miss deszapezireDeszăpezirea şoselelor atunci când ninsorile serioase se abat peste România a căpătat în ultima vreme o soluţie nouă: se închide circulaţia, iar utilajele intră la lucru abia după ce stă ninsoarea. Deşi de la bugetele Consiliilor Judeţene şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) se plătesc zeci de milioane de euro anual pentru operaţiunea de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, atunci când viscolul sau ninsoarea ating intensităţi de cod portocaliu sau roşu, drumurile se închid, circulaţia devine aproape imposibilă, iar la treabă este scoasă Armata sau Jandarmeria, instituţii care nu au în atribuţii deszăpezirea, ci doar acordarea de ajutor, la cerere, în zonele sinistrate. În ultima săptămână, la deszăpezirea din zonele puternic afectate au acţionat în jur de 1.300 de militari şi aproape 140 de utilaje ale Armatei, ai cărei ingineri au ajuns chiar să inventeze un model propriu de freză, mai eficient decât cele ale firmelor care acţionează pe şosele.

Gândul vă prezintă în continuare cine se află în spatele firmelor care ar trebui să menţină şoselele circulabile în timpul ninsorilor şi câţi bani au câştigat ele în această iarnă, în 14 judeţe în care, în ultima perioadă, a fost emisă alerta meteo de cod portocaliu sau roşu. Cu foarte puţine excepţii, toate au câte o stea în frunte, de la legături politice (în special cu PSD, dar şi cu PDL sau PNL) sau din domeniul transporturilor până la patroni urmăriţi penal. În Teleorman, Brăila sau Giurgiu nimeni nu are loc de firmele de casă ale liderilor PSD: Tel Drum (Liviu Dragnea), Tancrad (Gheorghe Bunea Stancu), Gecor (Cătălin Voicu). În Prahova, de pildă, deszăpezirea a încăput pe mâinile aşa numitei „reţele Păvăleanu”: afacerişti prahoveni apropiaţi de liderul PSD Mircea Cosma, unii urmăriţi penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani alături de Marcel Păvăleanu, fost angajat la Secretariatul General al Guvernului.

De departe însă, cea mai exotică situaţie are loc în judeţul Dâmboviţa, unde cot la cot cu mai multe firme de asfaltări, construcţii şi închiriat de utilaje grele se luptă cu zăpada două fotomodele: surorile Loredana şi Cosmina Salanţă. În aceste zile, surorile Salanţă se află în însoritul Bali, Indonezia, după cum arată postările de pe conturile personale de Facebook. Totuşi, firma lor, Societatea de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi, cu sediul în Bucureşti, se luptă cu zăpezile din Dâmboviţa, de pe drumurile DN 61, 7, 72, 72A, în baza unui contract câştigat de la CNADNR, în valoare de 9,73 milioane lei (aprox. 2,16 milioane euro).

Loredana Salanţă (21 de ani) şi Natalia Cosmina Salanţă (24 de ani) sunt din Bistriţa. Loredana este fostă Miss World Romania 2009 şi câştigătoare a Top Model of the World în 2011, iar Cosmina este şi ea fotomodel. Împreună au participat la acţiuni caritabile cu TSD Bistriţa Năsăud.

Secretul succesului lor în materie de şosele, materializat într-un contract de peste 2 milioane de euro, pare însă să se datoreze altcuiva, străin de lumea modei, şi care stă în spatele celor două fotomodele: administratorul firmei este Alin Niculae Ştefan, director în cadrul firmei de asfaltări Romstrade, deţinută de afaceristul Nelu Iordache, arestat pentru deturnare de fonduri. Ştefan are experienţă în domeniu, ocupându-se la Romstrade de autorizaţii, achiziţii şi marketing, iar anterior lucrând la o altă firmă de asfaltări – Consitrans.

Contactat de gândul, responsabilul cu deszăpezirea al acestei firme – Marius Dragoş Ştefan, a refuzat să ofere un punct de vedere, invocând că este un simplu angajat care nu poate vorbi în numele firmei. El a refuzat să indice alte persoane de contact, iar la numerele de telefon publice ale firmei nu răspunde nimeni. Cele două fotomodele, surorile Salanţă, nu au oferit nici ele un punct de vedere, până la apariţia acestui articol.

Totuşi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu (PSD), a declarat pentru gândul că toate firmele şi-au făcut treaba cum trebuie şi au deszăpezit drumurile din judeţ fără probleme speciale. „Toate drumurile naţionale care traversează judeţul Dâmboviţa sunt la negru. Toată lumea şi-a făcut datoria, nu au fost probleme speciale”, a explicat Ţuţuianu pentru gândul, adăugând că nu cunoaşte detalii despre firma celor două fotomodele, având în vedere că este un contract atribuit de CNADNR.

