Trebuie să recunoaştem că întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu liderii PMP s-a aflat sub semnul tristeţii şi al resemnării.
Băsescu însuşi, pentru prima oară, şi-a exprimat îndoiala că instituţiile care garantează funcţionarea statului de drept vor rezista presiunii.
“Revenirea la o justiţie controlată este un lucru care se poate întâmpla. Ireversibilitatea reformelor în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor politici, iar acest lucru îngrijoreaza cel mai mult.”
Cauza ajungerii în această situaţie a fost bine identificată: lipsa de reacţie a românilor în faţa corupţiei.
„Nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea acestui criteriu dacă nu vom fi sprijiniti de populaţie.
Lipsa de exigență se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia că au dosare.
Noi avem o problemă şi în interiorul societăţii româneşti care este extrem de tolerantă cu privire la nerespectarea criteriilor politice.”
A fost un fel de a recunoaşte că Voiculescu şi Antena 3 au câştigat, aducându-i pe români în stadiul de a nu-şi mai vedea drumul şi interesele legitime.
„Cu patron turnător e greu să te numești presă liberă.”
Așa stând lucrurile, PMP pare un copil prematur, iar vorba de spirit a președintelui precum că născuții prematuri sunt mai inteligenți a avut numai darul de a îndulci pilula amară a adevărului.
Iar adevărul a fost rostit.
„Există riscul să rămânem într-o zonă gri care ne va aduce prejudicii.”
Concluzia a fost rostită în tonul nobleţei cavalereşti sau, dacă vreţi, al patriotismului bine cenzurat în exprimare.
“Avem şansa să ne batem, nu ne opreşte nimeni, iar eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu.”
Da, ne vom bate, fără să fim convinşi că avem vreo şansă la victorie, ne vom bate din principiu, din motive de conştiinţă, pentru că nu putem altfel şi poate, dacă nu pare prea mult spus, din dragoste pentru România.
Şi fiindcă tot ne aflăm pe culmile disperării, ne vom bate cu disperare.
E bine că s-a spus adevărul, e bine să ştim cum stăm.
Sursa: Criterii Politice
ca sa ma consoleze, realmente, colegii mei francezi mi-au spus cum ca 25 de ani SUNT PREA PUTINI pTR A SCHIMBA O MENTALITATE… Il inteleg pe presedinte si PDL si PMP, parerea mea cea mai fericita combinatie politica din 1940 incoace, ptr Romania… dar daca ROMANII nu vor iesi in strada din CONVIGEREA ca nu pot accepta MERSUL INAPOI, e nevoie nu de multi, ci doar de oameni convinsi sa lupte ptr tara lor EUROPEANA, cum era in 2012 o mana de oameni platiti de TURNATOR, RISCAM ca la ninalul acestui an sa ne trezim cu o noua NOMENCLATURA care isi va face propriile JOCURI POLITICE si-si va vedea propriile interese, in speta FUGA DE JUSTITIE si PUSCARIE, chiar daca asta inseamna ca-i doare la basca de UE, NATO si tot neamul lor… avanpremiera a fost la VIZITA lui NULAND, ca reprezentant al NATO, cand maria sa PM PLAGIATOR se tragea prin ITALIA intr-o vizita privata… RISCAM SA AJUNGEM CA UCRAINA si e pacat de toate eforturile si progresele facute pana acum !!! DUMNEZEU SA FIE CU ROMANIA !!!
De 18 ani lucrez cu francezii, îi cinosc bine. Nu te lăsa înșelată de politețea lor exagerată. Nu te lăsa amăgită de „prietenia” lor. Nu există așa ceva decît între ei. Totdeauna vei fi „rasă inferioară” și dacă le și demonstrezi că ești mai inteligentă si mai capabilă decît ei, vor avea grijă să-ți iese pe nas.
Nu-s mai deștepți decît noi, dar ei așa se cred. Fii rezervată și nu-ți pune sufletul pe tavă, vor profita de asta. În rest, „e băieți buni”.
