Atunci cand anticipam, in ajunul summit-ului de la Vilnius, un scenariu pesimist in Ucraina, nu imi imaginam ca protestele vor escalada in confruntari violente, soldate cu cel putin 82 de morti si peste 600 de raniti. Aparent, faza calda a luat sfarsit cel putin la Kiev. Ianukovici si ministrii guvernului interimar sunt de negasit. Prin resedinta prezidentiala din Mejgorie se plimba nestingheriti reprezentantii mass-media si populatia. Reporterii de investigatie aflati la fata locului cu grija aduna probe care confirma implicarea presedintelui in persecutarea jurnalistilor si acte de coruptie. Desi cartierul guvernamental din Kiev este protejat actualmente de catre fortele de auto-apararea formate din protestatari, iar in Rada opozitia preia fraiele puterii, situatia ridica mai multe semne de intrebare vizavi de viitorul Ucrainei. In cele ce urmeaza voi incerca sa prezint la cald cateva ganduri razlete referitoare la situatia interna din Ucraina, dar si felul in care criza de la Kiev influenteaza vecinatatea.
Structurile de forta
Utilizarea munitiei de razboi pe strazile din Kiev a fost cea mai brutala tentativa din ultimii 15 ani de a reprima proteste in Europa. Problema nu este doar ca liderii politici au emis astfel de ordine (explicatiile precum ca au aflat de pe internet despre faptul ca se trage nu pot fi luate serios in seama), ci ca acestea au fost executate. Fortele de ordine deseori au actionat in sinergie cu tituski – grupari formate din tineri fosti (actuali) sportivi platiti pentru a hartui pe protestatari. Practic fortele de ordine au tolerat sau au incurajat violente impotriva civililor din partea unor grupari informale, in loc sa resepcte juramantul dat prin care s-au obligat sa apere pe cetateni. Mai grav, Ministerul Apararii a incercat sa deplaseze trupe la Kiev, lucrul oprit de catre cetateni care au blocat caile de acces in fata unitatilor militare. Serviciul de Securitate (SBU) in acelasi timp era in plina pregatire pentru operatiunea “anti-terorista” impotriva protestatarilor pe intreg teritoriul tarii . Ramane inca neclar daca lunetistii care au tras in multime faceau parte si din subdiviziunile SBU. Prin urmare, sectorul de securitate (aparare, interne si serviciul de informatii si securitate) necesita o reforma drastica pentru a restabili increderea cetatenilor si pentru a preveni pe viitor abuzurile comise pe durata protestelor. Regimentul Berkut, participant activ la reprimarea protestelor si care exista in afara legii, trebuie desfiintat urgent.
Fractura intre cetateni si elita politica
Cetatenii care au protestat timp de 3 luni, uneori la -10C sau -20C, prin nivelul lor de auto-organizare si sacrificiu personal au demonstrat ca sunt cu mult mai maturi decat intreaga clasa politica. La un moment dat, de pe scena Maidan-ului un medic a rugat ca lumea sa nu mai aduca medicamente pentru ca aveau rezerve suficiente. Un alt medic isi cerea scuze ca nu a reusit sa scoata pe toti cei raniti de pe linia focului. Un participant de pe Maidan mi-a marturisit ca este de o luna de zile la Kiev, doarme foarte putin din cauza turelor de noapte si ca a lasat acasa sotia si trei copiii, pentru viitorul carora protesteaza in piata centrala. El a spus ca doreste un stat normal, in care se respecta legea. Pana in prezent intreaga clasa politica nu a dat dovada de sacrificiu si nici nu a fost capabila sa transpuna in realitate aspiratiile cetatenilor. Activistii de pe Maidan au blocat aeroportul din Kiev pentru a preveni plecarea in masa a deputatilor, care ar fi putut lasa legislativul fara cvroum necesar. Oligarhii ucraineni prin deputati controlati in Rada au deblocat activitatea parlamentului doar dupa macelul din “Joia Neagra” (20 februarie). Unii dintre ei au devenit si mai vocali atunci cand politicienii locali din estul Ucrainei au pus sub semnul intrebarii integritatea tarii. Ucraina in granitele actuale este in interesul (de afaceri) oligarhilor, care privesc tara preponderent prin lentila pietei si profitului. Aceasta criza a expus toate slabiciunile sistemului economic oligarchic centrat pe intelegeri netransparente, afaceri cu statul, tratament preferential si susceptibilitatea la santaj. A doua linie de atac reformator pentru orice guvern care vine din urma este tocmai destructurarea acestui model. Oare vor intelege oligarhii ca este in interesul lor sa concureze in conditii egale in loc sa ajunga in fata prapastiei si sa paraseasca tara?