Gândul vă prezintă în continuare, grupate pe cele 14 judeţe din sudul şi estul României, cele mai afectate de viscol şi ninsori, firmele care se ocupă de deszăpezire. Menţionăm că sumele conţin TVA, un euro a fost cotat la 4,5 lei, iar informaţiile privind contractele provin din site-urile de achiziţii publice. În fiecare judeţ, drumurile sunt împărţite în două categorii: drumuri judeţene (contractele şi banii provin de la Consiliile Judeţene) şi drumuri naţionale şi autostrăzi (contractele şi banii provin de la bugetul de stat, de la CNADNR, aflat în subordinea ministrului delegat Dan Şova, PSD).

VRANCEA. Clientul lui Oprişan, un bătăuş electoral şi firma care „nu se aştepta să câştige licitaţia”

Drumuri Judeţene (Consiliul Judeţean este condus de Marian Oprişan, PSD):

Sotirex (Bacău) a câştigat contractul de deszăpezire pentru 4,83 milioane lei (1,07 milioane euro). Firma este abonată la lucrările de deszăpezire din judeţul Vrancea, de mai mulţi ani. A aparţinut fostului deputat PSD de Vrancea, Victor Roman, care a cedat-o Angelei Munteanu. Roman este un apropiat al lui Marian Oprişan, a fost vicepreşedinte al CJ Vrancea, fiind ales consilier judeţean între 2004 şi 2012. Angela Munteanu a făcut parte din acţionariatul mai multor firme alături de Victor Roman.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Se închiriază utilaje de deszăpezire de la mai multe firme. Drumurile deszăpezite: DN 11A, DN 2, DN 2D, 2G, 2L, 2M, 2N, 2R, 23, 23A, 23B, 24.

Firma Teo Trans Consulting (Bucureşti) a câştigat 372.000 lei (aprox. 82.000 euro). Este deţinută de Adrian Mugurel Teodorescu, fratele lui Teodor Răzvan Emil Teodorescu, directorul Direcţiei Achiziţii cu Finanţare de la Buget din cadrul CNADNR.

Firma Cos&Alex (Homocea, Vrancea) a câştigat 1,03 milioane lei (aprox. 229.000 euro). Este deţinută de Lidia Petrea şi administrată de fiul ei, Cosmin Petrea, 19 ani. Petrea este fiul lui Vasile Petrea, fost candidat PNG la primăria din Homocea. Tânărul a fost arestat împreună cu unchiul său, în 2012, după ce au spart geamurile secţiei de votare şi au instigat mai multe persoane să ia cu asalt secţia. În cursul altercaţiei, un poliţist a fost rănit. Cosmin Petrea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Firma Agro Bratu Zoo Com (Comana, Giurgiu) a câştigat 3,77 milioane lei (aprox. 840.000 euro). Este deţinută de Cătălin Mihail Bratu, 30 de ani, şi se ocupă de cultivarea cerealelor, dar şi cu un coafor în Giurgiu. A trimis doar 2 utilaje la deszăpezire, pentru că „nu se aştepta să câştige licitaţia”, după cum a declarat subprefectul de Vrancea, Cristian Misăilă. Situaţia acestei firme a fost adusă la cunoştinţa CNADNR, urmând să fie luate măsuri.

Firma G.I. Nona Service (Milcovul, Vrancea) a câştigat 733.000 lei (aprox. 163.000 euro). Firma este deţinută de Ion Grigore din Focşani şi se ocupă în principal cu comerţul în magazine.

BRĂILA. Monopolul lui Bunea Stancu

Drumuri Judeţene (CJ Brăila este condus de Gheorghe Bunea Stancu, PSD)

Firma Tancrad a câştigat contractul de 3,08 milioane lei (aprox. 685.000 euro). Firma este deţinută oficial de Cătălin Cristian Stăncic şi mama sa, Adriana Elena Stăncic (75 de ani), însă a fost mereu susţinută de liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu. De altfel, Tancrad Construct, o firmă-satelit a Tancrad, are sediul în acelaşi loc cu Concivia, o altă firmă deţinută de Gheorghe Bunea Stancu. Stancu este cercetat penal pentru conflict de interese, după ce inspectorii ANI au constatat că şeful CJ a acordat 5 contracte de aproximativ 800.000 de euro unor firme pe care le controla, inclusvi Concivia.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Deszăpezirea pe DN 2B şi 21 a fost câştigată tot de firma Tancrad, pe 7,48 milioane lei (aprox. 1,66 milioane euro).

BUZĂU. De la influenţa lui Mocanu şi Dobrică (PSD), la pilele în CNADNR

Drumuri Judeţene (CJ Buzău este condus de Marian Cristinel Bîgiu, PNL)

Liciu Con a câştigat 6,46 milioane lei (aprox. 1,43 milioane euro). Firma este deţinută de Vasilică Liciu şi este o firmă de construcţii cu experienţă în pensiuni, sedii de firme mici, câştigând însă multe contracte publice în Buzău.

