Nu mi-a placut niciodata stampila asta nascocita de Realitatea Tv pe vremea lui Vintu, in 2009. Atunci, ziaristii care nu erau cu Geoana sau Antonescu erau demonizati ca niste criminali. Vintu chiar ma sunase la un moment dat, dupa o emisiune cu Presedintele, sa imi spuna ca isi va pune la bataie toata averea pentru a-l distruge pe TB. Nu m-a „amenintat” ca ma ingroapa sub dealurile Moldovei dar nici previziunea nu i-a iesit pe de-a-ntregul, dovada ca a pierdut nu doar toata averea ci si puterea uriasa pe care o avea. Plus niste ani din viata, in puscarie. Traian Basescu a fost mai tare ca SOV!

Mi-a placut mult si l-am sustinut pe TB, sincer si cu putere, cu speranta ca in al doilea mandat va reusi sa schimbe Romania fundamental. B1 ramasese singura televiziune care il sustinea, restul televiziunilor, Realitatea, Antenele, TVR, etc, chiar si Pro Tv, sustinindu-l pe Geoana. Eu devenisem „basistul” nr.1 ! A fost o victorie spectaculoasa, 6 decembrie 2009 intrind in istorie! TB reusise, in doar doua saptamini, sa recupereze cele 10 procente care il desparteau de Geoana si sa il invinga la mustata! Mircea Geoana devenea ridicol cu „Mihaela, Dragostea mea” iar toate televiziunile, cu exceptia B1, s-au facut de rahat, mintind romanii, cu buna stiinta, in privinta invingatorului! Si asupra mea s-au facut presiuni uriase sa schimb procentele si sa il dau „cistigator” pe Geoana!

Istorie, uitam cu totii repede. Au trecut anii si astazi pot sa fac doar niste constatari.

1. Romanii traiesc mult mai prost decit vreodata in ultimii 24 de ani.
2. Presa a fost spulberata iar mogulii de astazi sint mult mai rai decit mogulii de ieri.
3. Politicienii de astazi sint mult mai ticalosi si mai perversi decit cei de ieri.
4. Justitia de astazi e doar vopsita mai bine, eu nu ma las pacalit de citeva condamnari si de noile coduri care sint atit de blinde cu banditii care ne jefuiesc.
5. Opozitie nu mai exista dar avem un PSD de peste 50%.
6. Avem teme uriase, Rosia Montana, Legea Exproprierii, Legea Minelor, Pungestiul si Jandarmeria salbatica, fara niciun comentariu din partea Presedintelui sau a clasei politice, cu mici exceptii, partidele mici, neparlamentare.
7. Etc, lista e lunga, o simte fiecare roman. Avem ici colo oameni puternici, unii chiar eroi, dar nicio institutie puternica! Sa vedeti ce urmeaza…Am uitat sa spun ca politicienii nostri si familiile lor traiesc din ce in ce mai bine, au un noroc chior!

Astazi sint tot trei ca in 2009, Basescu, Antonescu si Ponta. Primul cu al treilea au pact, al doilea cu al treilea au dat o lovitura de stat in 2012 iar primul l-a numit pe al treilea prim-ministru de doua ori si e posibil sa il mai numeasca si a treia oara! Cica asta e democratie…

Nu o sa pun totul in circa Presedintelui dar cred ca al doilea mandat al lui Traian Basescu a fost un esec. E adevarat, in contextul esecului intregii clase politice care a condus Romania in ultimii 24 de ani. Adio Traian Basescu am spus-o demult si oricum e adio in citeva luni, si-a epuizat toate incercarile. Cel putin asta cred. Ramine sa ne descurcam singuri in fata ciumei rosii a lui Ponta careia „cioburile” din opozitie nu-i pot face fata. Antonescu e deja mort politic, sa vedem cu ce tovarasi reinvie PNL. Oricum, m-am saturat de toate „papusile de ceara” din „teatrul” politic…

Si mai am un motiv sa nu mai pot fi „basist”. E legat de propunerea unui Presedinte al Romaniei ca viitorul copiiilor nostri sa fie incredintat Elenei Udrea, probabil dupa ce Ponta isi va fi pohtit prea-plinul burdihanului sau politic laolalta cu toata gasca de derbedei politici transpartinici. Romanii uita prea usor ca Udrea a fost sefa si patroana lui Ponta, cind iresponsabilul era avocatul tzutzar al familiei Udrea-Cocos! Asta se intimpla exact cind Base isi construia imaginea luptatorului care se bate cu Mafia lui Adrian Nastase, tripleta Petrache-Bitner-Cocos!

