Mergea bezmetic  cu fata siroind de lacrimi, pe mijlocul strazii, rugindu-se parca de masinile ce veneau din fata sa il loveasca… Unii opreau ca sa il injure, altii il trimiteau la balamuc, dar cei mai multi se limitau la traditionalul deget scos pe geam in semn de “salut calduros”. Era cit pe ce sa il lovesc si am oprit dupa citiva metri. M-am dus dupa el, l-am luat de brat si l-am tras pe marginea drumului, dar parea teleghidat… Tragea spre mijlocul strazii, spre avalansa de masini ce treceau in viteza, murmurind ca un tonomat stricat: “tati, te rog, nu ma lasa sa mor”. L-am luat in masina si l-am intrebat unde sta, sa-l duc acasa. Cu greu am reusit sa-l opresc din “tati, te rog, nu ma lasa sa mor”. Mai tirziu aveam sa aflu… Cu citeva minute inainte fetita lui de 5 ani, pe patul de spital, il rugase de doua ori sa nu o lase si in timp ce il ruga a treia oara, inchisese incetisor ochii si… adormi. Avea leucemie. Vasile umblase luni de zile cersind mila la institutiile statului, la prieteni si la straini. Institutiile statului ii inchisesera toate usile in nas spunindu-i ca nu sint bani la buget. Prietenii si strainii il ajutasera cu cite putin, dupa posibilitatile fiecaruia.  Isi vinduse tot ce avea, ii ramasesera doar hainele de pe el si tot ii mai lipseau citeva zeci de mii de euro ca sa poata plati transplantul de maduva care i-ar fi salvat viata fetitei lui dragi. Dumnezeu insa murise pentru el…

“Vizitele în străinătate ale deputaţilor din luna octombrie au costat bugetul Camerei 280.379 lei, adică peste 65.000 de euro, pentru 32 de vizite în afara ţării.” MEDIAFAX

Ana fusese gasita intr-o dimineata de 26 decembrie la usa Casei de Copii cu o valijoara veche in mina. Avea 6 ani si mama ii spusese ca dincolo de poarta mare sint niste oameni buni care o sa aiba grija de ea si… plecase. Tatal ei plecase si el in urma cu un an si nu se mai intorsese. Ii auzise pe vecini susotind ca se sinucisese, dar ea nu stia ce inseamna asta… Mama ii spusese ca s-a dus sa munceasca undeva departe ca sa ii poata cumpara papusa cu par lung auriu. Ana e fericita la Casa Copiilor. Sint multi copii si ziua e bine pentru ca au citeva jucarii, cinta, se joaca si oameni buni au grija de ei. Dar vine seara… Vine mereu…” Doamna” stinge lumina in camaruta cit o sufragerie de la bloc in care 4 perechi de paturi suprapuse ascund visele acestor sufletele si incepe… linistea… Nu dureaza mult… Ca la un semnal, Ana spune stins “maamaaa” si incepe a plinge in hohote, iar ceilalti copilasi, ca un cor de ingeri o urmeaza in cel mai sfisietor cintec al lumii. Dupa 15-20 minute, cintecul se transforma in scincete razlete, iar dupa inca citeva minute, linistea se lasa ca o calda plapuma peste somnul ingerasilor. E un ritual… SUPRARELIGIOS.

„Guvernul României şi cel al Republicii Portugheze au semnat contractul de achiziţie, în urma căruia 12 aparate F-16 modernizate, din excedentul Forţelor Aeriene Portugheze, vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Române. Aparatele de luptă costă 600 de milioane de euro.”  MEDIAFAX

Ionel avea 3 ani cind doamna Sonya l-a gasit agonizind pe patul unui spital. Avea doar 6 kg la 3 ani, un picior rupt, era batut crunt si ars pe maini si pe fata cu tigara. Doamna Sonya a cerut imediat sa-i fie incredintat in ingrijire, dar asistentele au sfatuit-o sa-l lase sa se stinga, sa nu-l mai chinuie pentru ca nu mai putea fi salvat. Doctorii renuntasera spunind ca E IMPOSIBIL DE SALVAT.

Dar doamna Sonya nu este rominca si nu auzise de resemnarea  baciului moldovean din Miorita in fata mortii si a destinului… Ei, balada nu ii spunea nimic. Pentru ea, IMPOSIBILUL NU EXISTA !

