Spiegel | Neprotejaţi în est

S-au spus cuvinte mari, ca şi cum ar fi fost cioplite în piatră. „Angajamentul nostru pentru apărarea colectivă este şi va fi solid”, a declarat  Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO, în urmă cu mai mult de o săptămână, întâi în Varşovia şi apoi în Tallinn. Înainte de acestea, ambasadorul SUA în Letonia, adresându-se soldaţiilor autohtoni şi celor americani dintr-o bază militară din ţara menţionată, a părut la fel de hotărât când a insistat că partenerii NATO şi Letonia lucrează „umăr la umăr”.

Remarciile lui Rasmussen au fost bine intenţionate, dar relativ fără „colţi”- un pic mai mult decât o şoaptă în întuneric. Balticii şi polonezii simt acest lucru, iar Secretarul General al NATO ştie.

Nucleul alianţei defensive a Vestului este alcătuit din promisiunea pe care cele 28 de state membre şi-o între ele în Articolul 5 al tratatului NATO: Un atac împotriva unuia sau mai multor membri este considerat un atac împotriva tuturor. Articolul prevede că dacă aşa-numita clauză a apărării mutuale este aplicată, fiecare stat membru trebuie să sară în ajutorul partenerului NATO care este atacat, cât poate de bine. Cel mai recent, Turcia s-a gândit să invoce Articolul 5 şi să solicite ajutor după ce au avut loc câteva atacuri cu rachete din Siria la sfârşitul anului 2012. De atunci, două baterii germane de proiectile de apărare aeriană Patriot sunt staţionate în Turcia pentru protecţie.

Deci, ce se întâmplă dacă naţiunile baltice invocă Articolul 5? Ce se întâmplă dacă Rusia încearcă să destabilizeze ţările baltice prin gesturi militare ameninţătoare? Ce se întâmplă dacă violează graniţele cu Estonia şi Letonia?

Aceste scenarii sunt în prezent discutate în detaliu în cadrul NATO şi în Ministerul de Apărare din Berlin. Conform unor informaţii dobândite de Spiegel, într-o versiune preliminară a unei evaluări a situaţiei realizată de NATO este scris: „Capacitatea Rusiei de a efectua acţiuni militare semnificative fără să anunţe reprezintă o ameninţare mai mare pentru menţinerea păcii şi a stabilităţii în zona Euro-Atlantică. Rusia poate fi o ameninţare militară locală sau regională fără să anunţe, într-un loc ales după bunul plac. Acest lucru este atât destabilizator cât şi ameninţător pentru aliaţii care se învecinează sau care se află în proximitate de Rusia.”

Planuri de apărare învechite

În urmă cu şase luni, asemenea cuvinte ar fi fost de neconceput într-un document NATO. Însă crizele din Crimeea şi cea din estul Ucrainei au pus la îndoială multe certitudini. Una dintre acestea este că nu va mai avea niciodată loc un conflict armat în Europa Centrală.

Oficialii militari şi politici din NATO redactează multe documente, unele clasificate drept secrete, susţin sursele. Rapoartele vor fi prezentate conducerii politice a NATO din Bruxelles în cursul acestei săptămâni, iar miniştrii de apărare ai alianţei se vor întâlni pe 3 şi 4 iunie, urmând a avea loc o întrevedere a miniştrilor de externe ai NATO. Deşi documentele vor fi probabil îndulcite şi îmbrăcate în termeni mai diplomatici, rămân alarmante. Se presupune că acestea reprezintă prima etapă a unei lungi dezbateri despre capacitatea NATO de a acţiona, orientarea strategică a acesteia şi bugetele naţionale pentru apărare.

La baza dezbaterii se află o evaluare a situaţiei cu care oficialii NATO şi ai guvernelor sunt de acord în general, anume că, acum, alianţa se simte incapabilă să apere ţările baltice prin mijloace convenţionale (cu tancuri, aeronave şi trupe pedestre). Întrebată despre această situaţie, o purtătoare de cuvânt a NATO a declarat: „Revizuim şi îmbunătăţim planurile de apărare şi luăm în considerare alte măsuri pe termen lung.”

Elmar Brok, membru al Uniunii Creştin Democrate de centru-dreapta din Germania, expert în politica externă a UE, a vorbit mai direct: „Când ţările baltice au fost acceptate în NATO, Rusia nu reprezenta un pericol militar. Alianţa s-a conformat cu înţelegerea cu Rusia şi nu a staţionat trupe la est de râul Elba. Acum, deoarece se pare că politica lui Putin se schimbă , NATO trebuie să dea un răspuns. În prezent, alianţa nu ar putea proteja ţările baltice prin mijloace militare convenţionale.”

