Consiliul Naţional de Integritate condamnă atacurile virulente ale trustului de presă controlat de Dan Voiculescu, care au avut drept țintă Agenția Națională de Integritate și pe președintele acesteia, Horia Georgescu.
Consiliul Naţional de Integritate, în calitatea sa de garant al independenței operaționale a Agenției Naționale de Integritate, condamnă ferm atacurile virulente fără precedent, practicate zilele acestea de postul de televiziune „Antena 3” și cotidianul „Jurnalul Național”, la adresa Agenției Naționale de Integritate și a Președintelui ANI, domnul Horia Georgescu.
Prin lansarea în spațiul public a unor informații false, tendenţioase şi speculative, se acreditează ideea că activitatea Agenției și a managementului său este abuzivă. Toate rapoartele Comisiei Europene referitoare la Mecanismul de Cooperare și Verificare, precum și cele de audit extern independent consemnează nu doar că Agenția Națională de Integritate și-a îndeplinit misiunea, dar și „abordarea modernă a managementului A.N.I.” sau faptul că instituția „este percepută ca un model bună practică la nivel internațional”. Raportul anual de audit extern independent, analizat de Consiliul Național de Integritate în ședință publică, este singurul instrument prevăzut de lege, prin care se poate evalua activitatea Agenției și a managementului acesteia.
Referitor la aspectele sesizate cu privire la respectarea de către domnul Horia Georgescu a regimului declarării averii și al incompatibilităților, acestea au făcut obiectul cercetării Comisiei de evaluare din cadrul C.N.I. în luna februarie 2014, respectiv în decembrie 2012, nefiind identificate elemente de încălcare de către acesta a legislației referitoare la regimul averilor sau al incompatibilităților, urmând toate procedurile prevăzute de lege.
Constatăm cu îngrijorare faptul că Agenția Națională de Integritate nu este nici prima și nici singura instituție din sfera justiției atacată mediatic de aceste organisme de presă. Fenomenul presiunilor mediatice asupra instituțiilor statului care au demonstrat rezultate concrete în prevenirea și combaterea corupției a fost remarcat inclusiv de Comisia Europeană, care nota în Raportul MCV din ianuarie 2013: „Agenția, Consiliul Național de Integritate și personalul acestora au făcut obiectul unor frecvente atacuri politice și mediatice” , remarcând, totodată, „acte de intimidare sau hărțuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituții judiciare și anticorupție importante, inclusiv amenințări cu un caracter personal împotriva judecătorilor și a familiilor acestora și campanii mediatice de hărțuire”.
Mai mult, prin promovarea unor exemple izolate, în care opiniile instanței au fost diferite față de constatările A.N.I., se acreditează eronat ideea conform căreia activitatea Agenției este lipsită de rezultate. În realitate, rata de succes în ceea ce privește cazurile în care constatările A.N.I. au fost menținute (prin decizii irevocabile ale instanțelor sau prin necontestarea raportului de evaluare) este de 94% în cauzele de incompatibilitate, 92% în cazurile de conflicte de interese și 72% în cazurile de averi nejustificate. Potrivit ultimului raport de activitate al A.N.I., Agenția a finalizat până în prezent 7.519 cauze, dintre care peste 1.000 se referă la incompatibilități (797), conflicte de interese (307) și averi nejustificate (72).
Precizăm faptul că Agenția are obligația de a utiliza toate instrumentele legale și instituționale pentru respectarea deciziilor definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată. De asemenea, Rapoartele MCV au reiterat încă din anul 2011 faptul că e nevoie de „un angajament continuu pentru a […] se înregistra rezultate mai bune […] în aplicarea de sancțiuni disuasive în cazurile de incompatibilitate”, iar România trebuie „să se asigure că nu există excepții de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese și averile nejustificate”.
Consiliul Național de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnați de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociației Comunelor din România, precum și reprezentanți ai funcționarilor publici.