Virgil Ionescu, un Dr. House de România | Cum îi dai unui pacient cea mai grea veste a vieţii sale: „Mai sunt doctori care dau speranţe deşarte. Orice om are însă dreptul la un SFÂRŞIT DECENT”

Într-o Românie în care unul din zece diagnostice este pus greşit, există şi medici care se gândesc de două ori înainte de a pune diagnostice tranşante şi de a trimite pacienţii acasă lipsiţi de orice speranţă. Doctorul Virgil Ionescu, medic primar radiologie-imagistică medicală, vede zilnic zeci de pacienţi, iar pentru a le stabili un diagnostic le studiază cazul chiar şi câteva zile. Ajunge la spital cu noaptea în cap şi pleacă atunci când termină cu ultimul pacient care are nevoie de el. Merge ori de câte ori are ocazia la cursuri de specializare în străinătate şi spune că nu ar renunţa la România pentru un alt job oferit la o clinică de prestigiu de peste graniţă. Medicul Virgil Ionescu poate fi considerat un „Dr. House de România”.

„Am consultat trei medici şi toţi mi-au dat diagnostice diferite”. Vi se pare cunoscută această frază? Fie aţi spus-o dumneavoastră, fie aţi auzit-o de la un apropiat. Potrivit Institutului Naţional de Diagnostic, oficial, în România unul din zece diagnostice este pus eronat. Este un procent oficial. În realitate, lucrurile stau mult mai rău. Cifra furnizată de Institutul Naţional de Diagnostic este bazată doar pe plângerile de malpraxis depuse de pacienţi la Colegiul Medicilor din România. Majoritatea românilor care primesc diagnostice greşite nu depun plângere.

Aceasta este jumătatea goală a paharului. Jumătatea plină v-o prezentăm mai jos.

Într-o ţară în care la fiecare patru ore un medic român pleacă din ţară şi în care media doctorilor la 1.000 de români este de 1,9 specialişti, comparativ cu restul ţărilor europene – unde media este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori- , există şi oameni care aleg să profeseze în România, în ciuda lipsurilor din sistem. Ba, mai mult, refuză eroarea medicală.

Dr. Virgil Ionescu: „Din păcate, profesia noastră este destul de plină cu astfel de oameni care oferă speranţe deşarte pacienţilor, iar medicul are datoria să le spună până unde este posibil să lupţi şi până unde nu”

Omul care refuză eroarea

Virgil Ionescu, medic primar în Radiologie – Imagistică medicală, preferă să privească zile întregi o analiză înainte să diagnosticheze un pacient: „Unele cazuri sunt foarte uşoare, altele sunt foarte dificile şi la acestea din urmă trebuie să te uiţi îndelung ca să le înţelegi, să înţelegi ceea ce nu ştii. Sunt cazuri cărora le poţi acorda mai multe zile şi, într-un anumit moment – care depinde în special de liniştea sufletească şi de interiorul fiecăruia – ai revelaţia diagnosticului”.

Cea mai mare suferinţă a unui medic: copiii cu boli grave

Spune că meseria de medic îi oferă cea mai mare satisfacţie şi dacă ar fi să se mai nască o dată tot medic s-ar face, dar, cu toate astea, cea mai mare suferinţă provocată de această profesie este atunci când trebuie să diagnosticheze un copil bolnav de afecţiuni incurabile. „Copiii cu boli grave, pe lângă faptul că arată ca nişte îngeri, sunt şi foarte cuminţi şi asta … Eu la nivelul meu de percepţie spirituală nu pot să îmi dau o explicaţie pentru ce trebuie să păţească aşa ceva grav”.

„Evit cuvântul tumoral. Nu am scris niciodată cuvântul metastază”

Cum îi dai unui pacient cea mai grea veste din viaţa lui?

Dr. Ionescu: „Evit totdeauna să scriu într-o manieră explicită în rezultat lucruri îngrozitoare. Evit cuvântul tumoral. Nu am scris niciodată într-un rezultat cuvântul metastază, pentru că sunt cuvinte la îndemâna oricărui om. După ce îi dai o astfel de veste, pacientul iese de la tine din cabinet şi iese pe stradă, unde se poate arunca în faţa unei maşini.