ca idee, marea majoritate a doctorilor din spitalul unde sunt NU SUNT FRANCEZI; seful meu direct e algerian, multi dintre colaboratori sunt ROMANI, o colega de pe serviciu, de la urgente, de la radiologie, iar dr francez cu care am avut de-a face a doua zi de munca singura, nu era curios sa va da o pacienta de-a sa ptr ca avea 86 de ani si probabil il durea la basca sa-i regleze CPAP-ul ptr ca risca sa faca coma hipercapnica daca mai ramanea la noi; atunci, am luat decizia de a-l vedea personal, am fost inteles ca-*i pretios, i-am pus in vedere ca e o urgenta ptr a evita intubarea invaziva, a refuzat, prin urmare i-am adus la cunostinta ca trasfer pacienta in ATI; sa mai zic ca pneumologul de garda, cel maii probabil si el francez a zis ca n-are chef sa vada pacienta ptr ca e deja pacienta unui coleg de-al sau… ce vreau sa spun e ca, MEDICII SUNT LA FEL PESTE TOT, mai ales astia pretiosi/ TOTI FUG cat pot DE CAZURILE GRAVE, zicand ca pacientul acesta nu-i de mine… iar ca cireasa de pe tort, dupa ce in a doa zi de servici am reusit transferul pacientei in ATI intr-un sfert de ora, toata lumea era suparata, ca mi-am permis sa ma bag peste intern, eu fiind PAA si asta dupa ce o dupa-amiaza intreaga si de 2 zile pacienta desatura, iar inclusiv colega roamanca si seful au incercat sa-mi tina moartea caprioarei ca era statusul obisnuit al pacientei… ceea ce era fals, in ATI pCO2 a scazut de la 76 la 55 in 2 zile… Demult NU-MI MAI PUn SUFLETUL PE TAVA cand vb de doctori… pacat de Aura Ion, nu stia sarmana ca nu trebuie sa te increzi in nimeni, cu atat mai putin in medici, fie ei si formatori
dragii mei, am mai spus-o si ma repet, este tristetea, una din ele, pe care le incerc si eu, insa am reusit, cel putin ptr moment si-am plecat de-acasa… trist, adica mi-am parasit propria familie, am fost nevoita, ptr ca m-am dovedit neputinciasa in fata SISTEMULUI CORUPT… aici, mi-e bine, ptr moment… sunt respectata, se respecta protocoale standarde, etc., dar din pacate sunt singura… francezii sunt niste bomboane de oameni, nu am vazut niciodata atata generozitate, ospitalitate si toleranta… am zis atat/ imi plac oamenii, locul unde sunt e superb cu munte si mare, toti se plang de vreme, dar mie imi place, intr-o zi poti avea vreo 3-4 anotimpuri… e superb; dar sunt singura… gandesc uneori ca LE SUNT RECUNOSCATOARE autoritatilor OARBE la nedreptatea care mi s-a facut si care AU REFUZAT SA APLICE LEGEA, desi aceasta exista, si asta ptr ca fiind respinsa de propria mea tara, am reusit sa cunost un asemenea loc, iar FRANTA nu a avut nicio reticenta in a ma accepta, nu prin concurs, ci printr-un simplu interviu prin telefon; si m-au primit fara probleme in sistemul lor public de sanatate, adica, sunt bugetar de Franta… o alta lume, FRANCEZII DE RAND AU TOLERANTA ZERO FATA DE CORUPTIA LA ORICARE NIVEL AR FI… cand le-am spus cum se asigura locurile scoase la concurs in spitalele publice din Romania, cum ca nu suntem o tara saraca, ci prost manageriata, de niste incompetenti care in 25 de ani n-au fost capabili sa faca decat 2 autostrazi spre munte si spre mare din capitala, ca sa ajunga ei mai usor la casele de vacanta; le-am mai spus ca NU conteaza ce voteaza romanii de rand, SE CUMPARA MEMBRII partidelor de la votare si se asigura vesnicia incompetentilor cum sunt MAZARE, VANGHELIE etc.; le-am povestit cum fostii securisti DOVEDITI, au trusturi media unde MERCENARI DE JURNALISTI care sunt platiti cu BANI GREI, spala creierele deja traumatizate de cateva decenii bune ale oamenilor de rand, care sunt atat de creduli si nu vor alt post mass media decat cel care le spune CE AR VREA SA AUDA (o manipulare de ultima speta…) si le-am mai spus ca, dupa modelul guvernantilor, CORUPTIA a cuprins ca o CIUMA intreaga tara, se merge pe sistemul ca ^¨ce daca fura politicienii, doctorii, profesorii, BINE CA NE DA SI NOUA¨^ ori asa ceva este de NEIMAGINAT ptr o tara civilizata… C
Mai sa fie tot noi suntem vinovati. Disperati pe naiba, mai degraba ofticati ca nu mai sunt bagati seama. Chiar nu realizeaza ca suntem satui de magariile, blaturile si orgoliile lor ? Acum baga la inaintare „lista rusinii” la alegerii sa nu scape ciolanul.
Noua ne ramane poate resemnarea dar ei pierd cu mult mai mult ca ies din politica pe usa din dos.
Trist si ingrijorator in acelasi timp.
Comentariile sunt închise.