Cat de posibila este scindarea?
Scindarea Ucrainei nu poate fi totalmente exclusa. Insa mai multi factori indica solidaritatea sporita in Ucraina care reduce probabilitatea dezintegrarea tarii. Si nu este vorba doar despre interesul oligarhilor de a pastra Ucraina indivizibila. Geografia protestelor din 2014 demonstreaza ca nu doar vestul si centrul Ucrainei au fost cuprins de proteste. Desi mai putin ample au avut loc manifestatii si in orasele din estul si sudul tarii. In regiunea Denpropetrovsk, lumea la propriu a blocat trenul cu militari care se deplasau spre Kiev. Acestea au luat amploare in est dupa disparitia de pe scena politica a lui Ianukovici. In Harikov au manifestat 30-40 de mii de oameni in sprijinul Maidan-ului. Si exemple nu se epuizeaza aici. Un alt indicator poate fi geografia monumentelor lui Lenin daramate (fenomen numit Leninopad – “caderea lui Lenin”), 32 intr-o singura zi (pe 21 februarie). Leninopad-ul nu s-a limitat doar la vestul tarii, ci a fost intens in estul si sudul tarii.
(sursa: Euromaidan PR)
Si o alta statistica, dar trista, care sprijina argumentul solidaritatii impartasit de toata tara. Lista victimelor arata ca printre cei decedati sunt nu doar cetateni din vestul Ucrainei, ci si din regiunile considerate filoruse.
(sursa: Free Ukraine)
Nu in ultimul rand, deseori se face referire la Crimeea ca un punct vulnerabil pentru statalitatea Ucrainei. Se prea poate ca Rusia ar dori separarea peninsulei de Ucraina. Insa prezenta etnicilor ucraineni si a tatarilor care formeaza impreuna aproximativ 40% din populatia peninsulei va contrabalansa orice fenomen centrifug in regiune. Fara un efort militar semnificativ si pierderi umane, Rusia nu va putea sa rupa Crimeea de Ucraina. Dar va risca presedintele Putin un asemenea scenariu in ajunul summit-ului G8 de la Soci (4-5 iunie)? In conditiile unei legitimitati interne subrede, regimurile autoritare se hranesc din evenimente internationale gazduite pentru a compensa slabiciunea pe plan intern.
Identitatea nationala
Protestul a accelerat procesul de formare Ucrainei ca natiune. Scandari precum “Slava Ucrainei!” (Gloria Ucrainei) sau “Slava Natiunii!” (Gloria Natiunii) sunt exemplificative. Protestatarii au subliniat in nenumarate randuri componenta civica a identitatii si apartenenta sa la natiune indiferent de limba vorbita, etnie sau religie. Pe scena Maidan-ului s-au rugat preoti ortodocsi, greco-catolici si muftiul tatarilor din Crimeea. Acolo s-a vorbit in ucraineana, rusa si tatara. Evenimentele dramatice de pe Maidan vor deveni mituri care vor servi drep baza formularii identitatii ucrainene moderne. Victimele vor fi glorificate, strazile vor fi redenumite pentru a reflecta rolul Maidan-ului in consolidarea statului independent. In Rada deja a fost inregistrat un proiect de hotarare cu privire la schimbarea denumirii strazii “Institutskaia” (unde au murit multi protestatari) in strada “Celor o Suta de Eroii din Ceruri”. Un alt element al acestei auto-identificari este Rusia, care prin sistemul economic si politic serveste drept un contra-exemplu (“significant other”). In acest fel, Rusia nu va fi doar un “strain” din trecut (comemorarea victimelor Holodomor-ului), ci unul din prezent. Imi pot imagina ca in scurt timp copiii din clasele primare dupa vizita la Memorialul Holodomor-ului (ceea ce este in prezent o regula) vor merge pe Maidan sa depuna flori eroilor Maidan-ului. Asa cum bine observa un comentator pe twitter in legatura cu evenimentele de la Kiev: “Cand un ucrainean aflat peste hotare va spune I’m Ukrainian, nimeni nu il va mai intreba It’s the same as Russia?” Chemarea primului ministru Medvedev (care anterior a declarat ca “libertatea este mai buna decat lipsa libertatii”) catre Ianukovici de a demonstra fermitate in timpul crizei a compromis si mai mult imaginea Rusiei in Ucraina. Asadar este de anticipat o ruptura mai accentuata la nivel mental intre Rusia si Ucraina, la care Kremlin-ul si presa de stat contribuie din plin.