Va dati seama ca am inlemnit cind am vazut-o pe madama Cocos drept prim consiliera lui Base in 2005! Dar am crezut ca asa functioneaza sistemul ticalosit, iti baga in coasta o blonda de control! Am crezut ca TB va scapa de ea repede si uite ca au trecut 10 ani…

Eu nu mai sint „basist” dar regret acele vremuri. Atunci nu ma simteam in pericol, astazi da. Ponta, Sova, Udrea, Maior etc si toti sponsorii sau servitorii lor de tipul Ghita, Niro, Voiculescu, Burci, Andronic, etc, sint extrem de periculosi, nu doar pentru democratie ci si pentru ziaristii liberi. Ghinionul lor este ca toti sint la sfirsit de cariera iar unii dintre ei la inceput de puscarie.

Base va scapa, din nou, dim ghearele dusmanilor sai! E „nemuritor”, probabil ca va obtine o imunitate diplomatica pentru misiunile internationale care i se vor da. Sint curios cum va scapa Udrea de dosarele grele inca neinstrumentate de catre DNA, unul fiind cel cu Gala Bute unde vom avea curind o finalizare. Cit despre ceilalti, cu exceptia lui Maior, intrebarea e doar una, „citi ani vor lua?”

Inchei spunind ca am fost „basist” dar mi-a trecut si astazi sint ANTI acestui sistem pervers care isi spune democratie si ne tine ca pe niste sclavi. Da, astazi am cei mai multi dusmani politruci de cind fac presa. Si nicio speranta in PDL, PNL si toti piticii orgoliosi mari sefi de partidulete!

Speranta e doar in noi, in romanii care au inteles piesa de teatru din ultimii 24 de ani!

Sa fiti iubiti!
Radu Moraru

169 COMENTARII

  1. RM inca inaintea alegerilor locale din 2012 zicea ca toti sunt la fel.
    Daca omul acesta are televiziune, atunci are posibilitatea sa ne clarifice sau sa ne incurce mintile, ar fi bine sa o faca mai clar…
    De pilda sa spuna, nu toti sunt la fel, dar sa puna note, cat de negru e fiecare, ca noi nepriceputii sa putem merge la vot cu cineva.
    Altfel se intelege ca RM ne indeamna sa nu mergem la vot si ca vrea sa fie laudat de cineva.
    Dar incurajarea ne vine, ca in 2004, tot de la Kiev.

  2. Anul acesta, tot mai mulţi muribunzi şi-au schimbat domiciliu în judeţul Teleorman. Ei speră, ca după moarte, să ajungă întro secţie de votare!

  3. Omul din Merithocratal o întreabă pe femeia lui:
    -Te culci cu mine?
    -Nu!
    -De ce?
    -Nu am chef!
    -Ia omul o bâtă şi îi dă una zdravănă peste cap.
    -Acum te culci cu mine?
    -Nu!
    – De ce nu!?!
    -Mă doare capul.

  4. John, inclin sa-ti dau dreptate. Pretenu asta al nostru, dl. timan, ne cam duce cu zaharelu de cand o venit din tibet. Ca, sa vezi , ca stati sa-l smulga pe chinezu dintre copaci si apoi, nu stiu cand vine vremea si…nu stiu ce sa mai zic. Dl. acesta ne invata sa avem rabdare sau ne fenteaza?

