Câteva sute de bucureșteni au ieșit în stradă astăzi, în Parcul Tineretului, pentru a participa la un marș de protest. Cetățenii sunt supărați pe faptul că 2 hectare de pădure vor fi tăiate pentru a face loc unui cartier de vile. În plus, firma de construcții care va ridica cartierul a tăiat deja ilegal zeci de arbori.
În total, peste 300 de persoane au luat astăzi parte la un miting de protest pentru salvarea Parcului Lumea Copiilor din Bucureşti, mai exact a unei porţiuni din parc de 20.000 de metri pătraţi devenită proprietate privată în circumstanţe cel puţin dubioase, unde excavatoarele unei companii sapă fundaţiile pentru un ansamblu rezidenţial.
Protestul a fost organizat chiar în dreptul porţiunii de parc unde dezvoltatorul proiectului, S.C. CONSTRUCTII LOCUINTE NOI CHI SRL a defrişat câţiva zeci de copaci fără aviz, şi a reunit numeroşi locuitori din zonă nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu iau măsuri. Mulţi dintre participanţii la miting au venit însoţiţi de copiii lor, şi ei dornici să-şi salveze locurile de joacă din parcul acum excavat.
Purtând baloane roşii şi verzi inscripţionate cu mesaje precum „Parcuri, nu blocuri”, „Retrocedaţi parcul bucureştenilor”, sutele de protestatari, însoţiţi de copii, au pornit într-un marş în jurul blocurilor din cartier, într-un apel la solidaritate pentru salvarea parcului, „plămânul verde” al cartierului lor.
La miting au participat şi ONG-uri de mediu, precum şi activişti de la „Uniţi salvăm” şi militanţi anti-fracturare hidraulică, solidari cu protestul de salvare a parcului şi, în genere, cu lupta pentru un mediu cât mai verde şi mai curat.
“Excavatorul face gropi tot mai mari, mașinile cară pământul, se fac noi parcele de excavații iar muncitorii și inginerii urmăresc apatici cum dispare parcul. Noile parcele de excavații sunt foarte aproape de copacii rămași în picioare. Autoritățile nu fac nimic. De fapt fac: îi ajută pe ăștia. Trebuie să ieșim în stradă în număr cât mai mare”, explică organizatorii.
În anul 2008, 20.000 de metri pătrați din interiorul parcului Tineretului au fost retrocedați Mărioarei Micsunescu. Patru ani mai târziu, ea a primit de la Primăria sectorului 4 autorizație de construcție pentru un cartier de șase de vile cu două etaje și mansardă, asta după ce a câștigat în instanță.
Lucrările de defrișare au început în luna aprilie 2014, când, conform informațiilor oferite de Primăria sectorului 4, o persoană fizică a tăiat doi arbori, pentru care a primit o amendă de 100 de lei.
Pe 14 mai, aproximativ 40 de arbori au fost tăiați. De această dată defrișările ilegale au fost comise de firma de construcții care se ocupă cu ridicarea cartierului de vile. Localnicii din zonă s-au sesizat și au chemat poliția, care a amendat cu 5000 de lei firma pentru că a defrișat fără aviz.
Pe 27 mai, defrișările au continuat. “Au ajuns să defrișeze la 5 dimineața, aproape pe întuneric, cu topoarele! Azi, 27.05.2014, la ora 5 dimineața, au avut loc defrișări ilegale în Parcul Tineretului. Am chemat imediat Poliția și vor fi amendați. Am făcut reclamații la Poliția Locală, Garda de Mediu și Primăria Municipiului București. La ora 7 dimineața erau deja mai mulți muncitori care curățau semnele tăierii”, se anunța pe pagina de facebook.
Conform OUG 114/2007 schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Comentariile sunt închise.