Partidul Regiunilor si Timosenco
Unele evolutii politice imediate complica situatia din Ucraina. Continua exodul deputatilor din fractiunea Partidului Regiunilor. In ultimele zile au parasit fractiunea 77 din cei 210 de deputati. In acelasi timp se auto-desfiinteaza structurile locale ale partidului in regiuni. Soarta partidului este incerta. Sunt voci care propun interzicerea partidului. Ar fi o mare greseala. Ar fi o masura radicala care ar alimenta mai multa neliniste in estul tarii. Pe termen scurt si mediu, in mentalul colectiv, Partidul Regiunilor va fi asociat cu Ianukovici si prin urmare cu macelul din 20 februarie. Nu este intamplatoare tentativa deputatilor Partidului Regiunilor de a se disocia de Ianukovici. Dar nu va fi suficient, partidul are nevoie de o reforma rapida si profunda. Altfel, exista riscul ca noua putere sa nu aiba opozitie, si in euforia victoriei sa uite despre moderatie si chibzuinta politica. Iulia Timosenco a fost eliberata dupa decriminalizarea articolului din Codul Penal pentru care ea a fost condamnata. Pe scena politica revine un personaj politic cu profil revolutionar, populist, mai putin predispus spre consens si constructia chibzuita a politicilor publice. Eliberarea ei probabil va aduce cu sine mai multe disensiuni in randurile fostei opozitii. In prima sa aparitie pe Maidan ea l-a contrazis pe speaker-ul Radei si a cerut multimii sa raman in piata pe un termen nedefinit. De remarcat ca aceasta pozitie este mult mai aproape de aripa para-militara a Maidan-ului – “Sectorul de Dreapta”. Este foarte probabil ca ea va incerca sa-l eclipseze pe Kliciko (favoritul in cursa electorala) si sa-si asume rolul de principal lider in noua formula guvernamentala. In acest scop, ea va recurge probabil la imaginea victimei regimului lui Ianukovici.
Rusia
Rusia trece printr-un déjà vu. In special trebuie sa fie o situatie extrem de umilitoare pentru presedintele Putin si primul ministru Medvedev (care in 2004, fiind la administratia prezidentiala, a coordonat implementarea planului succesorul in Ucraina post-Kucima), ambii fiind la a doua incercare nereusita de ancora ferm Ucraina in sfera de influenta a Rusiei. In 2004, esecul in Ucraina a generat o serie de politici anti-democratice in Rusia si vecinatatea sa (formarea GONG-urilor, legi restrictive, etc.). Este de anticipat ca in 2014 Kremlin-ul va veni cu noi initiative si politici in acelasi spirit ca o contra-reactie. De remarcat este ca din cauza evenimentelor din Ucraina Jocurile Olimpice de la Soci au trecut pe planul doi in mass media internationala. Este dificil sa urmaresti consecutiv cum sunt macelariti protestatarii si dupa sa te bucuri pentru un meci de hochei dinamic. Chiar daca Rusia a castigat competitia olimpica la numarul de medalii, aceste jocuri nu au reprezintat un castig de imagine pentru Rusia. In presa international imaginile cu sportivi fericiti au fost la un loc cu poze cutremuratoare de la Kiev. Jocul pentru Ucraina (asa cum il percepe Kremlin-ul) este departe de a fi incheiat. Rusia va utiliza previzibil chestiunea datoriei si sectorul energetic pentru a destabiliza situatia economica deja dificila din Ucraina. Poveste in care un popor extinde mana frateasca cu 15 mlrd dolari s-a terminat. Ministrul de Finante a indrumat Kiev-ul spre FMI in vederea obtinerii creditelor. Tocmai de aceea este important ca UE si SUA incluzand FMI sa vina urgent cu un pachet financiar care ar stabiliza situatia macro-economica in Ucraina si ar ajuta sa izoleze tara de presiunile Rusiei. Datoria externa a Ucrainei trebuie restructurata, cel putin acea parte care tine de creditorii din UE si SUA. Putin probabil ca Rusia va accepta restructurarea datoriei. Este la fel de important, ca dupa stabilizarea situatiei politice si economice, UE sa mentina Ucraina in centrul atentiei sale. Greseala din 2004 nu trebuie repetata. Acum este si mai clar ca fara Ucraina, proiectul european nu este complet, iar securitatea in Europa fara stabilizarea Ucrainei va fi una fragila.