    • smarandita
      nici io nu stiu ce sa mai cred.
      il stiam mai rezistent la beut… la lupta, vreau sa zic, dar probabil calugarii aia tibetani l-au facut sa fie mai intelept, desi pt mine era si asa cel mai intelept.
      si si-o fi dat omu seama ca pe aici nu e o lupta ci o cloaca, ce colcaie in insulte si injurii meritocratice, desigur.
      si ca nu are rost sa se murdareasca explicand unora sau altora invataturile lui hai-fa-n-fan sau cum i-o cheme p-aia desteptzii de pe acoperisul lumii.
      regretul meu e ca nici pe noi, umilii lui discipoli, nu ne mai educa…
      pt ca, nu-i asa, suntem cam pE DUCA:::

      • sau, mai sti, la cat il saruta toata ziua elena s., o fi ramas omu fara glas, fara respiratie, fara aer, fara limba, fara inspiratie…sau fara bani… doar elena ne poate lamuri.

        • …si o rugaminte personala si privata.
          explica tu, te rog frumos, ce inseamna in frumoasa limba baden-wurttemberdiana expresia „prost” si mai ales cand se foloseste.
          este unii care are nevoie de informatii meritocratice.
          danke frumos si anticipat.

          • tu, ai observat, ca nemtii astia sunt si foarte ipocriti, in timp ce se „prostesc” unii pe altii, zambesc, de cele mai multe ori. Asa ceva…

      • No, amu ase-i cum ii, ce-om face dara. Io mai umblu desculta o vreme, apoi m-oi duce si io ca doara no-i iesi la pensie d-acilea.

        • suntem cam singuri p-acilea.
          tre sa plec…
          odata, pt ca s-a terminat pauza de cafea, aia mica, dintre 9 si 12.
          a doua, ca ma duc sa-mi iau un heineken, ca mi se usca gatul de la atata scris…
          a treia, esti nitzel cam maritata si nu e cazul sa dam nastere la banuieli meritocratico-cancaniene…
          nu te pup, ca sa nu zica ileana noast’ ca o plagiem…

    • Elena,
      Nu, batranetea nu -i urata.
      Eu am aproape 37, deci aproape batran, cu o viata vai de ea, si nu pot zice ca batranetea e urata.
      Prostia, da.
      P.s. rog avocatii mei sa trinita de urgenta facturile pt decontare, pana nu se goleste contul de recas meritocratic.

      • Si ce nu pricep e de ce numai timan merita pupaturi.
        Gura mea ca-are?
        in plus, eu stiu si frantuzeste.
        Si in alta ordine de idei raducalinesciene, femeile sufera meritocratic cand gem de placere?
        scuze pt necunoastere, dar inca nu am imbatranit atat incat sa le stiu pe toate.
        Timan nu vrea sa ne impartaseasca si noua din cunostintele sale acumulate in tibet.
        Le pastreaza pt cand o fi meritocratia la putere, probabil…

        • johnica,pe timan o sa il pup si o sa il salut idiferent in colt al lumii voi fi si indiferent de supararile vietii… o sa te pup si pe tine ,cind o sa te vad mai bine :)))