Ionel are azi 14 ani. Cind a intrat in camera, incaperea s-a luminat… Purta un paltonas ponosit, vechi de cind lumea, pe care il mai purtasera vreo 5 generatii in cei peste 20 de ani de cind doamna Sonya deschisese Casa Copiilor. Dar paltonasul acesta era vrajit. Ionel ii cususe inca un rind de nasturi, ii facuse un guler nou asa cum se pricepuse el si il purta cu o mindrie demna de o creatie a unei mari case de moda. In copilarie, vedeam in casa bunicii icoane ale fecioarei Maria purtind in brate pruncul si eram intrigat de nimbul desenat in jurul capului lor. Mi-amintesc ca si cum ar fi azi… Intrebam pe toata lumea ce e acel nimb si nimeni nu imi daduse niciodata o explicatie care sa ma multumeasca. Acesta reprezentase unul dintre misterele copilariei mele… Azi misterul se spulberase. Azi am vazut pentru prima oara nimbul PE VIU. Azi am inteles ce e NIMBUL… si regret atit de mult ca nu il puteti vedea cu totii…

Ionel nu e un om ci IUBIRE. De cum m-a vazut, Ionel m-a invaluit cu iubirea lui, la fel cum o face cu toti oamenii pe care ii intilneste. Ar fi un sacrilegiu sa incerc a va explica in cuvinte, a va povesti despre Ionel… Dar… Azi stiu ca Dumnezeu exista. Il cheama Ionel si este IUBIRE in stare pura.

Azi stiu ca Dumnezeu ar fi murit daca o femeie extraordinara, un OM, nu ar fi crezut in minuni, in UTOPIE.

Oameni buni, dragi romani, CREDETI IN MINUNI – NU-L LASATI PE DUMNEZEU SA MOARA PE ACEST PAMINT BINECUVINTAT !!!

Laurentiu Primo

Presedintele Miscarii Meritocrate

www.meritocratia.ro

11 COMENTARII

  3. Io nu le am cu meritocrația, ca doctrină. Mie, din ce înțeleg din luptele seculare de pe aici, care țin de vreo doi ani, îmi sună a confucianism. Se caută căi, normal, pentru ieșirea din marasm, se ascut săbii cu pietrele orgoliului, se neagă, se combate. E bine. Înseamnă că suntem vii. Nici Marea Unire nu s-a făcut într-o concordie triumfală, și atunci au fost voci și inimi zdrobindu-se, în conflict. Important e că s-a făcut, prin voia Domnului, Care a văzut că avem bărbați în stare să o facă. Partea germanofilă a pierdut. Acum, pare că renaște. Din păcate, axa asta duce azi tot prin Moscova, din câte spicuii, de pe ici, de pe colo.
    Altfel, da. Dumnezeu e Iubire. Și fiecare om este un dumnezeu, în măsura în care a găsit sau, mai bine, a fost găsit de calea către „Învățătorul lăuntric”, Iisus Hristos. Io propun demofilia lui Crainic, despre care o scris și Nicoleta Savin pe aici.

    • Daca nu ne UNIM cat mai repede si sa facem o schimbare reala nu vom mai fi vii mult timp.
      Chiar mi se pare o prostie ca fiecare sa tot caute solutii si sa si gaseasca, „solutia lui proprie”, cand SOLUTIA exista deja. Doar trebuie sa ne UNIM si sa o sustinem.
      Si sa nu mai credem ca e o UTOPIE.

    • Chiar aceasta este marea problema: prea multe solutii cautate si gasite dar niciuna cu suficienta sustinere pt. a fi pusa in aplicare.
      Sa nu credeti ca este intamplatoare aceasta „abundenta de solutii”.
      Cunoastem toti sintagma: „Dezbina si stapaneste”.

      • Bunico, scoate-ți ochelarii de cal. Unde vezi tu dezbinare aici? Io nu am „soluția mea”. Io propun ochiului să pereapă, și inimii să vadă. Opusă democraţiei, demofilia este termenul folosit de către Nichifor Crainic şi reprezintă o „iubire de popor” în spirit evanghelic. „Demofilia e altceva decât mândria națională. Pe când aceasta idealizează poporul ca existență istorică sau ca neam, demofilia îl privește în realitatea prezentului, așa cum se înfățișează poporul acum și aici, cu cele bune, dar mai ales cu cele rele din natura și din viața lui. Câmpul ei nu e istoria, ci prezentul, ziua de azi. Obiectul ei nu e neamul în totalitatea lui, devenită abstracțiune conceptuală, ci fragmentul concret din acest neam, poporul, care ocupă acum, viu și suferind, spațiul pământului strămoșesc. Demofilia privește poporul nemijlocit, cu ochiul care distinge pe viu și calitățile și defectele și marile neajunsuri de care sufere mulțimea. Ea consideră mai ales rănile de care sângeră trupul și sufletul acestei mulțimi. Și le consideră cu acel sentiment adânc al comunicațiilor sufletești prin care suferința din inima mulțimii năvălește în inima ta și-i pricinuiește durerea care unifică și înfrățește. Sentimentul acesta, prin care ne luăm asupra noastră chinul aproapelui, ne transpunem în el, iar el se transpune în noi, sentimentul acesta al identificării spirituale în durere se numește milă. Mila e iubirea de aproapele muiată în suferința comună. Ea dă tot înțelesul cuvântului demofilie, care, încăodată, e altceva decât iubirea de neam a mândriei naționale. Neamul se poate iubi omenește; poporul se poate iubi, în demofilie, adânc creștinește, specific creștinește. Firește, naționalismul e un complex de sentimente, în care intră întreaga mândrie națională, dar când noi afirmăm că substanța lui morală e demofilia, îi recunoaștem prin aceasta specificul creștin, care îl deosebește de celelalte forme ale naționalismului european. A iubi poporul după modul lui Iisus Hristos, care privind gloatele obosite, flămânde și fără adăpost în amurgul zilei, a suspinat: Milă mi-e de popor! – iată ce însemnează a practica naționalismul demofil, sau naționalismul creștin” (Nichifor Crainic, Despre demofilie – cuvinte pentru studenţii mei în „Gândirea”, Bucureşti, an. XX, nr. 1, ianuarie, 1941, p. 5).

