Statul care duce un război hibrid se folosește de grupări paramilitare, de luptători individuali, populație locală din statul împotriva căruia duce războiul, însă neagă categoric că ar avea o înțelegere cu aceste organizații sau că le-ar coordona.
Duminică, o demonstrație a prorușilor în Piața Lenin, din centrul Donețkului, s-a încheiat cu un marș „spontan“ către sediul radio-televiziunii regionale, de pe strada Kuibîșev, care – sub privirile neputincioase ale milițienilor – a fost ocupat de separatiști. Steagul așa-zisei Republici Donețk a fluturat pe clădire, iar câțiva ingineri care se aflau printre manifestanți au întrerupt canale ucrainene și au început să transmită Rossiia 24. Cu 10 zile în urmă, la Kramatorsk, tot în regiunea Donbassului, alți manifestanți au invadat sediul stației TV și au reluat retransmiterea canalelor rusești, blocându-le pe cele ucrainene. Anterior, la Slaveansk, s-a întâmplat același lucru.
Preluarea controlului asupra stațiilor locale de televiziune și retransmiterea posturilor rusești, presiunea asupra operatorilor de cablu pentru a reintroduce în grila de programe canalele rusești a fost grăbită de perspectiva ca, la 29 aprilie, Tribunalul administrativ de la Kiev să reconfirme decizia de oprire a retransmiterii celor patru canale rusești, acuzate că încalcă legislația ucraineană (Rossiia 24, Pervîi kanal, RTR Planeta și NTV Mir).
La Lugansk situația rămâne tensionată, activiștii proruși baricadați în sediul Serviciului Ucrainean de Securitate (SBU), pe care l-au ocupat la 6 aprilie, au dat un nou ultimatum Kievului, până la 29 aprilie, ora 14.00. Deși nu e foarte clar ce revendică, se poate presupune că cererile din ultimatum se referă la amnistierea participanților la mișcarea separatistă, la recunoașterea limbii ruse ca limbă de stat și organizarea unui referendum pentru autodeterminare. Se conturează o lună mai extrem de agitată, cu alegeri prezidențiale și referendumuri pentru autodeterminare în regiunile de sud-est ale Ucrainei.
Prima pagină a presei internaționale a ținut-o și peste week-end Slaveansk. La intrarea în oraș, au fost arestați vineri, 25 aprilie, observatorii militari OSCE. Grupul este format din opt persoane, patru germani (dintre care unul este traducător oficial) și câte unul din Danemarca, Polonia, Cehia și Suedia. În ciuda imunității diplomatice, ei au fost arestați și acuzați de spionaj în favoarea NATO. „Primarul poporului“ din Slaveansk, Veaceslav Ponomariov, a propus un „schimb de prizonieri“, observatorii militari OSCE pentru separatiști arestați de autoritățile ucrainene. Mai multe ministere de Externe au protestat, iar duminică, OSCE a purtat negocieri pentru eliberarea observatorilor. Fără niciun rezultat. Sau, în fine, cu un rezultat minor, ofițerul suedez, bolnav de diabet, a fost eliberat „din motive medicale“, după cum a confirmat pentru BBC purtătorul de cuvânt al „primarului poporului“. Duminică, liderul separatiștilor locali, Ponomariov, a organizat o conferință de presă, la care a apărut alături de „trofeele“ sale, în bună stare. De altfel, colonelul german Axel Schneider a declarat pentru presă că Ponomariov îi consideră pe observatorii militari „oaspeții“ săi, că nu au fost bătuți și că sunt hrăniți corespunzător. Observatorii OSCE se află de peste o lună în Ucraina, unde au fost invitați de guvernul de la Kiev pentru a monitoriza mișcările de trupe din regiune.
