Espreso TV | Trei mituri despre separatismul din estul Ucrainei

În timp ce în zonele Doneţk, Luhansk şi Kharkiv continuă activităţile pro-ruse, Espreso TV a decis să demaşte câteva mituri care au reuşit să se formeze în conştiinţa comună, mai ales în presa Rusiei „frăţeşti”.

Mitul 1: Liderii separatişti din estul Ucrainei sunt localnici şi au susţinere populară

Toate activităţile separatiste din regiunile estice urmează acelaşi scenariu, care a fost folosit mai mult sau mai puţin şi în Crimeea: aşa-zişi „guvernatori ai poporului” sunt aleşi de către manifestanţi sub steagul Rusiei. Dar, în absenţa unei reale susţineri publice, aceşti „guvernatori ai poporului” sunt persoane care nu doar că nu au autoritate la nivel regional, dar sunt necunoscuţi de către publicul larg.

Primul asemenea pseudo-guvernator a fost Pavlo Hubaryev, în vârstă de 29 de ani. Biografia acestiu a apărut deja pe pagina rusească de Wikipedia şi vorbeşte despre o luptă eroică pentru „ideea rusească”, începută în 2004, precum şi despre participarea în Partidul Socialist Progresiv ucrainean condus de Natalia Vitrenko. Cu toate acestea, se pare că acest personaj nu a avut autoritate nici măcar în gruparea politică a lui Vitrenko, specializată în a face circ politic şi cunoscută în special pentru declaraţiile prosteşti ale liderului exaltat.

Principala ocupaţie a acestui Hubaryev a fost conducerea unei companii care organiza petreceri de revelion pentru copii. Cu alte cuvinte, „guvernatorul poporului” a avut rolul de Moş Crăciun- o ocupaţie care, deşi nu este ruşinoasă, cu siguranţă nu indică prestigiu social şi autoritate.

După arestul lui Hubaryev, separatiştii din Doneţk au înaintat alt „guvernator al poporului”- Denys Pushylin, un angajat al unei companii comerciale numită „Viaţă Dulce”. Acest separatist este cunoscut doar pentru faptul că a fost liderul uneia ditnre diviziile cunoscutei piramide financiare MMM din Ucraina. Deci „guvernatorul poporului” continuă să lucreze pentru hoţi. Doar că înainte a lucrat sub hoţi economici ruşi. Acum scara angajatorilor săi a crescut oarecum- acum lucrează pentru hoţi politici.

În regiunea Luhansk, separatiştii au ales drept „guvernator al poporului”, la fel, o persoană necunoscută- Oleksandr Kharytonov, lider al „Gărzii Luhansk”. Precum „colegul” său Hubaryev, Kharytonov provine, de asemenea, din partidul lui Vitrenko, al cărui succes la public a fost la limita erorii statistice. Aşadar, nu este surprinzător că majoritatea oamenilor din Luhansk nici măcar nu au suspectat că un astfel de politician ar exista.

„Guvernatorul poporului” din regiunea Kharkiv este oarecum mai bine cunoscut în regiune, dar sigur nu pentru calităţi. Ihor Masalov, „guvernatorul poporului” din regiunea Kharkiv este liderul frontului „Onoare şi Demnitate” şi directorul centrului „Strategiea Kremlinului”. Acest individ, fost membru al Komsomol, face acum parte din Partidul Regiunilor şi este activist în „Alegerea Ucraineană” a lui Viktor Medvedchuk. În Kharkiv, Masalov este cunoscut în principal pentru conducerea societăţii pe acţiuni numită „Salamandra” care este, de fapt, o piramidă financiară prin care, aşa cum a raportat presa locală, Masalov a înşelat aproximativ 100 000 de persoane. În plus, Masalov a condus o afacere de servicii funerare. Astfel, acest „guvernator al poporului” se pare că este un escroc banal. Totuşi, conexiunea sa cu „Alegerea Medvedchuk” vorbeste clar de la sine.

