O conductă de gaze a explodat în apropiere de oraşul ucrainean Poltava, declanşând un incendiu de proporţii. Conform martorilor, citaţi de RIA Novosti, flăcările se înalţă până la 200 de metri în aer, anunţă deschide.md
Magistrala Urengoy–Pomary–Uzhgorod, prin intermediul căreia se transportă gazul natural, a explodat la aproape un kilometru distanţă de cea mai apropiată localitate, Iskovtsy. Din primele informaţii reiese că nu s-au înregistrat victime umane. Mai multe echipaje de pompieri au sosit la locul deflagaraţiei şi încearcă să limiteze daunele provocate de foc.
„Explozia a avut loc la ora locală 14:45, în mijlocul unui câmp. Din cauza flăcărilor înalte şi a temperaturii foarte ridicate, ne este imposibil să ne apropiem de epicentru”, au declarat reprezentanţii echipajelor de urgenţă.
Fluxul de gaze a fost întrerupt. Primele ipoteze susţin că o posibilă cauză a exploziei ar fi depresurizarea conductei, dar aceasta nu a fost confirmată oficial.
Supranumită „magistrala Frăţiei”, ea funcţionează încă din 1967 şi este cea mai mare reţea de conducte de gaz destinată consumului de pe piaţa europeană, cu o întindere de 4451 de km. „Frăţia” traversează Ucraina şi pătrunde în Slovacia, acolo unde se separă în două direcţii, una care se îndreaptă spre Cehia, Germania, Franţa şi Elveţia, şi alta care se ramifică spre Austria, Italia, Ungaria şi alte câteva ţări din Balcani.
O sursa din cadrul producatorului rus Gazprom a declarat pentru Reuters că incidentul nu a dus la întreruperea exporturilor de gaz rusesc către Europa, acesta fiind transportat printr-o conductă paralelă.
Comentariile sunt închise.