Cu totul alta a fost soarta celor trei ofițeri SBU luați prizonieri de către activiștii proruși. Sâmbătă seara, 26 aprilie, trei ofițeri de securitate s-au dus să-l aresteze la Gorlovka pe un cetățean rus, suspectat că l-a ucis pe deputatul regional Vladimir Rîbak. Ofițerii au fost arestați de persoane înarmate. În fotografiile făcute publice, se văd trei bărbați dezbrăcați de pantaloni, legați la ochi, cu semne de violență pe corp, bătuți, plini de sânge. Și ei sunt ținuți ostatici tot la Slaveansk.
De ce a fost ales tocmai Slaveansk drept centru al conflictului ruso-ucrainean? Slaveansk este un oraș mediu, din estul Ucrainei, situat în nordul regiunii Donețk cu doar 120.000 de locuitori. Un astfel de oraș poate fi ținut sub control de o mică grupă de diversiune, 500-700 de luptători antrenați, sprijiniți și de elemente criminale locale. Spre deosebire de alte orașe din regiune, 75% din populația orașului o formează etnicii ucraineni, care vorbesc ucraineană. O intervenție în forță a Kievului va provoca victime umane. Imaginea care se va desprinde: ucrainenii se omoară între ei. Simbolistica denumirii orașului Slaveansk ar putea fi un alt argument, frații slavi, ucrainenii, trebuie apărați de brutalitatea Kievului de către Rusia, protectoarea slavilor.
În Ucraina, președintele Putin poartă, cu succes deocamdată, ceea ce specialiștii numesc război hibrid (hybrid warfare). Conceptul este utilizat mai ales în literatura istorică, de pildă atunci când se analizează campania din Spania a lui Napoleon. La războiul hibrid participă atât armate regulate, deci elemente specifice unui război clasic, cât și formațiuni militare neregulate. De altfel, cercetări teoretice realizate la cererea NATO în 2004, la care au participat mii de experți, au concluzionat că viitoarele războaie vor fi mai cu seamă războaie hibride.
Statul care duce un război hibrid se folosește de grupări paramilitare, de luptători individuali, populație locală din statul împotriva căruia duce războiul, însă neagă categoric că ar avea o înțelegere cu aceste organizații sau că le-ar coordona. Acești executanți pot desfășura acțiuni pe care un stat nu le-ar putea face, pentru că este obligat să respecte formal convențiile de la Geneva și Haga privind forțele terestre, folosirea armamentului, tratamentul necombatanților etc. Practic, toată treaba murdară este lăsată în sarcina acestor trupe neregulate.
O caracteristică a războiului hibrid este faptul împlinit. Așa s-a întâmplat în Crimeea. Că statele membre UE și SUA nu recunosc anexarea peninsulei la Rusia nu înseamnă că, de facto, acest lucru nu s-a realizat. Practic, Rusia a anexat Crimeea fără să tragă un foc de armă.
Războiul hibrid
Ucraina este o țară situată la linia de contact între cele două blocuri geopolitice, Rusia și Occidentul, linie care mai trece prin Belarus, Republica Moldova și Georgia. Ucraina este un teren perfect pentru un război hibrid. La granițele de est și nord-est sunt masate trupe regulate rusești, divizii de tancuri, mașini blindate, avioane de luptă, peste 50.000 de militari care așteaptă ordinul de a invada Ucraina. Iar pe teritoriul țării vecine acționează militari fără însemne și cu fețele mascate din GRU (serviciul de spionaj al armatei ruse) și FSB (serviciul de securitate, principalul succesor al KGB), grupări paramilitare alcătuite din localnici, elemente ale lumii criminale din zona respectivă și au susținerea unei părți a populației regiunii. Acestea sunt coordonate de către Rusia, care însă neagă orice legătură cu ele.
