Narcisa Iorga, membră a Consiliului Naţional al Audiovizualului, a publicat pe blogul despre audiovizual pe care l-a înființat recent o analiză a modului în care televiziunile de știri din românia își înțeleg menirea de a informa publicul. Textul intitulat „Jocurile Olimpice nu fac știri… la televiziunile de știri” pornește de la binecunoscuta competiție sportivă, însă aduce o serie de concluzii despre stadiul actual al jurnalismului din România.
„Urmăresc Jocurile Olimpice la TVR 2. Dacă m-aș fi uitat exclusiv la cele cinci mari televiziuni de știri, n-aș fi aflat că Olimpiada de iarnă este în desfășurare. A început acum zece zile, la Soci, dar nicio televiziune de știri nu furnizează pe post nici măcar o știre pe zi, în cele 24 de ”buletine informative” pe care le difuzează. Nu fac referire la site-urile proprii, ci la programul difuzat. Au fost câteva știri, la debutul Jocurilor, legate de condițiile de cazare, relatări ale jurnaliștilor străini pe Facebook și încă una când nepotul lui Victor Ciutacu a fost descalificat din competiție pentru că a căzut de două ori în același loc la cursa de sanie. Or, o asemnea competiție, care are loc o dată la patru ani, este fără nici un dubiu un izvor de știri. În ciuda acestui fapt, televiziunile românești de știri ne bombardează cu afirmații în loc de informații despre Gigi Becali, Cristian Cioacă și Bianca Drăgușanu. Pornind de aici, subliniez grave mutații ce s-au produs în jurnalismul românesc în ultimii ani.
TVR afirmă într-un comunicat de presă că în perioada de desfășurare a Jocurilor Olimpice, 7 – 23 februarie, va aloca aproape 500 de ore de transmisie a competițiilor. Sunt, așadar, sute de știri ce ar putea fi furnizate publicului român și de către televiziunile de știri: informații despre competiții, topul medaliilor, recorduri, competitori nou intrați sau cu o vârstă remarcabilă pentru un sportiv aflat în activitate. Chiar dacă TVR are exclusivitate pentru transmisiuni, știri despre Jocurile Olimpice se pot difuza de către orice post, preluând fie imagini de la TVR în limitele prevăzute de lege, fie de la agențiile de presă internaționale. Nu aici e problema. De fapt, spiritul olimpic nu clintește interesul meschin al televiziunilor de știri pentru scandalul din orice, persistând în zoaie pe ecrane și implicit în mințile noastre. Am ales exemplul Jocurilor Olimpice doar pentru relevanța știrilor, altfel sunt zilnic evenimente importante care se întâmplă, și în țară, și în lume, dar care sunt ignorate cu bună știință de către televiziunile de știri.
Antena 3 se recomandă ca fiind specialist în știri, România TV spune că dă știrea exactă, Realitatea TV se auto-intitulează prima sursă de știri, Digi 24 – actualitatea în direct, iar B1 afirmă că vede aceeași lume din altă perspectivă. Toate posturile, cu excepția B1, au sloganul identificat cu știrea. Dar unde e știrea, dincolo de slogan? În cele mai banale manuale de jurnalism, știrea este prin definiție informație, deși nu orice informație este considerată o știre. La televiziunile noastre de știri însă, avem abundență de informații care nu sunt știri, avem pseudo-știri repetate obsesiv, precum zâmbetul lui Cioacă, tristețea lui Victor Slav sau nerăbdarea lui Gigi Becali și foarte puține știri reale, care să aducă informație de interes pentru un public cât mai larg. Ca telespectatori interesați de noutăți, suntem obligați să înghițim non-știrile difuzate de televiziunile ce se pretind doar a fi de știri. Ele sunt, în realitate, propagatoare de afirmații avantajoase unor persoane publice, cu precădere politice. Jurnalismul de informație și-a pierdut rostul, cel de investigație a dispărut aproape cu totul, iar publicul a devenit captivul programelor lipsite de calitate, fiind astfel mult mai ușor de manipulat în momente cheie din punct de vedere politic.”
