În Donetsk, aproximativ 1000 de activiști pro-ruşi au ocupat sediul Procuraturii regionale, anunţă LB.ua. Manifestanţii s-au adunat la sediul Procuraturii pentru a cere eliberarea lui Pavel Gubareov, acuzat de separatism și organizare de revolte.
Oamenii au spart mai multe geamuri şi au distrus poarta instituţiei, în timp ce miliţienii autonomiei nu au intervenit. La 15.40 protestatarii au părăsit clădirea Procuraturii. O parte din ei se îndreaptă să ia cu asalt biroul preşedintelui administraţiei teritoriale Doneţk, Serghei Taruta. Alt grup de protestatari se îndreaptă spre sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiune, scrie Censor.net, pentru a afla când va fi eliberat „guvernatorul poporului” Pavel Gubareov.
În timp de reprezentanți ai ministerelor apărării din Rusia și Ucraina au anunțat un armistițiu potrivit căruia trupele ucrainene vor rămâne în interiorul bazelor militare, iar trupele ruse nu vor mai încerca să preia controlul asupra acestor baze, situația din teritoriu demonstrează contrariul.
Astăzi, Igor Teniuk, ministrul ucrainean al Apararii, a anunţat încheierea unui armistiţiu cu ministerul rus al Apărării privind Crimeea până pe 21 martie, anunţă Reuters. Teniuk a făcut declaraţia fără a spune însă ce se va întâmpla după această dată.
De cealaltă parte, liderul Grupului Rezistență Informațională, Dmitrii Timciuk, scrie pe contul său de facebook că așa numitele trupe de auto-apărare din Crimeea au început blocarea Centrului medical militar al regiunii Crimeea, din Sevastopol. ”Se pare că acest armistițiu nu vizează trupele de auto-apărare a peninsulei”, scrie Timciuk. Punctele de control au fost instalate lângă toate cele trei intrări în instituție.
Ministrul Apărării de la Kiev susţine că în Crimeea sunt 22.000 de militari ruşi.
voi nu stiti definitia cuvantului asalt.
Comentariile sunt închise.