Securiști, foști activiști comuniști, politicieni, infractori condamnați și multe afaceri. Așa arată tabloul intereselor de tot felul care gravitează în jurul noilor șefi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

muscalu

CE SE ȘTIE Judecătorul Adrian Bordea, noul președinte CSM, este fiul generalului (r) de Securitate, Aron Bordea. Și procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreședintele CSM, este finul de cununie și botez al colonelului (r) SRI, Gheorghe Dumitrache. La rândul lor, cei doi ofițeri de informații s-au cunoscut demult, fiind colegi în aparatul represiv al lui Ceaușescu. Ambii sunt născuți în Târgoviște și au debutat ca securiști în Dâmbovița. Primul a fost Aron Bordea. Acesta a condus unitatea județeană de Securitate în timp ce Gheorghe Dumitrache, mai tânăr, i-a fost subaltern. Între timp, Bordea a fost avansat și trimis la București, unde a ajuns să conducă Direcția I a Securității Statului – cea mai prolifică în materie de poliție politică. Dumitrache însă a fost detașat la unitatea din Ploiești, acolo unde a și rămas, inclusiv după Revoluție, când a devenit numărul 2 al SRI Prahova, în anii ’90. În acea perioadă, bătrânul Bordea trecuse deja în rezervă.

Astfel se explică prezența procurorului Gheorghe Muscalu, ani mai târziu, în iunie 2006, la nunta de fițe a fiului lui Gheorghe Dumitrache cu fiica lui Liviu Luca – șeful sindicaliștilor din Petrom. Evenimentul monden a avut loc la cazinoul din Sinaia, iar invitația a fost onorată de magnați din Top 300, intermediari de carburanți, șefi de atunci din Realitatea TV și Petromservice-fostă firmă a sindicaliștilor din Petrom.

În acel moment festiv, Gheorghe Dumitrache avea deja probleme cu legea. El era cercetat de DNA (secția militară) împreună cu generalul (r) Ovidiu Soare – şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică din SRI, colonelul (r) Corneliu Păltânea – șef SRI Prahova și colonelul Daniel Bucur – comandant adjunct SRI Prahova. Cei patru înalți ofițeri au fost acuzați de corupție: începând din 1993, ei au protejat traficul de carburanți de la rafinăriile prahovene de stat în beneficiul unor interese private, folosind logistica SRI și influența propriilor funcții.

Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Dumitrache, pe 4 februarie 2013, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Cuscrul său, Liviu Luca, este trimis în judecată în alte două dosare penale, fiind acuzat de corupție și fraude financiare, și cercetat de către DNA într-un al treilea. În toate aceste spețe legate de Luca, procurorii investighează și afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu, fostul consilier financiar al baronului sindical.

De notorietate este și faptul că atât judecătorul Adrian Bordea, cât și procurorul Gheorghe Muscalu au fost investigați în dosarul foștilor ofițeri SRI. Bordea a facut parte din completul de judecată care i-a eliberat pe aceștia din arest preventiv, iar numele lui Muscalu a fost invocat de nenumărate ori în discuțiile în care Dumitrache se lăuda că oferă protecție juridică traficanților de carburanți.

CE NU SE ȘTIE După Revoluție, generalul (r) Aron Bordea s-a adaptat imediat la capitalism, intrând în afaceri, chiar dacă, anterior, a apărat contra-informativ sistemul comunist, timp de zeci de ani. Analizând firmele familiei Bordea, RISE Project a identificat două SRL-uri care radiografiază parțial anturajul financiar al bătrânului securist.

Axată pe comerț cu produse agricole, Nou Agra SRL a fost una dintre acestea. Aron Bordea a fost administratorul firmei în perioada 1994-1997, în timp patron era Octavian Mitu. Acesta din urmă a fost ales deputat în Parlamentul României din partea PSD, la alegerile din 2000. Pe parcursul mandatului, Octavian Mitu a fost membru în Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și în Comisia Specială de Tehnologia Informației. Ulterior, Mitu a fost consilier diplomatic la ambasada României din Statele Unite, apoi membru PNL. În prezent, Mitu s-a dedicat complet afacerilor, fiind managerul filialei românești a Strategic Communication Laboratories Limited – o corporație multinațională specializată în PR politic și strategii electorale care, printre altele, se autodefinește pe propriul site ca fiind “o agentie de cercetare comportamentală, expertă în influențare și persuasiune”.

O altă firmă în care generalul (r) Aron Bordea s-a asociat cu nume influente este Europroject Consulting & Engineering SA, profilată pe consultanță. Aici, Aron Bordea l-a avut asociat pe Eugen Pleșca, fostul primar PSD al sectorului 3 în timpul guvernării Năstase. Pe vremea lui Ceaușescu, în intervalul 1972-1981, Eugen Pleșca a fost ofițer al Ministerului de Interne – instituție care a comasat atât Departamentul Securității Statului, cât și Miliția.

În aceeași firmă, Europroject Consulting & Engineering SA, Aron Bordea și Eugen Pleșca au fost parteneri cu Gabriel Marin Ștefănescu – fost director al Corpului de Control din cadrul Ministerul Transporturilor până în 1996, când a fost demis de ministrul de atunci, Traian Băsescu. Ștefănescu a atacat în instanță decizia lui Băsescu și după un lung șir de procese și-a recâștigat funcția la CEDO, în 2007. Cât timp s-a judecat cu Băsescu, Ștefănescu a condus Departamentul de Audit din Ministerul Educației și a fost consilier superior la Direcția Generală de Control Financiar a ANAF.

Un alt acționar din Europroject Consulting & Engineering SA, asociat cu cei trei menționați anterior, a fost Aurel Cristian Rădan. Revoluția l-a prins pe Rădan în calitate de înalt funcționar în ministerul ceaușist al Comerțului Exterior. În CV-ul personal, Rădan susține că “a urmărit penetrarea și dezvoltarea exportului românesc de echipamente și produse industriale, plus colaborări internaționale”, călătorind mult în străinătate în acea perioadă. Din 1990 până în 1995, Rădan a gestionat licitațiile organizate de Romtelecom, Centrala Nucleară de la Cernavodă și departamentele pentru înzestrarea armatei cu echipamente de telecomunicații NATO. Acum, Aurel Cristian Rădan este politician, ocupând o funcție de conducere în partidul Forța Civică condus de Mihai Răzvan Ungureanu, fost director SIE. Aurel Cristian Rădan este și membru al Comisiei de Disciplină nr.7 din cadrul Forței Civice, împreună cu expertul în securitate și informații clasificate, Marius Crâcea – fost publicist al revistei SRI, “Intelligence”.

Sursa: riseproject.ro

Comentariile sunt închise.