anghel Izaura: Naşule, eu dacă mă duc şi dau la DNA şi mata într-o săptămână eşti arestat.
Mircea Băsescu: Poftim?
Anghel Izaura: Într-o săptămână eşti arestat dacă eu dau filmarea. Îţi garantez milion la milion.
Anghel Grinică Ion: Noi nu mergem la televiziuni. Noi mergem direct în faţă la DNA.
Anghel Izaura: La DNA direct!
Anghel Grinică Ion:La procuror sau la DIICOT şi „uite domne ce am făcut, uite aşa, uite aşa…” Dumneavoastră sunteţi şi filmaţi şi când i-aţi spus lui Florin că i-aţi dat bani şi lui fratele dumneavoastră, Traian.
Constantin Marius: Sunteţi filmaţi şi banii şi tot!
Anghel Grinică Ion: Vă arăt filmarea dacă nu credeţi
Mircea Băsescu. Măi, cine ştie ce oi fi spus eu, mă? Atâtea s-ar fi putut să le fi spus… na… că eram cu Marian. Ştii… să vă ajutăm. Pe Marian, să…
Anghel Izaura: Eşti filmat, naşule. Şi Doina e filmată.
Anghel Grinică Ion: Şi la dumneavoastră acasă, când a fost naşa, eu, mama şi cu Florin şi vorbeam la masa. Şi atunci eşti filmat. Naşule, hai mai bine să găsim o zi.
Anghel Izaura: Să găsim o soluţie să nu ajungem acolo.
Anghel Grinică Ion: Să ne daţi banii!
Anghel Izaura: „Noi de-asta am venit mereu la Constanţa. Ca să n-ajungem la presă şi la DIICOT”.
Anghel Izaura: Noi de-asta am venit mereu la Constanţa. Ca să n-ajungem la presă şi la DIICOT. Că ştii ce aşteaptă DNA-ul, uite-atâta. Dacă aşteaptă poate o unghie şi noi nu vrem să ajungem acolo. Mai bine daţi-ne banii.
Anghel Grinică Ion: Noi deja suntem toţi la puşcărie. Naşule, hai că facem într-o zi, duminică, mergeţi cu noi la tata şi vorbiţi cu tata faţă în faţă.
Băsescu Mircea: Şi asta e o variantă.
Anghel Izaura: Ce să vorbească acolo cu tata despre bani, că acolo e asculat tot!
Băsescu Mircea: Da´ tata ce ştie?
Anghel Izaura: Tata nu ştie nimic. I-a dat tata bani, i-am dat eu, i-a dat mama şi Florin
Băsescu Mircea: Da´ unde i-aţi dat banii lu´… La Drăgăneşti?
Anghel Izaura: Nu. Aici, la mata, la Constanţa.
Anghel Grinică Ion: Aici, la Constanţa.
Anghel Izaura: N-am dat un ban la Drăgăneşti. La Constanţa, într-un apartament, a venit o femeie de la bancă.
Constantin Marius: Primii bani când s-au dat am fost şi eu atunci.
Anghel Izaura: Şi el a fost. A chemat o femeie de la bancă şi ne-am întâlnit într-un apartament, da´ nu mai ştiu să ajung avum acolo unde ne-am întâlnit noi.
Băsescu Mircea: Aha.
Constantin Marius: Am mers din partea aia, în Constanţa, spre McDonald´s-ul ăla, în partea aia…
Anghel Izaura: Când îi dădeam banii lui Marian, Florin l-a filmat şi el dădea în numele tău de numele lu´ dumneavoastră. „Că-i dau lui banii. Banii ăştia ajunge la Mircea, n-are cum…”
Anghel Grinică Ion: „Că o să scape taică-tu. Într-o săptămână, două săptămâni o să scape”
Anghel Izaura: „Uite ce mă enervează… N-ai mata bani! Du-te şi împrumută-te la frate-tu”
Anghel Izaura: Rămâne 50. Şi mai rămâne 230. Şi 30.000 mi-i dai pe 15 iunie. Şi din 200 de mii, îmi mai dai 100 în iulie şi 100 în septembrie. (Pune banii înapoi pe birou) Că aşa nu se poate.
Băsescu Mircea: Greu. Mici şanse.
Anghel Izaura: (Se întoarce la masa şi se aşază pe scaun. Deci cu ăştia (10.000, n.red.) n-am ce să fac.
Constantin Marius: Hai să facem într-un fel măcar. Nu ştiu cum să spun, hai să rezolvăm într-un fel
Băsescu Mircea: Mă, mă mai laşi o săptămână-două.
Anghel Izaura: Nu pot, naşule.
Băsescu Mircea: Taci! Taci din gură mă. Ca să fac eu nişte planuri, să văd eu şi după aia stăm de vorbă amândoi. Că cu tine nu se poate sta de vorbă. Tu eşti mai…
Constantin Marius: Înţeleg, mă, naşule, dar pune-te şi dumneata în situaţia noastră.
Băsescu Mircea: Băi, tu nu înţelegi că eu n-am bani? Tu nu-nţelegi că n-am?
Anghel Izaura: Uite ce mă enervează… N-ai mata bani! Du-te şi împrumută-te la frate-tu.
Băsescu Mircea: Cum să mă împrumut, mă, de la frate-miu? Tu crezi că ăla are bani? Să ştii că nică ăla n-are.
Constantin Marius: Traian? N-are Traian bani?
Băsescu Mircea: Nu!
Constantin Marius: ´ai, mă!
Constantin Marius: „Naşule, eşti într-o filmare! (…) Are filmarea când zici dumneata că te duci şi dai banii la Traian şi vorbeşti cu el şi facem ceva şi rezolvăm”
Constantin Marius: Naşule, eşti într-o filmare!
Băsescu Mircea: Afacerea voastră!
Constantin Marius: Eşti filmat într-o filmare. Ăsta, cumnată-miu, când venea pe la dumneata, el se făcea că se juca cu telefonul, uite aşa, şi tot filma!
Băsescu Mircea: Foarte bine dacă a filmat, hai să vedem ce-a filmat!
Constantin Marius: Are şi cravată care filmează. Cravată… Cravată cu cameră-n ea! Înţelegi dumneata? Şi are filmarea aia cu…
Intreg articolul il puteti citi pe www.gandul.info