Aceasta este cea mai importantă afirmaţie, iar oficialii din cadrul ministerelor de apărare şi externe din Berlin sunt de acord. Ar dura aproximativ jumătate de an pentru ca membrii alianţiei să fie capabili de a aduna cele necesare unui răspuns potrivit, asta dacă ar reuşi acest lucru. „Nu am ajunge la timp nici măcar pentru a prinde celebrarea victoriei ruşilor”, susţine un expert guvernamental care evidenţiază că planurile actuale şi aşa neclare sunt „toate învechite”. Conducerea operaţiunilor comune a Germaniei comunică îndeaproape cu NATO în vederea dezvoltării unui plan de urgenţă cât se poate de repede.

Cu toate acestea, pe plan politic, Guvernul german se teme de o discuţie pe tema noilor planuri militare ale Vestului. Atât cancelarul cât şi Ministrul de Externe preferă o abordare mai precaută, diplomatică în conflictul cu Rusia. Oficialii din Berlin spun că acţiunile pe care Rusia le-ar putea interpreta drept demonstraţii de forţă ar conduce „direct către dezastru”. În plus, opinia publică din Germania se opune întăririi NATO deoarece consideră că Vestul ar trebui să se înarmeze singur pentru un conflict militar cu Rusia. Cancelarul Angela Merkel nu doreşte să ia în considerare creşterea cheltuielilor pentru apărare şi cu siguranţă nu este interesată să declanşeze o dezbatere imposibil de controlat pe tema faptului că soldaţii germani şi-ar risca viaţa pentru ţările baltice.

La mila Moscovei

Aceste lucruri nu schimbă problema. Dacă NATO, în ciuda obligaţiei solemne consemnată în Articolul 5, s-ar dovedi incapabilă să răspundă pe măsură Moscovei în cazul unei incursiuni ruseşti în ţările baltice, alianţa s-ar dezintegra, deoarece fiecare promisiune care îi justifică existenţa ar fi încălcată.

Oficialii Guvernului german se întreabă dacă nu cumva aceasta este exact ceea ce speră Vladimir Putin. Din acest punct de vedere, expansiunea NATO în teritoriul fostelor ţări sovietice şi al celor participante la Pactul de la Varşovia a fost o umilinţă şi o provocare la adresa Rusiei. Expansiunea a declanşat frica reală sau imaginară de a fi încercuit de inamici. Din perspectiva lui Merkel, Putin ar inversa expansiunea NATO către est dacă ar putea.

Cancelarul a declarat în repetate rânduri că garanţia securităţii prevăzută în Articolul 5 este validă. Însă, deoarece şi ea şi-a imaginat scenariul unui atac asupra ţărilor baltice, este îngrijorată profund de posibilitatea înrăutăţirii situaţiei. Nici măcar Merkel nu ştie cu adevărat care sunt limitele lui Putin.

Conform unui oficial guvernamental de înalt rang, situaţia curentă este o reminiscenţă a apogeului crizei euro din 2012. La acea vreme, destrămarea zonei euro părea la fel de improbabilă pe cât pare astăzi un atac militar al Rusiei împotriva ţărilor baltice. În orice caz, Ministrul de Finanţe al Germaniei a calculat preventiv consecinţele colapsului euro. Astăzi, considerente asemănătoare se aplică alianţei defensive a Vestului, cu o diferenţă importantă: în 2012, guvernele şi Banca Centrală Europeană au avut capacitatea să salveze moneda. Cu toate acestea, în criza din Ucraina, Rusia deţine conducerea, făcându-i pe baltici şi pe polonezi să se simtă la mila Moscovei.

Putin se joacă deja cu focul în regiune, cel puţin conform opiniei Guvernului german. Preşedintele Rusiei a anulat o înţelegere prin care era plănuit un schimb de informaţii militare cu Letonia. În urmă cu două săptămâni, a semnat un ordin prin care veteranilor Armatei Roşii din Al Doilea Război Mondial ce încă trăiesc în ţările baltice li s-a acordat o răsplată ce va fi distribuită de către trezoreria Rusiei- dar numai celor care au buletine speciale pentru minorităţile ruse din ţările în discuţie. Oficialii din Berlin subliniază faptul că în timpul crizei din Crimeea, Putin a promis oficialilor guvernamentali locali creşterea substanţială a salarilor după preluarea peninsulei de către Rusia.

Teamă în Polonia

De asemenea, Polonia devine din ce în ce mai temătoare şi îşi exprimă neplăcerea în faţa Vestului. Oamenii din Varşovia pot fi adesea auziţi că se plâng de faptul că ţara lor este tratată ca un membru inferior al NATO. Iar Ministrul de Externe Radoslaw Sikorski lansează apeluri pentru întoarcerea la vechile virtuţi şi obligaţii. „NATO trebui să facă şi în Polonia ceea ce a făcut în alte ţări”, spune Sikorski. „Există baze în Marea Britanie, Spania, Germania, Italia, Kosovo şi Turcia. Acelea sunt locuri sigure. Dar nu există nicio bază acolo unde acestea sunt cu adevărat necesare”. Conform lui Sikorski, mai sunt multe de făcut pentru a fi siguri că alianţa poate îndeplini garanţiile de securitate din Articolul 5. El crede că aceeaşi infrastructură a NATO care există deja în Vest, inclusiv aeroporturi, porturi şi mijloace de comunicare trebuie să fie dezvoltate în Polonia.

