Partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice, se clasează pe primul loc în alegerile legislative, duminică, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Fidesz obţine 48% din sufragii, alianţa de stânga 27%, iar partidul Jobbik (extremă dreapta) 18%, potrivit Institutului Nezopont.
Aproximativ 56,7% dintre cei peste opt milioane de alegători şi-au exprimat opţiunea politică până la ora locală 17.30 (18.30, ora României), în cele 10.000 de secţii de votare, în cadrul scrutinului legislativ din Ungaria.
În urmă cu patru ani, rata participării era 59,2%, potrivit agenţiei.
Un număr de 4.552.933 persoane s-au prezentat la urne în primele 11 ore de vot, potrivit Biroului Naţional ungar pentru Alegeri.
Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în judeţul Heves (est), unde au votat 59,1% dintre alegători, iar cea mai scăzută în Bacs-Kiskun (sud), unde şi-au exprimat opţiunile 52,6% dintre alegători.
La Budapesta, prezenţa la vot era de 62,08%, potrivit aceleiaşi surse.
Până la ora locală 15.00 (16.00, ora României), prezenţa la vot în ţară era de 45,02%, potrivit aceleiaşi surse.
Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 6.00 (7.00, ora României).
Un scrutin într-un singur tur se desfăşoară în Ungaria, în urne fiind introduse două buletine de vot, şi anume unul pentru un candidat din cele 106 circumscripţii, iar celălalt pentru o listă prezentată de un partid, la nivel naţional, în vederea alegerii a 93 de deputaţi.
Alegătorii care nu au o adresă permanentă în Ungaria pot să-şi exprime opţiunea politică numai pe liste.
Aproximativ 35.000 de alegători care s-au declarat membri ai unei minorităţi pot să voteze doar pentru una dintre cele 13 liste ale minorităţii etnice, dar nu pentru un partid naţional.
Aproximativ 1.500 de candidaţi participă la scrutin.
Potrivit ultimelor sondaje, partidul Fidesz (dreapta, la putere) urmează să obţină o victorie în alegeri, urmat de alianţa opoziţiei de stânga şi partidul Jobbik (extremă dreapta).
Primele rezultate urmează să fie anunţate către miezul nopţii de duminică spre luni, potrivit MTI.
Bravo lor. Nu c-ar fi el Orbanu mare scoverga ca om, ci pentru ca exista un partid nationalist asa de puternic.
D-aia ei nu au inghitit toate maciucile unse cu miere adte de UE, spre deosebire de ai nosrti, unde pupinc*rismul e in floare.
Comentariile sunt închise.