Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta pentru a introduce un criteriu de incompatibilitate care sa-l dea jos pe un vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, in urma influentei altui membru al conducerii ASF, Marian Mirzac, care urmarea sa protejeze astfel interesele firmei de asigurari Carpatica, acuza procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.
Procurorii descriu un context in care, in octobrie 2013, Marian Mirzac, membru al consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara, se afla in „razboi fatis” cu vicepresedintele de atunci al ASF, Daniel Tudor.
Conform procurorilor, Mirzac ar fi vrut postul de vicepresedinte pentru a putea proteja mai bine interesele firmei de asigurari Carpatica, iar pentru asta ar fi urmat sa se foloseasca si de relatia pe care o avea cu presedintele ASF, Dan Radu Rusanu, fost vicepresedinte al PNL, finul ministrului Finantelor, Daniel Chitoiu, si al sotiei acestuia, Laura Chitoiu, urmarita penal si ea in dosar.
Incompatibilitatea pe care ar fi dorit-o Mirzac impotriva lui Daniel Tudor urma sa fie adoptata in Parlament printr-o lege de modificare a OUG 93/2012, privind infiintarea ASF.
In replica premierul Victor Ponta a declarat ca acea ordonanta de urgenta prin care Guvernul a redus numarul membrilor board-ului Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si a impus o serie de criterii profesionale a fost negociata si solicitata in mod expres de Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
„Ordonanta prin care am redus numarul board-ului si am impus conditii profesionale a fost negociata si solicitata in mod expres de Comisia Europeana si mi se pare un lucru normal si corect”, a spus Ponta, citat de Hotnews.
Ordonanta de urgenta la care fac referire procurorii este semnata de premierul Victor Ponta si contrasemnata de vicepremierul Daniel Chitoiu si de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.