UE
Pe parcursul celor 3 luni de proteste, UE a fost deseori criticata pentru criza din Ucraina si incapacitatea de a identifica solutii. Insa criticii au trecut cu vedere prea usor ca la originea crizei se afla Rusia (care exercitat presiune asupra Ucrainei) si presedintele Ianukovici, care prin politicile economice dezastruoase a facut Ucraina mai susceptibila la santajul rusesc. Este mult mai usor sa fie un actor destructiv, cum este Rusia in Ucraina, decat unul care incearca sa construiasca ceva. Daca sa cautam pacatul originar, atunci acesta a fost comis de UE nu acum, ci in 2004. UE nu a reusit sa speculeze momentul post-revolutionar din Ucraina pentru a incuraja transformari radicale in asentiment cu aspiratiile populare. UE nu a venit cu propuneri ambitioase si atractive, in schimb a oferit o abordare foarte tehnica care nu a tinut cont de magnitudinea problemelor din Ucraina. Cu siguranta, performanta guvernului de atunci nu a ajutat deloc agenda UE. Prin urmare, prea repede s-a instalat in UE “oboseala de Ucraina” care se deconteaza acum. Insa trebuie de remarcat ca UE a revenit in joc (dupa prea multe ezitari) si a fost in ultima instanta un factor important care a contribuit la sistarea violentelor si eliminarea lui Ianukovici de pe scena politica. Pentru oricine care a fost pe Maidan era clar ca odata ce Ianukovici face un pas inapoi dupa o escaladare de proportii, el la scurt timp va fi scos din joc de catre Maidan. In lipsa acordului mediat de UE chiar daca acesta nu a fost totalmente respectat (dar care l-a fortat pe Ianukovici sa dea inapoi), astazi nu vorbeam la trecut despre faza calda, ci probabil despre un razboi civil in toata regula in Ucraina. Tripleta de la Weimar (Germania, Franta, Polonia) care a reprezentat interesele UE la Kiev pe perioda negocierilor maraton a trecut testul in Ucraina si pe viitor s-ar putea sa devina un format la care recurge UE pentru a gestiona o criza sau conflict politic major intern in vecinatatea estica.
Romania
Pentru multi romani, Ucraina este un subiect periferic, daca nu chiar inexistent. Pentru cateva zile insa, Ucraina a captat atentia romanilor. Au existat mesaje de solidaritate, exprimarea sprijinului si mai multa simpatie pentru cauza Maidan-ului. Romanii au facut conexiune rapid dintre momentul decembrie 1989 si Maidan, iar felul in care ucrainenii au luptat pentru drepturile lor a castigat simpatie. Pentru multi este evident ca cele doua natiuni impartasesc aspiratii similar (domnia legii, un stat functional, libera exprimare, etc.). Este o rasturnare care insufla o doza moderata de optimism, caci Ucraina nu se asociaza cu ceva pozitiv in mentalul colectiv romanesc. Sprijinul romanilor a fost recunoscut pe Maidan, care a strigat “Multumesc!” tuturor statelor care au fost alaturi de Ucraina. Este important ca aceasta usoara schimbare la nivel sentimental sa fie pastrata si amplificata. O relatie bilaterala romano-ucraineana sanatoasa si de durata nu este posibila fara schimbarea perceptiilor la nivel popular in Ucraina si Romania. Insa si la nivelul elitelor este nevoie de o schimbare de optica. Este clar ca o criza majora in Ucraina sau, si mai rau, scindarea tarii, va afecta grav securitatea Romaniei si va pune in dificultate agenda europeana a Moldovei. Redeschiderea problemei granitelor in cazul Ucrainei risca sa destabilizeze unele state din Balcani (alta vecinatate a Romaniei). Asadar, Romania are un interes puternic ca Ucraina sa fie un stat stabil, democratic, prosper, ancorat in Occident. In timp ce Ucraina trece in continuare prin momente grele, Romania poate pune inca de astazi bazele unei resetari in relatiile bilaterale oferind tratament si reabilitare celor raniti pe Maidan. Va fi un pas simbolic important prin care cei care au castigat libertatea in 1989 ii vor sprijini pe cei care au aparat-o recent.
SursaL contributors.ro
