În circumstanţe obscure, aşa cum se întâmplă deseori, în România a apărut o nouă taxă. Nu alergaţi transfiguraţi la Monitorul Oficial, nu o găsiţi acolo. Scamatorii politici au evoluat, nu mai fac potlogării la vedere, sub semnătură, ca la începuturi. Alta a fost calea, pe cât de lină şi de legală, pe atât de imorală. Căci, spre deosebire de voi, ei au răbdare, metodă şi Putere.
Mai întâi au dat o lege, modificând o alta. I-au spus, banal, 48/2013. O lege-şcoală: votată în urale şi îngropată, în tăcere, de-a doua zi, în vrafuri de hârtii. Un text întins pe patru pagini care descrie matematic schema. Sediul unui partid, aflat în proprietatea privată a statului şi luat cu chirie oricum modică, se scoate la vânzare. Vine şeful, face o cerere, plăteşte avans 10% şi asta-i tot. În trei ani, la capătul a 36 de rate egale, cu „dobândă negociată între părţi”, partidul este proprietar. Legal, curat, laparoscopic.
“10%, dar din cât?”, veţi spune, poate. “Din preţul corect!”, vă vor răspunde indignaţi, aliniindu-se cu aer de naivitate în umbra unui fantomatic evaluator independent, „persoană fizică sau juridică şi autorizată, conform legii”. El, evaluatorul spectral protejat de Regia Protocolului de Stat, nu are nume şi prenume, nu are trecut, ci numai expertiză şi, desigur, contracte secrete cu statul.
În urma Parlamentului suveran, a venit, în vârful picioarelor, atotştiutorul Guvern. A dat, zelos, o hotărâre – Normele de aplicare a legii, punându-le în braţe partidelor, adică lor înşile, curţile râvnitelor sedii, terenuri imense la bulevarde centrale, pentru pentru mai multe vieţi, contra unei redevenţe – cum altfel? – secrete.
Articolul complet il puteti citi pe Gandul.info.
exact ca la cersetorie in franta !
Daca n-am avut parte de o revolutie de catifea, acum in compensare avem hotie de catifea.
Comentariile sunt închise.