Nikost Impex (Mărăcineni, Buzău) a câştigat 2,38 milioane lei (aprox. 529.000 euro). Este deţinută de Neculai Cojocaru, apropiat de senatorul PSD Victor Mocanu, fostul preşedinte CJ Buzău, ei fiind chiar rude prin alianţă, conform presei buzoiene. O anchetă DLAF privind fondurile europene cheltuite pe Drumul Vinului a scos la iveală că o parte din banii pentru construcţia drumului au fost direcţionaţi din dispoziţia lui Victor Mocanu către firma lui Cojocaru şi balastierele sale care scot piatră de râu în judeţ.

Petro Consind (Pătârlagele) a câştigat 4,03 milioane lei (aprox. 895.000 euro). Este deţinută de Emil Mugurel Popa, însă a fost preluată de la Veronica Dobrică, soţia lui Dumitru Dobrică, consilier PSD la Consiliul Judeţean Buzău încă de pe vremea lui Victor Mocanu. Dobrică a renunţat la mandat în noiembrie 2013, pentru a „înlătura suspiciunile” privind contractele câştigate de firmele sale de construcţii.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Firma Mecan Construct, asociată cu Via Carpatia Consult şi Selina deszăpezesc pentru 19,14 milioane lei (aprox. 4,25 milioane euro), în perioada 2013-2015, drumurile DN 1B, 10, 2, 2B, 2C, 22.

Mecan Construct (Pătârlagele) este firma de construcţii a consilierului judeţean PSD Dumitru Dobrică, abonată la contracte publice în Buzău şi pe vremea lui Victor Mocanu.

Via Carpatia Consult (Bucureşti) este deţinută de Gabriel Iancu, fost director adjunct al Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a drumurilor din CNADNR. La firmă mai lucrează şi Marilena Dascălu, soţia fostului şef al lui Iancu, Florin Dascălu. Dascălu este în prezent consilierul directorului general al CNADNR, Narcis Neaga. Florin Dascălu este un personaj care a rezistat în CNADNR indiferent de partidele aflate la guvernare. A rezistat pe vremea ministrului Transporturilor Radu Berceanu (PDL), a fost tras pe linie moartă de Anca Boagiu (PDL), apoi a revenit, sub guvernarea PSD.

Selina este firma din Oradea al cărei director, Călin Roman, ar fi încercat să îl mituiască pe ministrul Dan Şova în timpul unei delegaţii oficiale în China, după cum demnitarul a declarat public, spunând chiar că a depus o plângere penală la DNA. Patronul, Beniamin Rus, a negat acuzaţiile, invocând o scuză cel puţin bizară: pentru o astfel de misiune importantă, ar fi mers el însuşi în China, nu ar fi lăsat treaba pe mâna directorului. În 2010, Rus a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA, alături de prietenul său, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man (PDL), pentru dare, respectiv luare de mită. Man şi soţia sa erau acuzaţi că au mers într-o excursie la Băile 1 Mai din Bihor, pe banii lui Beniamin Rus..

TELEORMAN. Monopolul lui Liviu Dragnea

Drumuri Judeţene (CJ Teleorman este condus de Adrian Gâdea, PSD)

Firma Tel Drum a câştigat contractul pentru deszăpezire, pentru perioada 2014-2017, în valoare de 84 milioane lei (aprox. 18,66 milioane euro).

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Tel Drum câştigă contractul de 18,94 milioane lei (aprox. 4,21 milioane euro) pentru deszăpezirea, în perioada 2013-2015, a şoselelor DN 5C, 51, 51A, 52, 54, 6, 65A, 65E.

Tel Drum este fosta firmă a Consiliului Judeţean Teleorman, condus până la sfârşitul anului 2012 de vicepremierul Liviu Dragnea. Firma este condusă de Petre Pitiş, Florea Neda, Sonia Neagu şi Liviu Lucian Dobrescu şi este organizată în aşa fel încât adevăraţii acţionari nu apar listaţi în Registrul Comerţului, putând să aibă acţiuni la purtător şi să fie reprezentaţi în Consiliul de Administraţie de către terţi.

Deşi a negat mereu că mai are vreo legătură cu firma, mai multe anchete de presă au arătat că unii dintre şefii Tel Drum sunt apropiaţi ai lui Liviu Dragnea. Mai mult, un post de radio local (Radio Sud), achiziţionat de Tel Drum, îşi avea sediul în Hotel Turris, deţinut de soţia vicepremierului, Bombonica Dragnea. Tel Drum domină toate licitaţiile publice privind asfaltările şi întreţinerea drumurilor din judeţul Teleorman. Doar în perioada 2009-2011, firma a câştigat contracte de 170 de milioane de euro cu statul, conform calculelor Alianţei România Curată.