La o astfel de presiune este greu de reacționat. Atunci când o divizie rusească de tancuri trece granița, lucrurile sunt clare, e război clasic. În cazul războiului hibrid nu e deloc așa. Se produce o anexare tăcută a teritoriului ucrainean, realizată de grupări paramilitare și detașamente de activiști ruși, localnici, cu sprijinul, în coordonarea și sub conducerea Rusiei, chiar dacă Moscova neagă evidențele și nu-și asumă nimic. De fapt, nimeni nu știe cum să răspundă războiului hibrid. Sancțiunile economice sunt, deocamdată, singura armă pe care Occidentul o are la îndemână împotriva Rusiei. Un război clasic cu o putere nucleară nu este o soluție. Deocamdată, în Ucraina, pe termen scurt, Putin a repurtat câteva succese tactice. Pe termen mediu și mai ales lung, atunci când va fi prinsă între două mari blocuri geopolitice, între China, în est, și Occident, SUA și UE, în vest, Rusia va fi strivită. Până relativ recent s-a crezut în capitalele din Vest că o Rusie stabilă, prosperă economic, cu statut de putere regională, va fi aliatul și partenerul natural al Occidentului. Însă Putin avea alte planuri pentru Rusia.
Scenarii
Dar ce planuri are liderul de la Kremlin cu Ucraina? Care-i planul președintelui Putin? Scrutarea scenariilor după care lucrează Rusia este o întreprindere dificilă, pentru că nu e deloc cert că Putin însuși s-a decis asupra unui plan.
Analiza discursurilor, interviurilor, hermeneutica comunicatelor de presă ale diverselor instituții moscovite fixează câteva repere. Rusia cere federalizarea Ucrainei, acordarea statutului de limbă de stat pentru limba rusă, amnistierea celor care au participat la tulburările politice și care sunt arestați pentru separatism, recunoașterea de către Kiev a anexării Crimeei la Rusia. Acest scenariu permite constituirea unei noi republici, a treia, pe baze federative/confederative, cu supraviețuirea Ucrainei în actualele granițe, mai puțin Crimeea. Scenariul implică și o nouă putere la Kiev loială Moscovei, deci menținerea în sfera rusă de influență, aderarea la proiectul Uniunii Euro-Asiatice, cu prima etapă a lui, Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. În funcție de evoluțiile politico-diplomatice din luna mai, acest scenariu poate fi plauzibil. Asta înseamnă și că Rusia se limitează la anexarea Crimeei.
Crearea unui coridor terestru către Crimeea, prin regiunea Donețk, care ar putea fi anexată la Rusia, poate fi al doilea scenariu plauzibil. Pe teren, activiștii proruși controlează deja o mare parte a regiunii Donețk, unde urmează să fie organizat un referendum privind autodeterminarea.
Al treilea scenariu poate fi ruperea în două a Ucrainei și anexarea de către Rusia a estului și sudului Ucrainei actuale, sub numele – reamintit recent de președintele Putin – Novorossiia. Atunci, Rusia ar putea anexa și Transnistria (deși miza este menținerea Republicii Moldova în sfera rusă de influență, pentru care separatiștii nistreni au fost instrumentul perfect), ar ajunge la gurile Dunării, România ar avea graniță comună cu Rusia, iar întreaga hartă politică a litoralului nordic al Mării Negre s-ar putea schimba dramatic.
În cazul scenariilor 2 și 3, dacă populația ucraineană nu va întâmpina cu pâine și sare armata rusă, pentru Moscova va fi costisitor să întrețină trupe de ocupație în Ucraina, indiferent de reacția comunității internaționale. Relatările de pe teren indică faptul că Rusia poate fi sigură doar pe regiunile Donețk și Lugansk, în vreme ce în Harkov și Odessa întâmpină opoziție.
O altă mare necunoscută este dacă Putin se va mulțumi cu Ucraina sau se va decide să treacă mai departe, la Țările Baltice, de exemplu. Într-un scenariu de război hibrid, Moscova ar putea evita activarea articolului 5 din Carta NATO. E totuși un scenariu prea riscant pentru președintele Putin. Însă, într-un interviu din 2000, când povestea cum a fost recrutat să lucreze în KGB, Putin a spus că acea comisie care l-a evaluat i-a reproșat că nu conștientizează gravitatea pericolelor.
Articol publicat de Revista 22