        • Sunt intrutotul in asentiment cu tine. Eu sunt sigur ca suntem formati de aceeasi „scoala” (sper ca intelegi ce vreau sa spun). Eu cred ca MERITOCRATIA se apropie foarte mult de aceasta „demofilie” pe care tu o propui dar care deocamdata nu are si o structura de sustinere si promovare, e mai mult un concept. Desi nu stiu despre demofilie (nu sunt asa citit ca tine) eu am imaginat la un momentdat (cand nu stiam nici de meritocratie) un concept numit DEOCRATIE, care pot sa spun acum, ca este chiar aceasta demofilie de care vorbesti. Eu cred ca MERITOCRATIA imbratiseaza fara rezerve toate ideile demofiliei (deocratiei).
          Deci, ceea ce propunem amandoi (chiar si Laurentiu Primo) este acelasi lucru, poate doar cu nume diferite.
          Sa fii iubit, Mosule!

          • Da. Cititul e bun, dar nu face nici cât o ceapă degerată dacă tot ce asimilezi nu treci prin filtrul experienței tale de viață și dacă faptele tale nu sunt în concordanță cu ceea ce „predici”. Hi! Hi! Hi! Mulțamu-ți că iar m-ai adus cu picioarele pe pământ. Io mai am tendința asta de a sări calul, câteodată. Nu contează, de fapt, cât de mult ai citit, dacă nu lași harul să lucreze în și prin tine ești sec și găunos. Mie asta nu-mi place la Neamțu, de exemplu. E plin de concepte dar, din ce redă pe sticlă, mi se pare calp. Lucrează simbolic, a făcut un gest curajos, cu arginții în Parlament dar… Poate greșesc, nu știu, nu am avut ocazia să-l întâlnesc față în față dar, pe sticlă, așa-mi apare.
            Altfel, legat de ce spuneai, cu deocrația, conceptul ăsta există, e numit teocrație și era o formă de conducere specifică Americii precolumbiene, dar și Indiei antice, cu brahmanii, casta conducătoare. Mai aproape de noi mi se pare a fi „teandria” aceluiași Crainic. Dumitru Stăniloae „susţinea că ideea teandrică a fost pusă în circulaţie în spaţiul românesc, atât în lumea teologică, cât şi în cea intelectuală de Nichifor Crainic. Prin teandrie sau, într-un anumit sens, sinergie se înţelege împreună-lucrarea, uniunea intimă dintre harul dumnezeiesc şi voinţa liberă a credinciosului renăscut haric, conlucrare ce se încununează prin îndumnezeirea omului. Teandria s-a subînţeles dintotdeauna în teologia ortodoxă, chiar dacă acest concept nu s-a cristalizat în termeni clasici dogmatici şi nici nu a primit o formulă sinodal ecumenică. Modul teandric reprezintă în spiritualitatea ortodoxă calea pe care persoana umană, în deplină libertate, înaintează de la chip spre asemănarea cu Dumnezeu. În acest sens este elocventă mărturia sfântului apostol Pavel către corinteni: «prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi harul Lui care este în mine nu a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine» (I Corinteni 15, 10). Modelul desăvârşitei teandrii îl avem în Iisus Hristos în care natura dumnezeiască şi cea omenească sunt unite într-o singură persoană, în chip neamestecat, nedespărţit, neîmpărţit şi neschimbat” (Teofan Popescu, Modul teandric în gândirea lui Nichifor Crainic, în http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10592).

Comentariile sunt închise.