DÂMBOVIŢA. Fotomodele, cot la cot cu soţia unui şef din Finanţele Braşov

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Adrian Ţuţuianu, PSD):

Loturile de drumuri care trebuie deszăpezite au fost câştigate de mai multe firme, prin cereri de ofertă de la Drumuri şi Poduri Dâmboviţa, companie a Consiliului Judeţean. Poliţia Rutieră a amendat 5 dintre cele 6 firme, cu câte 1.800 de lei, pentru că nu s-au ocupat corespunzător de deszăpezirea drumurilor judeţene, însă situaţia s-a remediat.

Firma Start din Găeşti a câştigat 692.000 lei (aprox. 154.000 euro) şi este deţinută de Constantin Constantin şi administrată de Valentin Constantin. Firma este urmărită penal, conform datelor de la Registrul Comerţului.

Firma Gopo (Târgovişte) a câştigat 407.000 lei (aprox. 90.000 euro) şi se ocupă cu vânzarea de materiale de construcţii. Este deţinută de fraţii Mihail şi Cristian Popescu. Conform presei locale, de aici s-au cumpărat materiale de construcţii pentru un sediu de campanie electorală al PDL.

Firma Bady Grand Explorer (Piteşti) a câştigat 620.000 de lei (aprox. 138.000 euro). A fost executată silit de ANAF în 2011, rămânând fără un buldozer. A câştigat 2,59 milioane lei din fonduri structurale europene, pentru creşterea competitivităţii, bani cu care şi-a achiziţionat utilajele. Este deţinută de Adrian şi Mihaela Bolboşe. Firma se ocupă cu extragerea de nisip, pietriş şi argilă.

Firma Stone (Găeşti) a câştigat 302.000 lei (aprox. 67.000 euro). Închiriază utilaje. Este deţinută de Ionuţ Cristian Cergă şi Tiberiu Nedelescu.

Firma C&I Trans Europe (Târgovişte) a câştigat 346.000 lei (aprox. 77.000 euro) şi este deţinută de Bogdan Ion Tudorache, preluată de la Adrian Şerb. Obiectul principal de activitate este consultanţa în afaceri.

Firma Phoenix Impex din Buftea a câştigat 268.000 lei (aprox. 59.000 euro). Este deţinută de Vlad Mantea, de mama sa, Niculina Mantea şi de Mirela Stoian.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Societatea de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi (Bucureşti) a câştigat contractul pentru DN 61, 7, 72, 72A, pentru 9,73 milioane lei (aprox. 2,16 milioane euro). Firma este deţinută de două surori din Bistriţa, Loredana Salanţă (21 de ani) şi Natalia Cosmina Salanţă (24 de ani), iar administrator este Alin Niculae Ştefan. Loredana este fostă Miss World Romania 2009 şi câştigătoare a Top Model of the World în 2011. Cosmina este şi ea fotomodel. Împreună, au participat la acţiuni cu TSD Bistriţa Năsăud. Alin Ştefan este director la firma Romstrade, a lui Nelu Iordache, arestat pentru deturnare de fonduri.

Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, care tranzitează Dâmboviţa, Argeş, Ilfov şi Giurgiu este deszăpezită integral de firma Euro Strada (Braşov), care a câştigat contract pentru 2013-2015 de 17,52 milioane lei (aprox. 3,89 milioane euro). Firma este deţinută de Florin Ţibre şi Angela Ţibre şi a luat un credit la Eximbank, banca de import-export a României. Se mai ocupă cu deszăpezirea la Braşov şi la Sibiu. Cei doi acţionari sunt fiul, respectiv soţia lui Vasile Ţibre, director executiv la Inspecţia Fiscală a Direcţiei Finanţelor Publice Braşov, ajuns şi director la ANAF central. Angela Ţibre a fost urmărită penal pentru evaziune fiscală cu produse din alcool.

Chirulli Andrea Impresa Individuale în asociere cu Shelter Construct au câştigat deszăpezirea pe DN 1A, DN 7 şi DN 71. Asocierea are un contract cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Nord, care se ridică, pentru perioada 2013-2014, la 9,54 milioane lei (aprox. 2,12 milioane euro). Firma are sediul în sudul Italiei, în localitatea Ceglie Messapica, din provincia Brindisi şi este deţinută de italianul Andrea Chirulli, care derulează afaceri în judeţul Dâmboviţa. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că firma se numără printre sponsorii PDL. Shelter Construct (Voluntari) este deţinută de Dan Nuţu Ionescu.

GIURGIU. Monopol pentru firma apropiată de Cătălin Voicu (PSD)

Drumuri Judeţene: Rezultatele licitaţiilor pentru deszăpezire nu au fost încă introduse în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Firma Gecor (Călugăreni) a câştigat deszăpezirea în această iarnă, pentru DN 41, 41A, 5, 5A, 5B, 5C, 6, 61, contra sumei de 9,05 milioane lei (aprox. 2,01 milioane euro), printr-un contract cadru cu Regionala de drumuri Bucureşti Sud. Este deţinută de Gheorghe şi Ioana Cusă, ambii având peste 60 de ani. Până în 2005, din acţionariatul firmei a făcut parte şi Gherghina Voicu, 76 de ani, mama fostului senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Gheorghe Cusă ar fi finul lui Cătălin Voicu.