  5. TIMAN si cei ce se…’’simt’’ vizati…

    Spre deosebire de ‘’voi’’ eu raspund serios fiecarei apelari. De o buna bucata de vreme…nu raspund decat ce lor ce mi se adreseaza. Daca cei care mi se adreseaza, ascunsi in spatele ‘’pamfletului ‘’…vin cu mojicii, trebuie sa le spun ce cred eu despre aceasta situatie. EU NICIODATA NU AM SPUS CUIVA nesimtit, hai siktir, prostule…s.a.m.d. Intotdeauna am raspus cu un ton mai ‘’jos’’ celor ce-si permit grobianisme la adresa mea, mai ales ca eu nu ma ascund in spatele unui pseudonim. Ca atunci cand sunt injurat birjareste…parerea mea este mai …’’acida’’…este firesc.
    Sa-ti raspund la…’’rautati’’, deoarece tu-mi pui in carca…lucruri rastalmacite dupa bunul tau plac.
    ‘’Somnambulica ‘’…nu este un argument…Nimeni nu a spus ca meritocratia este fara suferinta…Eu am spus ca va trebui sa ‘’suferim’’ pana o vom accepta. Se pare ca este pretul ‘’trezirii’’.
    Fericiti cei saraci in duh…se refera la ‘’saracia’’ de gunoaiele lumii acesteia, de credintele noastre false, de ratacirile noastre cu care n-am ‘’imbogatit’’. Saracia in duh…reprezinta saracirea de bogatiile noastre false…SPIRITUALE…
    Eul individual este o constructie egotica ce ne individualizeaza si care ne-a acoperit, ne-a ascuns duhul, sufletul…care insa ne ‘’obliga’’ la ‘’cresterea noastra spre unificarea constienta cu Eul Universal. Intre Eul individual si cel Universal…ACUM…pentru cei mai multi…nu este nici o legatura. Suntem inca inchistati egotic. Pana cand nu ne vom dapasi aceasta limita…suferinta este …’’la ea acasa’’. Daca citeai cu ATENTIE raspunsul pe care ti l-am dat…ai fi vazut ca nu era nimic…somnambulic acolo ?
    Cine a spus asemenea ineptie …si anume ca meritocratia este acelora cu merite bune( ?!) Probabil ca folosesti acelasi ‘’stil’’ pamfletar, in spatele caruia se ascunde…ignoranta.
    Tu iti permiti sa-mi spui mojic…, ca nu sunt ‘’agreat’’…pe aici…ma rog…resentimente si frustrari…atata timp cat nu poti mentine un discurs articulat, la un anumit nivel. Asta nu face decat sa dovedeasca…LIMITA…pe care tu o vezi la altii.
    Chestia cu …’’smarandita’’ si visele romantice, cu papucii …sunt in cel mai fericit caz…copilaresti.
    Si o ultima precizare. Eu nu tin mortis sa plac TUTUROR…Nici nu se poate…iar daca se poate, este ceva in neregula.
    Repet…atata timp cat nu mi se adreseaza nimeni…nu raspund nimanui. Daca cineva doreste sa mi se adreseze, probabil ca asteapta si un raspuns. Este firesc.
    Asa ca nu te mai da ‘’lovit’’ si nu mai incerca sa-mi explici…ce nici pentru tine nu este clar. CLAR ?!

  6. Ia sa vedem ce are de spus…elena s…
    …”prost mare”…
    …”sictir, sictir”…
    Acestea sunt „argumentele” sustenabile ale celei ce se considera…”atacata”…in postarea mea(?!)…
    Mai mult decat atat…cere imperios sa nu mai „ma iau de nimeni”…
    Ai dreptae elena s…raspund unor…NIMENI…din pacate.
    Fiecare „duce” si „intelege”…cat POATE…
    Meritocratia nu poate fi facuta de ras de mine sau de altcineva. Ea este un principiu evolutiv…pe care-l accepti sau…nu.
    Faptul ca voi asociati principile cu oameni, cu frustrarile, cu resentimentele voastre…va face confuzi si in plus, prin atitudinile agresive…va devoaleaza „strea” sufleteasca precara in care va aflati.

    • Precara este atitudinea Ta ! Pot tolera aproape orice pe lumea asta ,dar tu meriti scuipat in fata la orice comentriu ….SICTIR !

      • Q. E. D. …
        Ce era de demonstrat…ai demonstrat cu prisosinta…
        Elena s…din pacate…nu are cum sa-ti fie rusine…pentru modul cum te adresezi.
        Rusinea este un sentiment…”nobil”, greu de dobandit… pentru tine.

        • să înțeleg că în meritocrație nu au loc decât cei cu merite bune?Tu stabilești și ierarhia meritelor? Nu e un merit să fii și cel mai blamat? Tu ce alt merit îți atribui decât cel constatat de aproape toți cei de aici? E un merit să fii mojic, în special cu femeile? Tu nu vezi că John scrie chiar…meritocratico-pamfletăresc, aproape cel mai bine de aici. Pe tine te-a visat vreodată vreo…smărăndiță? E un merit și dacă-ți dă papucii…, e drept că mai mic decât cel pe care ți-l recunoscuse înainte, dar ce e veșnic pe lumea asta…?

