bela-kovacsBiroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet, relatează MTI, citată de MEDIAFAX.

Un reprezentant al Biroului, Geza Fazekas, a confirmat pentru Magyar Nemzet, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele eurodeputatului  Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene. Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar. Cotidianul mai precizează că soţia lui  Bela Kovacs are dublă cetăţenie ruso-austriacă şi ar fi lucrat pentru KGB.

Un studiu al unui institut de cercetare de la Budapesta, Political Capital Institute, arăta recent că există o relaţie între Moscova şi partidele de extremă dreapta din Europa, legătură tot mai vizibilă de anul trecut şi tot mai îngrijorătoare în contextul în care acestea vor obţine un scor bun în alegerile europene.

Liderii acestor formaţiuni politice, fie că este vorba despre franţuzoaica Marine le Pen, austriacul Heinz-Christian Strache, liderul partidului extremist austriac FPO, Geert Wilders sau Nigel Farage au avut aprecieri la adresa Moscovei în ultima vreme, iar unii dintre ei au fost invitaţi şi primiţi în Rusia cu o mare consideraţie.

Rusia sprijină aceste formaţiuni politice – nu neaparat financiar, afirmă studiul – pentru ca, după alegerile europene, să existe un grup politic de extremă dreapta în Parlamentul European, cu opinii favorabile Moscovei şi care să blocheze decizii la nivel european, dar şi la nivel naţional.

Un politolog apropiat Kremlinului, Serghei Markov, spunea recent că speră ca apropiatele alegeri vor aduce mai aproape de putere membrii partidelor de extremă dreapta şi că este nevoie de dezvoltarea cooperării cu dreapta europeană.

Liderii rusi şi extrema dreaptă europeană împărtăşesc aceleaşi idei: naţionalismul, anti-americanismul, xenofobia şi homofobia.

 

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comentariile sunt închise.