ILFOV. Un fost luptător dă zăpada

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Marian Petrache, PNL):

Rotary Construcţii a câştigat 1,42 milioane lei (aprox. 317.000 euro). Firma este deţinută de omul de afaceri Mihai Rotaru, un mare investitor la bursă, în special la SIF Moldova, cu o avere estimată în topul Forbes la 20-22 milioane de euro.

As Construct (Moara Vlăsiei) a câştigat 533.000 lei (aprox. 118.000 euro). Este deţinută de George şi Vali Dragomir şi se ocupă cu transport şi închiriere de utilaje.

Grand Construct Utilaje (Bucureşti) a câştigat 432.000 lei (aprox. 96.000 euro). Deţinută de Petru Agachi şi de Mihai Petru Wesselly. Agachi deţine mai multe firme în Mogoşoaia, printre care şi una de pază şi protecţie – PGS. Conform presei locale, Agachi ar fi fost campion naţional de lupte categoria grea. Firma de construcţii are mai multe contracte în Ilfov, printre care şi CJ Ilfov. În urmă cu peste 10 ani, numele lui Petru Agachi apare într-un dosar penal în care era cercetată o reţea de hoţi de „aur dacic” în Munţii Orăştie şi unde Agachi este indicat drept unul dintre liderii bătăuşilor folosiţi de hoţi, pentru a-şi proteja teritoriul sau a-şi ţine rivalii la distanţă.

Stone SRL a câştigat 825.000 lei (aprox. 183.000 euro). Închiriază utilaje. Este deţinută de Ionuţ Cristian Cergă şi Tiberiu Nedelescu.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Tronsonul Autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa care trece prin Ilfov a fost câştigat de Chirulli Andrea şi Shelter Construcţii, pentru perioada 2013-2014, primind 5,24 milioane lei (aprox. 1,16 milioane euro).

Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti este deszăpezită în Ilfov şi Prahova de Rebelis Construcţii (Telega, Prahova), pe un contract de 5,33 milioane lei (aprox. 1,18 milioane euro). Firma este deţinută de Carmen Mihaela Bucur şi este una dintre abonatele la contracte cu statul în Ilfov şi în Prahova. În 2013, s-a ocupat alături de alte trei firme de ridicarea pasarelelor pentru pietoni de pe DN 1 – Azuga, Buşteni şi Comarnic, acestea apucându-se de lucrări încă dinainte să fie declarate oficial câştigătoare de CNADNR, în urma încheierii procesului de depunere de oferte.

Centura Bucureşti, DN 1, 1A, 1D, 2, 2A, 3, 4 şi 7 sunt deszăpezite de Chirulli Andrea, prin contractul cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Nord (Vezi judeţul Dâmboviţa)

Firma Gecor se ocupă şi în Ilfov de DN 5 şi DN 6, prin contractul cadru cu regionala Bucureşti Sud (vezi judeţul Giurgiu).

PRAHOVA. Firmele evazioniste din „Reţeaua Păvăleanu” au trecere la Mircea Cosma

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Mircea Cosma, PSD):

Coni SRL a câştigat 2,44 milioane lei (aprox. 544.000 euro). Este deţinută de omul de afaceri Nicolae Onea, abonat la contracte cu CJ Prahova, condus de Mircea Cosma (PSD). Onea şi firma lui sunt urmăriţi penal într-un amplu dosar de evaziune fiscală din Prahova, unde procurorii au acuzat patru firme de un prejudiciu de 35 de milioane de euro, prin neplata taxelor şi folosirea de firme fantomă. Dosarul, denumit generic „Reţeaua Păvăleanu”, a pornit de la Marcel Păvăleanu, fost angajat al Secretariatului General al Guvernului şi lider local PSD în Plopeni, Prahova, un apropiat al lui Mircea Cosma, care de altfel l-a şi propus pentru postul de la SGG. Păvăleanu şi alte persoane au fost acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani, într-o reţea care implica în jur de 60 de firme.

Cast SRL (Băneşti) a câştigat 2,44 milioane lei (aprox. 544.000 euro). Firma este deţinută oficial de Olga Palada (64 de ani) şi administrată de Mihail Iordache. Firma şi unul dintre directorii ei, Gheorghe Soare, sunt urmăriţi penal în acelaşi dosar „Păvăleanu”, pentru evaziune fiscală. În realitate, afacerea era condusă de soţul Olgăi Palada, care a decedat în 2011, şi de fiul lor Ioan. Firma este şi ea abonată la contractele CJ-ului condus de Mircea Cosma, numărându-se de asemenea în lotul care a lucrat la pasarelele de pietoni de pe DN 1, înainte să aibă loc procedura de atribuire de la CNADNR.