De fapt, pentru câţiva ani după sfârşitul Războiului Rece, NATO nu a elaborat niciun nou plan de acţiune în cazul unui atac din est asupra unuia dintre noii membri. Iar în loc să trimită trupe în statele tocmai acceptate în alianţă, NATO a căutat să îşi îmbunătăţească relaţiile cu Moscova. Rusia urma să devină un partener în loc de inamic. „În afara regiunii sau afară din domeniul afacerilor” era noul laitmotiv al alianţei. Cu alte cuvinte, alianţa fie devenea implicată în afară Europei, fie închidea prăvălia.

Bugete micşorate

Acest transfer din domeniul apărării naţionale către cel al poliţiei globale îşi spune acum cuvânt asupra NATO. Conform documentului confidenţial al NATO pentru ministerele de apărare ale statelor membre, sfârşitul Războiului Rece a dus la concluzia că „resursele necesare pentru purtarea de conflicte convenţionale, de amplitutdine şi intensitate mari în Europa ar putea fi reduse”. În unele cazuri, „întregi domenii dau fost abandonate sau reduse substanţial”.

În acelaşi timp, multe ţări din NATO şi-au micşorat drastic bugetele pentru apărare fără a-şi coordona deciziile. Conform raportului NATO, în 2010, 16 state au redus cheltuielile, adecvat pentru inflaţie, ajungând la nivelul din 2008. În 2011, 18 ţări au procedat la fel, iar în 2014 este de aşteptat ca 21 de state să facă acest lucru. Între 2009 şi 2014, cheltuielile pentru apărare ale Germaniei au scăzut de la 1,44% din PIB la 1,29%. Media europeană este de 1,5% din PIB pe apărare, faţă de procentul de 2% intenţionat de NATO, iar în unele ţări, raţia este de mai puţin de 1%. În raport se argumentează că structurile defensive şi aşa deficiente nu pot fi nici măcar menţinute în acest context. Cu toate acestea, „în pofida acţiunilor Federaţiei Ruse din ultimele luni, există puţine dovezi care să sugereze că reducerea cheltuielilor pentru apărare din majoritatea statelor aliate va fi inversată într-o măsură considerabilă”.

Neoficial, liderii militari ai NATO sunt şi mai direcţi şi spun că sunt prezente slăbiciuni în cadrul trupelor blindate şi al infanteriei, al minelor, că submarinele au fost la fel de neglijate ca şi apărarea aeriană şi că piloţii abia se mai antrenează pentru lupte aeriene. De fapt, forţele armate al ţărilor NATO nu mai efectuează exerciţii cu formaţiuni numeroase de soldaţi, concentrându-se în schimb pe conflictele urbane cu grupuri mici. Pe scurt, NATO a renunţat în mod periculos la abilitatea de a participa la un război terestru cu formaţiuni militare mari.

O singură unitate numeroasă, Forţa de Răspuns a NATO, a efectuat operaţiuni în Polonia şi ţările baltice, în cadrul exerciţiul din 2013 ce a implicat 6000 de soldaţi. „Exerciţiul a arătat că FRN îşi poate face treaba în regiunea baltică şi Polonia, precum şi în orice altă parte a alianţei dacă este necesar”, a declarat un portător de cuvânt.

Puterea militară a Rusiei

Între timp, Rusia şi-a modernizat considerabil armata. Experţii militari din Vest au constatat de ceva timp că Rusia îşi exersează şi extinde capacităţile militare. De exemplu, bombardierele ruseşti cu rază lungă zboară regulat pe deasupra Mării Baltice către Regatul Unit, piloţii ruşi înregistrează multe ore de zbor, iar echipamentul militar odată învechit este modernizat sistematic. Conform experţilor militari occidentali, ruşii „au acum resurse şi sisteme care nu pot fi pur şi simplu trecute cu vederea”.

În toamna anului 2013, mai mult de 60 000 de soldaţi au fost desfăşuraţi într-un amplu exerciţiu comun ruso-belarus. Sistemele de radar vestice au fost bruiate astfel încât manevrele să nu fie observate. Exerciţiul a fost numit Sapad 2013, sau „The West 2013”. Experţii în domeniul securităţii susţin că pentru prea mult timp politicienii din Occident au „cultivat o anumită subestimare a dorinţei Rusiei de a se moderniza” şi nu a reuşit să observe că este o ameninţare.

În mod criminal, NATO şi-a „neglijat” flancul estic, spune Roman Kuzniar, consilierul Preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski. „Şi noi, în Polonia, credeam că Rusia vrea să schimbe şi să întărească legăturile cu Europa şi că nu mai gândeşte în termeni de putere militară şi zone de influenţă specifice secolului XIX. Ne-am înşelat.”

Acest articol este semnat de Nikolaus Blome, Mathias Gebauer, Ralf Neukirch, Jan Puhl, Gordon Repinski şi Christoph Schult

Traducere de UVT.