bulinaPeste 3.000 de morţi! Acesta ar fi sumbrul bilanţ al unui eventual cutremur precum cel din 1977, susţine directorul ştiinţific al INFP. Mircea Radulian a susţinut că în cazul unui cutremur cu magnitudinea peste 7 numărul victimelor ar fi dublu faţă de martie 1977.

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului a avertizat că, potrivit estimărilor, vor fi mii de morţi dacă România va fi zgâlţâită de un cutremur major.„Dacă avem un cutremur ca cel din 77, atunci cu siguranţă vom avea pierderi mari. (…) La un cutremur echivalent cu cel din 77, numărul victimelor va fi cam de două ori mai mare”, a spus Radulian la RTV.

Mircea Radulian a spus şi care sunt zonele cele mai sigure din România. Este vorba despre vestul României, interiorul arcului carpatic, zona de nord a ţării – Maramureş, şi nordul Moldovei. Radulian susţine că deşi există, din punct de vedere statistic, o repetabilitate a cutremurelor de mare magnitudine, acestea nu pot fi prevăzute şi nu s-au găsit încă soluţii de prognozare a seismelor

 
Sute de clădiri din Capitală s-ar putea prăbuși

La inceputul lunii martie, Primaria Municipiului Bucuresti a actualizat lista cladirilor cu risc seismic din Capitala. Conform acesteia, 187 de imobile reprezinta pericol public in caz de cutremur, avand un risc ridicat de prabusire. De asemenea, inca 184 de cladiri sunt incadrate in clasa I de risc seismic (constructii cu risc ridicat de prabusire la cutremurul de proiectare corespunzator starii limita ultime).

Actualizarea listelor existente pe site-ul pmb.ro se face periodic, in functie de eventuale modificari ale legislatiei, dar si utilizand informatiile transmise de catre proprietari, dupa ce acestia consulta si identifica eventuale erori pe lista publicata. Actualizarea consta in corectarea unor date de identificare ale imobilelor privind anul construirii, numarul de niveluri, numarul de apartamente din imobil si noi incadrari intr-o clasa de risc seismic.

Conform listei actualizate de pe site-ul Primariei, 301 de imobile sunt incluse la Clasa a II-a de risc seismic (constructii care, sub efectul cutremurului de proiectare, pot suferi degradari structurale majore, dar la care pierderea stabilitatii este putin probabila), iar 81 de cladiri sunt incadrate in Clasa a III-a de risc la cutremur (sub efectul seismului de proiectare pot prezenta degradari structurale care nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile nestructurale pot fi importante).

Inca 6 imobile au fost incluse in clasa a IV-a de risc seismic, in cazul acestora, raspunsul seismic asteptat fiind similar celui corespunzator constructiilor noi, proiectate pe baza prescriptiilor in vigoare. De asemenea, acestora li se adauga 1619 cladiri expertizate tehnic plasate in categorii de urgente, conform normativului P100-92 neincadrate in clasa de risc seismic corespunzatoare (capitolele 11 si 12). Lista actualizata este disponibila aici.

De la inceputul anului si pana in prezent, in zona seismica Vrancea au avut loc 47 de cutremure cu magnitudini cuprinse intre 2,5 si 4,7 grade pe scara Richter.

 
Harta seismică a Capitalei

Pe harta seismică a Capitalei au fost detectate 14 zone distincte. Cele care au o acceleraţie majoră sunt Dămăroaia, zona Casa Presei Libere, Băneasa şi Otopeni. În cazul unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, se estimează o acceleraţie maximă în aceste zone de 300 centimetri pe secundă la pătrat şi o perioadă de vibraţie (T) între 0,5 secunde şi 0,83 secunde. În Pantelimon, acceleraţia maximă ar fi tot de 300 de centimetri pe secundă la pătrat, dar perioada de vibraţie este mai mare, de 1,56 secunde. Suburbiile Periş, Bolintin şi Măgurele intră în aceeaşi categorie.

harta-seismica-bucuresti

Este la Periş un alt focar care ar putea amplifica seismele din Vrancea? „Acolo se petrec cutremure locale, mici,­ nu ridică probleme“, precizează prof. dr. ing. Mărmureanu. Cartierele în care acceleraţia în cazul unui cutremur de 7,5 pe scara Richter este minimă – de 200 de centimetri pe secundă la pătrat – sunt Vitan, Berceni şi Republica.

Centrul Bucureştiului, zonele 1 Mai – Titulescu şi Tei – Floreasca sunt supuse unei acceleraţii maxime de până la 240 centimetri pe secundă la pătrat, iar Balta Albă – Titan, până la 250 centimetri pe secundă la pătrat. Terenul de sub Casa Poporului, din cartierele Cotroceni, Militari şi Drumul Taberei se accelerează în caz de cutremur cu 280 centimetri pe secundă la pătrat.