Star T&D (Blejoi) a câştigat 1,87 milioane lei (aprox. 416.000 euro). Firma face parte din lotul Păvăleanu, fiind urmărită penal pentru evaziune fiscală împreună cu patronul ei, Ion Dumitru, care deţine firma alături de Teodor Dumitru. Anterior, Dumitru a fost asociat în firmă cu Marian Ţărândă, actualmente patron la Via Star New Corporation SRL, altă firmă din acelaşi dosar. Dumitru l-a denunţat la DNA, în acest dosar, pe patronul altei firme prahovene, Răzvan Alexe, după ce aceştia s-au certat pe bani. De la acest denunţ a picat întreaga reţea de evaziune fiscală a firmelor de construcţii din Prahova, abonate la contractele cu statul.

Matero-Ama (Câmpina) a câştigat 2,07 milioane lei (aprox. 461.000 euro). Firma este şi ea urmărită penal şi este deţinută de Mihai Matei. Firma este una dintre cele 4 care au reuşit performanţa să se apuce de lucrările la pasarelele pietonale de pe DN 1 înainte ca CNADNR să le atribuie oficial contractul.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti este în grija firmei Rebelis Construcţii (vezi judeţul Ilfov)

Tot Rebelis Construcţii a câştigat şi contractul de 11 milioane de lei (aprox. 2,45 milioane euro) pentru deszăpezirea DN 1, 1A, 1B, 1D, 71, 72.

CĂLĂRAŞI. Un gigant apropiat PDL, un pitic prieten cu un senator PNL

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Răducu Filipescu, PNL):

Contractele de deszăpezire au fost atribuite pentru o perioadă de 3 luni.

Delta ACM ’93 a câştigat 423.000 lei (aprox. 94.000 euro). Este una dintre cele mai mari firme de asfaltări şi construcţii de drumuri din România şi este deţinută de Florea Diaconu, afacerist cu o avere ce depăşeşte 100 de milioane de euro. Firma a prosperat în vremea guvernării PDL, Diaconu fiind partener de afaceri cu Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL Ştefan Pirpiliu. Suma câştigată în acest an la deszăpeziri este o umbră palidă în faţa contractelor de zeci de milioane de euro pe care Delta ACM le câştiga în timpul guvernării PDL. Firma este investigată de Consiliul Concurenţei pentru practici ilicite la licitaţiile publice.

Firma Dimar (Bucureşti) a câştigat 346.000 lei (aprox. 77.000 euro). Firma este patronată de Iulian Drăgunoiu şi este anchetată de Consiliul Concurenţei, alături de mai multe companii de construcţii, fiind suspectate că s-au înţeles între ele pentru a depune oferte trucate la licitaţii publice şi a câştiga astfel contracte cu statul.

Zalex Construction (Otopeni) a câştigat 421.000 lei (aprox. 94.000 euro). Firma este deţinută de Cristian Ene, prieten cu senatorul PNL de Călăraşi Iulian Dumitrescu. De altfel, acesta a lucrat la această firmă înainte de a fi ales senator. Din declaraţia de avere a senatorului, depusă înainte de a fi ales, reiese că Dumitrescu a primit o sponsorizare pentru studii, de 61.490 de dolari, de la Zalex Construction, iar patronului Cristian Ene i-a vândut un bun de 46.900 de euro.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Trosonul din Călăraşi al Autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa a fost câştigat de asocierea dintre Selina şi Astalrom, care a luat şi Centura trafic greu Olteniţa, DN 21, DN 3, DN 3A, 3B, 31. Această asociere a luat toate contractele pe drumurile care ţin de regionala Călăraşi, adunând în total suma de 35,09 milioane lei (aprox. 7,8 milioane euro), pentru deszăpezirea în perioada 2013-2015.

Selina este firma lui Beniamin Rus (vezi judeţul Buzău). Astalrom este o fostă întreprindere de stat din Călăraşi, care închiriază utilaje grele şi care a fost preluată de italienii de la Astaldi, care au câştigat contracte de zeci de milioane de euro în România, în domeniul construcţiilor.

În Călăraşi mai deszăpezesc şi Chirulli Andrea pe DN 3, în contractul cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Nord (vezi judeţul Dâmboviţa), şi Gecor pe DN 31, 4 şi 41, în contractul cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Sud (vezi judeţul Giurgiu).

IALOMIŢA

Drumuri Judeţene: rezultatele licitaţiilor nu apar în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Firma Oyl Company Holding AG, din Slobozia, a câştigat deszăpezirea pe suma de 7,42 milioane lei (aprox. 1,65 milioane euro), pentru perioada 2013-2014, pe varianta C3A Feteşti, DN 2A, 2C, 21, 21A, 3A, 3B. Firma este patronată de Corneliu Dragomir şi soţia sa, Cleopatra Dragomir, oameni de afaceri cu mai multe investiţii în Slobozia.

În Ialomiţa mai deszăpezeşte Chirulli Andrea pe DN 2, în cadrul contractului-cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Nord (vezi judeţul Dâmboviţa).

