Fortele ruse au luat cu asalt luni dimineata o baza militara ucraineana din localitatea Feodossia, Crimeea, a anuntat pe pagina sa de Facebook purtatorul de cuvant al fortelor militare ucrainene din Crimeea, Vladislav Seleznev.
Trupele ruse au atacat baza cu blindate usoare si cu elicoptere. Potrivit reprezentantului fortelor ucrainene, au fost auzite focuri de arma. Trei camioane cu soldati ucraineni au parasit baza doua ore mai tarziu.
Nu a fost facuta nicio precizare cu privire la o posibila rezistenta armata a unitatii de puscasi marini ucraineni atacati de fortele ruse.
Fortele ruse si cele proruse au ocupat in ultimele zile, fara lupta, mai multe baze ucraienene din Crimeea si au preluat controlul asupra mai multor nave ale flotei ucrainene, stationata, in cea mai mare parte in porturi din peninsula anexata de Rusia.
„Situatia din Crimeea este complexa. Stiti ca in ultimele zile navele au fost blocate si apoi confiscate (de Rusia – n.red.), in pofida faptului ca toti comandantii aveau ordin sa utilizeze forta armata”, a recunoscut duminica ministrul ucrainean al Apararii, Igor Tenioukh.
Steagurile ucrainene au fost date jos. Anatoly Mozgovoy, un ofiter ucrainean aflat in baza millitara atacata, a declarat telefonic pentru Reuters ca trupele ruse au tras focuri de arma dar ca nu se inregistreaza victime. Intrebat daca fortele ruse au preluat controlul asupra bazei, militarul ucrainean a raspuns: “Da”.
Rusii preluasera deja la inceputul lunii controlul partial asupra bazei, folosite de Batalionul 1 Marina, unitatea militara de top a Ucrainei.
Fortele ruse din Crimeea au incercat in ultimele zile sa puna mana pe ultimele baze militare inca detinute de fortele ucrainene.
Doua baze ucrainene, de la Novofedorivka si Belbek, au fost confiscate sambata de catre fortele ruse. In timpul atacului asupra Belbek s-au auzit focuri de arma, iar ministerul ucrainean al Apararii a confirmat evacuarea bazei si a anuntat ca doua persoane au fost ranite, un jurnalist si un soldat ucrainean.
Politicieni distrusi si incompetenti. Pai cum sa le dai alora ordine sa traga daca nu ai niciun plan sa-i sustii armat, sa le oferi logistica, evacuare daca e nevoie. Cum vii tu fara niciun plan si sa le ceri sa traga ca orbetii? In razboi se merita luptate doar bataliile pe care stii ca le poti castiga, nu ca vrea orice agarici urcat la putere de niste derbedei. Foarte dezamagit de situatia administratiei ucrainiene, mai ales reflectand ca noi nu suntem departe si cu toata europa si nato, prostia din administratia post-comunista este infinita, in mai toate tarile iesite din blocul sovietic. vai de steaua noastra in caz de catastrofa militara sau razboaie in zona.
Comentariile sunt închise.