În procesul de vindecare pacientul are nevoie de o energie interioară pe care tu i-o distrugi ca medic încă din primul moment cu astfel de cuvinte. Ce pot să vă spun că am făcut şi am să continui să fac este să avertizez în situaţii disperate familia pacientului că boala de care suferă persoana respectivă este una incurabilă pentru ca aparţinătorii să nu fie expuşi riscului să întâlnească medici impostori.

Din păcate, profesia noastră este destul de plină cu astfel de oameni care oferă speranţe deşarte pacienţilor, iar medicul are datoria să le spună până unde este posibil să lupţi şi până unde nu. De asemenea, eu cred că fiecare om are nevoie să aibă parte de un sfârşit decent.

Îmi amintesc de un pacient care venise cu fiica lui la mine. Bărbatul respectiv dezvoltase metastază şi i-am spus fiicei sale să nu îl supună radioterapiei şi chimioterapiei deoarece nu va face nimic altceva decât să îi amplifice suferinţa şi să moară mai repede. I-am sugerat să îi ofere tatălui ei un sfârşit decent. La câteva luni distanţă, am primit un sms, eram la un curs în străinătate: „Tatăl meu s-a stins. Vă mulţumesc foarte mult. Aţi avut dreptate”. Astfel de momente nu ai cum să le uiţi, nu au cum să nu te marcheze ca om.

Nu vă mai daţi diagnostice de pe Google!

Se întâmplă adesea ca pacienţii pe care îi întâlneşte să se autodiagnosticheze, asta după ce îşi interpretează buletinele de analize singuri, pe Google. În România este o cultură legată de această căutare, spune doctorul pentru gândul, apreciind drept „foarte periculosă o astfel de practică”. Bolile au evoluţii diferite de la un pacient la altul, explică Ionescu: „Scrii că un pacient are o leziune demielinizantă la cap sau pe măduvă. Evident că dacă scrii demielinizare pe internet citeşti despre scleroza multiplă, care este o boală îngrozitoare în anumite situaţii, dar care nu are aceaşi evoluţie pentru toţi pacienţii. Ştiţi ce mă uluieşte? În alte ţări, medicii sunt priviţi mult mai bine şi au o suveranitate: dacă doctorul mi-a spus că am asta, atunci nu mai am ce căuta … pe Google. La noi, românii caută pe Google, dar nu le foloseşte la nimic”.

Ionescu a devenit medic ascultându-şi mama, care l-a sfătuit să-şi aleagă o profesie care să îi asigure o stabilitate din punct de vedere finaciar. Nu regretă alegerea făcută. „Mi-am dorit de când mă ştiu să am o meserie artistică. Am dorit să fiu cântăreţ de operă sau doctor. Mama mea mi-a spus că trebuie să mă decid asupra unei profesii care să îţi asigure un confort financiar şi o stabilitate şi să nu depindă de ceva care se pierde, respectiv vocea. Astfel, a ucis din faşă orice tentativă în această direcţie şi mi-a lăsat să înţeleg că a doua profesie pe care mi-o doresc este cea de ales”.

(…)

Cum arată o zi din dumneavoastră?

Consider că o zi din viaţa oricărui medic trebuie să înceapă atunci când are prima solicitare, atunci când cineva are nevoie de serviciile lui şi să se termine când ultimul pacient care a avut nevoie de tine, ca şi medic, a fost rezolvat. Zilele mele încep la diverse ore. Şi mai devreme şi mai târziu. Când eram mai tânăr începeam şi la 4-5 dimineaţa. Acum nu încep mai devreme de ora 6. Nu există o oră fixă când termin programul. Îmi examinez pacienţii ca şi cazuri dificile în cursul dimineţii sau după-amiezii, iar seara târziu sunt examene mai standardizate sau de rutină.

Aricolul integral în gandul.info