GALAŢI. Asociere între un evazionist fiscal şi un mituitor

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Nicolae Bacalbaşa, PSD):

Firma Vega ’93 a câştigat contractul în valoare de 1,55 milioane lei (aprox. 344.000 euro). Firma îi aparţine unuia dintre cei mai bogaţi gălăţeni, Corneliu Istrate, cotat cu o avere de aproximativ 60 de milioane de euro, care a lăsat afacerile grupului Vega pe mâinile celor doi fii ai săi. Firma este apropiată de PSD, în 2004 sponsorizând campania electorală a partidului. Din acţionariat făcea parte, la vremea respectivă, un alt cunoscut milionar gălăţean, Maricel Păcuraru. Păcuraru a fost partener de afaceri cu Sorin Ovidiu Vîntu şi a fost trimis în judecată pentru fraudarea Companiei Poşta Română. Păcuraru reuşise, în timpul guvernării PDL-PNL din 2004-2008, să îşi promoveze oameni în funcţii de conducere ale unor instituţii de stat.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Deszăpezirea a fost câştigată de asocierea dintre Florconstruct şi Transmir, pentru Varianta Tecuci, DN 2B, 22B, 24D, 25, 25A, 26, 26A. Valoarea contractului nu apare în SEAP.

Florconstruct este o firmă din Suceava, abonată la licitaţiile publice din zona Moldovei, al cărei patron Vasile Florea a fost reţinut anul trecut de procurorii DIICOT, iar acum este urmărit penal în libertate, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar penal în care prejudiciul este de aproape 10 milioane de euro.

Transmir este o altă firmă abonată la contracte cu statul. Patronul, Emil Savin, a fost trimis în judecată pentru dare de mită, în 2012, către şeful de la Protecţia Mediului Vaslui. Savin şi firma Transmir au fost achitaţi în primă instanţă.

ARGEŞ. Combinaţie politică: PSD şi PDL şi-au împărţit deszăpezirea

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Constantin Nicolescu, PSD):

Mai multe firme se ocupă de întreţinerea drumurilor sau închiriază către CJ utilaje cu şofer, pentru deszăpezire.

Ratelen Construct asociată cu Proiect Infra 2005 au câştigat 1,82 milioane lei (aprox. 405.000 euro) şi se ocupă de trei şosele considerate turistice în judeţ: Voineşti-Voina, Podul Dâmboviţei-limita cu Braşov, Muşateşti-Poienile Vâlsan. Ratelen Construct este deţinută de Elena şi George Răuţoiu şi se ocupă de construcţia de clădiri.

Proiect Infra 2005 a mai câştigat, pe lângă această asociere, şi contracte separate în valoare de 326.000 lei (aprox. 72.000 euro). Firma este deţinută de Ecaterina Pletoiu, care a fost trimisă în judecată alături de preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, în dosarul privind fraudarea fondurilor PHARE, fiind acuzată de fals în înscrisuri private.

Firma Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă a câştigat 544.000 lei (aprox. 121.000 euro). Este deţinută de Mihai Răzvan Pîrvu.

Ateea Forest 2005 a câştigat 314.000 lei (aprox. 70.000 euro). Este deţinută de Claudiu Petre Vişan. Acesta este fratele primarului PSD din comuna Cotmeana, judeţul Argeş, conform Jurnalului Naţional. Este partener de afaceri cu Cătălin Spătaru, afacerist argeşean poreclit „regele asfaltului din Argeş”, care a fost arestat în 2012 într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 20 de milioane de euro.

RMR (Reparaţii Modernizări Retehnologizări Argeş) a câştigat 259.000 lei (aprox. 59.000 euro). Este deţinută de Mihail Badea şi mai mulţi acţionari minoritari. Aici a fost acţionar şi fostul director al sucursalei Hidroelectrica Curtea de Argeş, acuzat de ANI de conflict de interese, pentru că a acordat firmei RMR mai multe contracte cu Hidroelectrica. Firma a cotizat, alături de altele din Argeş, la aşa-zisul concurs „Trofeul Calităţii”, care a sponsorizat campania electorală a PSD şi pentru care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la închisoare.

Titan (Piteşti) a câştigat 152.000 lei (aprox. 34.000 euro). Este deţinută de Sindy Bianca Ilincescu, 21 de ani, însă administrată şi condusă de tatăl ei, omul de afaceri argeşean Adrian Cicu. Acesta este fost vicepreşedinte PDL Câmpulung şi candidat la Consiliul Local din partea PDL, fiind un sponsor important al acestui partid.

Beto-Construct (Piteşti) a câştigat 324.000 de lei (aprox. 72.000 euro). Este deţinută de Marian Dobre şi mai mulţi acţionari minoritari. În 2009 a fost amendată cu 15.000 lei şi i s-a suspendat activitatea de către Garda de Mediu. În acelaşi an, a luat fonduri europene cofinanţate de România, în valoare de 920.000 de lei.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Straco Grup şi General Trust (Argeş) au câştigat în asociere deszăpezirea pe toate şoselele naţionale din Argeş – DN 65, 65A, 65B, 65D, 67B, 7, 7C, 72A, 73, 73C, 73D. Suma primită pentru perioada 2012-2014 cât durează contractul este de 62,9 milioane lei (aprox. 14 milioane euro).

