Cu toţii am auzit sau am cunoscut olimpici la matematică, fizică sau informatică. Există însă şi olimpici la Religie, iar Mihai Pleşa, un elev de 16 ani originar din Prahova, este unul dintre ei. Obişnuiţi cu manifestări şi comportamente de multe ori aberante ale celor care se declară credincioşi, normalitatea şi, în acelaşi timp, maturitatea de care dă dovadă prin răspunsurile la întrebări precum “Ce este Dumnezeu?” sau “Ce este credinţa?” sunt o surpriză plăcută. Pentru adolescentul olimpic care merge la biserică regulat şi citeşte cărţi religioase zilnic, credinţa este o alternativă de viaţă, un set de principii, iar Dumnezeu, fiinţa prin care el creează o legătură între el şi lume. Susţine că poate demonstra că Dumnezeu există cu argumente de orice fel, dar spune că în această experienţă este nevoie de ceva mai mult decât logică şi raţiune.
Mihai este elev al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti, unde l-am şi întâlnit, însoţit de directorul instituţiei pentru că este minor. Prezenţa preotului a fost însă de scurtă durată pentru că Mihai a vrut să dea acest interviu singur. Este olimpic naţional şi la greaca veche, iar printre pasiunile lui se numără şi istoria şi şahul. Drumul spre biserică i l-a arătat bunica sa, în copilărie, iar cel spre credinţă şi Dumnezeu, i l-a deschis figura vie a părintelui pe care l-a întâlnit acolo. Apoi l-a căutat pe Dumnezeu şi în cărţi, iar acum ştie că a crede înseamnă a găsi un mod de a trăi după un set de principii, un drum care i se oferă şi bogatului şi săracului. Defineşte ortodoxia ca pe o religie a libertăţii, iar pe Dumnezeu îl vede ca legătura care se creează între el şi lume, o legătura care dincolo de argumente are nevoie de o “sclipire”.
gândul: Există două extreme în societatea noastră: pe de o parte, sunt cei care nu cred în Dumnezeu – ateii. Pe de altă parte, sunt superstiţioşii, credincioşii devotaţi, care merg la moaşte, la toate procesiunile religioase. Ce este în opinia ta credinţa?
Credinţa în Dumnezeu nu înseamnă superstiţie, dar nu înseamnă nici habotnicie. Fiecare om este liber să aleagă ceea ce el doreşte. Religia nu vine să îngrădească omul cu nimic, nu vine să-l lege de reguli şi de tipare şi să-i spună: doar pe calea asta mergi. Ortodoxia, care e atât de plină de frumuseţe, vine doar ca să ofere o alternativă de viaţă, vine să arate că viaţa se poate clădi şi pe principii sănătoase.
Cum ar fi?
Cum ar fi băutura. Mulţi oameni beau foarte mult. Băutura nu este rea, rea este întrebuinţarea ei. La fel tutunul, la fel drogurile, la fel abuzul de sexualitate, la fel ca lipsa de răbdare, ca dezorganizarea din viaţă.
Vorbeşti despre întrebuinţarea drogurilor, în sensul că unele pot fi folosite în scopuri medicale…
Da, unele sunt folosite în scopuri medicale, iar alţii le folosesc în scopuri proaste. Când omul caută o întrebuinţare rea acelui lucru, deja lucrurile se denaturează şi aici vine creştinismul care deschide un alt plan. Nu vine să îndoctrineze, nu face prozelitism. Un om care e adevărat creştin ortodox nu e un om obtuz, un om confuz, îngrădit de canoane, de chestii abstracte care nu au nicio legătură cu viaţa de zi cu zi. Creştinismul are acel ceva pentru toată lumea, fie un om simplu, fie un om bogat. Dăruieşte sfaturi pentru a petrece o viaţă bună, fără să îngrădească libertatea omului. Dacă este creştin, asta nu înseamnă că omul încetează să fie raţional sau să-şi descopere universul identitar, sau nu înseamnă că extirpă cultura lumească. Nu înseamnă acest lucru nici pe departe.
Dar ce înseamnă?
Că omul este liber să aleagă ceea ce doreşte. Ortodoxia nu vine să îngrădească, doar oferă o altă opţiune pentru a petrece viaţa. Cea de aici şi cea de dincolo.
Cum explică un adolescent de 16 ani pe Dumnezeu unui om matur care nu crede în Dumnezeu?
Un adolescent de 16 ani din ziua de azi este un pic străin de Dumnezeu. Depinde foarte mult de mediul în care a crescut, de educaţia pe care a primit-o şi de mediul pe care îl frecventeză. În general, cea mai mare parte din copii se gândesc la Dumnezeu ca la un tată, un tată bun, iubitor. Se gândesc la acea persoană care ne iubeşte, care ne veghează şi are grijă ca toate faptele noastre să se îndrepte spre bine, să se deruleze în iubire, în dragoste.
Unui om matur i-aş spune că e foarte bine că nu crede, dar că eu cred, deoarece lucrurile din lume şi lucrurile care se întâmplă în interiorul nostru arată că există Dumnezeu. Şi mai mult de atât, i-aş spune că Dumnezeu este o fiinţă personală care ne iubeşte extrem de mult. Eu personal, aşa îl pot explica pe Dumnezeu: ca o fiinţă personală prin care eu creez o legătură între mine şi lumea divină. Eu am argumente de orice fel, istorice, filosofice, raţionale. Pot dovedi absolut pe orice cale că Dumnezeu există, dar asta rămâne la nivel teoretic. Schimbarea trebuie să vină însă din interior. Dacă schimbarea nu vine din interior, oricâte argumente aş avea eu în sprijinul existenţei lui Dumnezeu ar fi degeaba.
Cititi interviul integral pe gandul.info