          • timan,…. 🙂 Dragobetele ,sarbatoare mare la romani ,este miine ,dar eu te pup de astazi ! 🙂

          • …și pentru am văzut că-ți legitimezi valoarea unei postări doar prin faptul că e un răspuns pentru mine mă obligi să o comentez. E …somnambulică rău de tot. Păi dacă prin scăparea din ignoranță scăpăm de suferință, atunci…meritocrația e fără suferință, ori noi știm din cărțile bune că, „câtă luciditate, atâta dramă”iar din singura carte …originară…că „fericiți cei săraci cu duhul căci a lor va fi Împărăția Cerurilor”. Despre cum percepi tu noțiunea filozofică de „EU” cred că e bine să fii lăsat în lumea ta.

  7. raducalin NU AM VAZUT IN TOATA VIATA MEA ,UN PROST MAI MARE SI MAI NESUMTIT CA TINE ! SICTIR ,SICTIR ….SI NU TE MAI LEGA DE MINE,DE JOHNICA SI DE NIMENI ! AI FACUT MERITOCRATIA DE TOT RISUL…..

  8. timane, draga colega
    toata lumea s-a intors cu popoul in sus.
    e o lume nebuna, nebuna, chiar idioata…
    acu vreo trei seri am fost la o receptie la ambasada germaniei de aici.
    numai simandicoshi si neisapraviti, din toata lumea…
    si ca sa vezi ca nu numai romanii se injura ca la usa bordeiului luat prin programul prima casa.
    toti aiuritzii aia, cu pahare de nu stiu ce shampanie scumpa in mana, se injurau ca ultimii raducalini.
    prost! prost! prost!… numai asa auzeai…
    m-am simtit asa de naspa… am vrut sa le zic ca atata prosta crestere nici pe blogul nasului nu gasesti…dar mi-a fost teama ca nu s-a auzit de el prin cancelariile occidentale, cu toate eforturile mele propagandistice.
    a fost un fel de cosmar, nu alta.
    mi-am luat repede papucii (smarandeshti) si m-am dus , dupa vreo patru-cinci ore, ce-i drept, cand se termina sampania, sa-mi innec amarul si nacazul intr-o sticla de uischi adevarata.
    hai prost! ptiu, ca ma molipsi….

    • Vezi tu johnica (din pacate n-ai cum)…faci tu ce faci…si-ti iese ‘’porumbielul ‘’ din gura…Ai si tu o grija…ai n-ai treaba…de cate ori postezi(prostezi), nu poti sa nu te ‘’legi’’ de ce te doare pe tine si pe jalnicii tai stapani…meritocratia. Si cum eu… ‘’combat’’…crezi tu, ca trebuie sa ma pomenesti de fiecare data.
      Acum …mai johnica…cum nu te poti ridica mai mult decat ESTI…si cum nici macar nu sti cat de ‘’jos esti’’, iti versi resentimentele intr-un mod iresponsabil, precum mieii cacarezele pe islaz. Nu stiu cum se zice pe la voi…pe la Monaco…unde inteleg ca lucrezi in parcarea ambasadei…la islaz…
      Faptul ca ai cativa admiratori si admiratoare…care ‘’gusta’’ poantele tale rasuflate de fante de mahala…iarasi crezi tu, ca-ti confera autoritatea sa-ti dai cu parerea asupra unor subiecte cu care esti paralel.
      Faptul ca n-ai idei propri…ca nu-ti poti depasi conditia de SCLAV…te pun, fara sa vrei, in posturi dezonorante. Chiar crezi ca te poate injura cineva ( ?!), ca poti starni asemenea stari sufletesti( ?!). Poate mila…compasiune pentru un semen in deriva.
      Faptul ca-ti duci traiul ca jalnic postac…nu este un argument justificativ. Confirma sclavizarea ta psihologica.
      Mai johnica…incearca…oricat de greu ti-ar veni…sa te… ‘’umanizezi’’.
      Incearca sa citesti ce am raspuns lui timan…Poate, poate…vei DESCOPERI…ca nu esti SINGUR pe lume, si unde mai pui, nici cel mai ‘’zmecher’’( ?!)…
      Daca nu reusesti…treci la ce te pricepi tu mai bine… la uischi…recas sau ceva de facut ‘’spume’’ inofensive.

Comentariile sunt închise.