Straco Grup este una dintre companiile din aşa-zisa ligă a regilor asfaltului, care a prosperat în special în guvernarea PDL, prin contracte primite de la CNADNR şi de la Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. Pe de altă parte, Straco a lucrat şi cu Grossman Engineering Group, unde este acţionar cumnatul premierului Victor Ponta, conform România Liberă. Doar în 2011, Straco a avut contracte de 500 de milioane de euro cu statul. Firma este controlată de fraţii Traian şi Alexandru Horpoş. Firma este investigată de Consiliul Concurenţei pentru practici ilicite la licitaţiile publice, prin trucarea ofertelor s-au cartelizare cu alte companii.

General Trust Argeş este firma omului de afaceri Cătălin Spătaru, poreclit „regele asfaltului din Argeş”, care a fost arestat preventiv şi este urmărit penal într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 20 de milioane de euro. Spătaru a avut în perioada 2008-2010 o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro. El este apropiat de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stoica, fost şef al Poliţiei Vâlcea, care îi este naş de botez.

TULCEA. Firma deputatului penal Ghiveciu (PSD) împarte zăpada cu milionarul Berna

Drumuri Judeţene (CJ este condus de Horia Teodorescu, PSD):

Deszăpezirea a fost câştigată de firma Mega Edil (Buzău), pentru perioada 2013-2016 (zona de Est), respectiv 2013-2014 (zona de Vest), contra sumei totale de 39,5 milioane lei (aprox. 8,78 milioane euro). Firma este deţinută de Mihaela Georgeta Florea şi administrată de inginerul Constantin Ispas. Până în 2011 însă, timp de 13 ani, administrator şi acţionar unic al acestei firme a fost deputatul PSD de Buzău Marian Ghiveciu . Acesta a fost trimis în judecată în 2012 de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu, mai exact pentru că i-a pus pe unii şefi locali responsabili de retrocedări de terenuri să falsifice acte, obţinând astfel terenuri valoroase, lângă şoseaua DN 1B.

Drumui Naţionale (CNADNR):

Deszăpezirea în această iarnă a fost câştigată de Teloxim Con (Bucureşti), pe DN 22, 22A, 22D, 22E, 22F, contra sumei de 8,88 milioane lei (aprox. 1,97 milioane euro). Firma este controlată de omul de afaceri Theodor Berna, patronul uneia dintre cele mai mari firme de asfaltări din România, Tehnologica Radion, care a prosperat sub guvernarea PDL – doar în perioada 2009-2010, a pus mâna pe contracte cu statul de 386 de milioane de euro, conform ZF. De altfel, Berna ar fi fost consilierul lui Traian Băsescu, pe când preşedintele era primar al Capitalei. Firma este anchetată de Consiliul Concurenţei pentru practici ilicite la licitaţiile publice – oferte trucate.

În firma Teloxim Con mai are 5% acţiuni şi fiica lui Berna, Loredana Georgia (căsătorită Caldray), mai cunoscută sub numele de scenă Gia, cântăreaţă dance care a activat câţiva ani, la începutul anilor 2000. În prezent, ea este măritată cu un afacerist francez şi trăieşte în Franţa.

CONSTANŢA

Drumuri Judeţene: de deszăpezire se ocupă Consiliul Judeţean Constanţa, cu propriile utilaje.

Drumuri Naţionale (CNADNR):

Tronsonul de autostradă A2 din Constanţa, precum şi A4 (varianta Constanţa – centura oraşului), sunt deszăpezite de Fincodrum (Braşov), care a câştigat un contract de 8,5 milioane lei (aprox. 1,89 milioane euro). Firma este deţinută de Ioan Drăgoi şi de Argentina Minerva Băiculescu, fiind supusă unor executări silite. De altfel, firma s-a închis pe când activa în Nehoiu, Buzău, şi s-a mutat în Braşov. Fincodrum şi Argentina Băiculescu au preluat acţiunile majoritare la Grup Arcons, firmă a Ministerului Transporturilor, pe vremea guvernării PDL. Grup Arcons provine din reorganizarea unei firme de stat din Braşov – Conas, fosta Administraţie regională a drumurilor din Braşov.

Pe drumurile naţionale, compania Teloxim Con a lui Theodor Berna, de la Tehnologica Radion (vezi judeţul Tulcea), a câştigat contractul de deszăpezire pe varianta DN 3, pe DN 2A, 22, 22A, 22C, 3, 3C, 39A, B, C, D, E, pentru suma de 13,24 milioane lei (2,94 milioane euro).

 

Sursa: gandul.info