Mitul 2: Mişcarea ce susţine unirea cu Rusia are susţinere populară

Presa rusească, pe lângă alte minciuni, răspândeşte în mod activ mitul conform căruia majoritatea populaţiei din sud-estul Ucrainei îl aşteaptă cu nerăbdare pe Putin, eliberatorul călare pe tanc, în timp ce visează o reunire cu fratele Rusia. Realitatea indică ceva destul de diferit. Majoritatea sondajelor de opinie au demonstrat că ideea unirii cu Rusia este susţinută doar de o parte mică a populaţiei din sud-estul Ucrainei, chiar şi din Crimeea. De aceea, susţinerea populară a lui Putin pentru „referendumul” din Crimeea a fost posibilă doar datorită trupelor ruseşti.

Pentru a realiza că separatiştii nu au susţinere largă în sud-est, este suficient să ne uităm la numărul de participanţi din adunările pro-Kremlin- acestea depăşesc arareori 1000 de persoane, număr mic pentru oraşe cu populaţii de un milion- Doneţk şi Kharkiv- dar şi pentru Luhansk, care are o populaţie de aproximativ jumătate de milion. Aşadar, „masivele” adunări pro-ruse din Doneţk, atrag în medie 0,1% din populaţie. În Doneţk, s-ar putea vorbi de o mişcare de proporţii dacă ar ieşi pe stradă 100 000 de persoane, sau măcar 50 000. Cu toate acestea, protestele de 1000-1500 oameni indică mai curând provocări, instigări pe scară largă, decât existenţa unei mişcări populare ample. Chiar şi printre aceşti oameni, „turiştii” dintr-un stat vecin au o reprezentaţă largă.

Astfel că resursele umane disponibile pentru păpuşile lui Putin sunt foarte limitate şi suficiente pentru a provoca tulburări doar în trei oblaste simultan. Planul lui Putin de a avea o „Primăvară rusească” în întregul sud-est se pare că a eşuat, motiv pentru care separatiştii se concentrează pe trei zone cheie ce au devenit un fel de rampă de lansare pentru viitoarea înaintare a ruşilor: oblastele Doneţk, Luhansk şi Kharkiv.

Mitul 3: Forţele de ordine încuviinţează acţiunile separatiştilor

În ultima vreme, este rar ca cineva să nu critice forţele de ordine pentru contracararea limitată a separatiştilor, în special după evenimentele din Doneţk şi Kharkiv, unde au fost răniţi şi chiar omorâţi oameni. Însă trebuie înţeles faptul că forţele de ordine ucrainene trebuie să facă faţă separatiştilor ţinând cont de forţele enorme ale armatei ruse, care sunt concentrate în imediata vecinătate a zonelor „fierbinţi” de graniţă. Nu trebuie uitat că acţiunile ample de dispersare a adunărilor separatiste pot deveni un pretext excelent pentru invadarea de către trupele din vecinătate pentru „a proteja populaţia rusofonă”. Acesta este motivul pentru care forţele de ordine au adoptat o tactică lipsită de vlagă în suprimarea activităţilor separatiste.

De asemenea, nu trebuie uitat că, în fiecare zi, poliţia arestează activişti separatişti şi că „guvernatorii naţionali” Hubaryev şi Kharytonov se află în închisoare de ceva timp. În plus, forţele de ordine au reulit să impună un oarecare control asupra separatiştilor-turişti ce sosesc prin graniţa neetanşă dintre Rusia şi Ucraina.

Aşadar, forţele de ordine încearcă cu grijă, dar sistematic, să nege eforturile separatiste ale Kremlinului, fiind în acelaşi timp prudenţi să nu provoace confruntări violente sau chiar agresiuni militare în ţară.

Sursa: : http://espreso.tv/article/2014/04/07/try_mify_pro_skhidnoukrayinskyy_separatyzm

Acest articol este semnat de Taras Klochko.

Traducere din limba rusă în engleză (accesibil aici) de Anna Mostovych, iar din limba engleză în română de UVT.