Crin Antonescu Viitorul ministru al Justitiei ar putea fi un membru de partidMagistrală lovitura dată ieri de PSD aliaților liberali. Atît de magistrală, încît PNL riscă să se aleagă din tot anul electoral 2014 cu praful de pe tobă, și asta pe propria mînă, acceptînd cu seninătate jocul la cacealma făcut de mai versații social-democrați, după cum vom arăta în cele ce urmează.

Anunțul de luni al USL privind reînnoirea jurămintelor de iubire, inclusiv prin modificarea contractului prenupțial (citește procotolul alianței), dar, mai ales, organizarea referendumului pentru constituție odată cu europenele a surprins mai toată suflarea interesată de politică de la noi.

Cum s-a ajuns la această soluție neașteptată, exact cînd USL se mai ținea într-un fir de păr? Pe ce se bazează USL în efortul de trecere a noii Constituții la foc automat? Ce garanții a primit Crin Antonescu? Și, mai ales, care e misterul devansării alegerilor prezidențiale cu 45 de zile, o decizie care poate ascunde cheia întregului mister?
Iată doar cîteva întrebări firești ridicate de povestea de luni și care, deocamdată, au doar speculații pe post de răspunsuri.

În opinia noastră, am asistat la o lovitură de proporții administrată de PSD liberalilor, folosind cea mai puternică armă pe care au avut-o la dispoziție, respectiv dorința nebună a lui Crin de a se vedea președinte, indiferent cum și în ce fel. L-au prins ca pe muște, cu hîrtia încleiată.

De ce lovitură?

Nu e greu de explicat.

Așa cum am arătat și ieri în unele comentarii – alături de alți confrați de breaslă – șansele de trecere a noii Constituții la finele lunii mai sunt, practic, nule.
Există probleme insurmontabile legate de relația cu influenta Comisie de la Veneția, există probleme mari legate de procesul legislativ, de avizul CCR, de unele tălpi pe care le poate pune președinția și, nu în ultimul rînd, există dificultatea uriașă a depășirii pragului de participare de 50%, chiar și în condițiile votului extins pe două zile.

Din toată povestea, Crin Antonescu a reținut doar două aspecte care i-au întunecat rațiunea; perspectiva de a avea sprijinul PSD la prezidențiale, chiar pentru un post curățat de multe pîrghii importante, ca și pe aceea de a deveni șef al statului, simbolic, mai devreme cu o lună și jumătate. Cînd nu dormi noaptea, probabil, de dorul măririi, 45 de zile chiar contează.

Marea întrebare este ce are de cîștigat PSD amăgindu-și aliații cu impresia că totul va merge strună, cum s-a plănuit?

Nu e greu de intuit.
În ultimele luni, Crin Antonescu a demarat un joc destul de interesant și nu lipsit de eficiență, anume distanțarea de PSD și atacarea electoratului băsescian, ca și pe cel al nehotărîților, un segment extrem de mare.
Liderul PNL lăsa să se vadă clar apropierea de dreapta, ceea ce a deschis drum speculațiilor că după iminenta rupere a USL el ar putea deveni candidat al dreptei reunite, inclusiv al PDL, ceea ce îl putea aduce în poziția – prin jocul procentelor din sondaje – de mare favorit la prezidențiale pe o constituție nemodificată.

Un pericol real pentru PSD, care, deși cel mai mare partid, nu are resurse pentru un scor de peste 50% în turul doi, în condițiile polarizării dreptei.

Prin decizia de luni, Crin este deturnat brusc de la ”deviație”, readus pe poteca USL, iar legătura sa cu restul dreptei întreruptă brutal.
Pentru PSD, cel mai important lucru este să îi țină pe Antonescu și PNL ocupați toată primăvara, astfel încît să nu aibă răgaz de negociat noi alianțe. (Negocierile pentru formarea USL, spre exemplu, au durat aproape un an, iar alianța s-a născut cu un an și jumătate înainte de primele alegeri. Asperitățile nu se netezesc ușor…).
Odată scursă perioada respectivă, în paralel cu spulberarea visului de trecere a constituției, Antonescu ajunge să aibă la dispoziție doar intervalul verii pentru a recupera terenul pierdut; or, practica a dovedit că lunile de vacanță nu sunt deloc propice marilor proiecte politice. Ar mai rămîne toamna, dar, prin grija aceluiași PSD, în debutul lui octombrie începe campania electorală. Ba chiar, dacă se reia o idee mai veche a PSD, am putea avea campanie de 45 de zile, ceea ce înseamnă un răgaz și mai scurt pentru Antonescu. (Să ne amintim că, în 2011, un proiect al Autorității Electorale Permanente prevedea chiar campanie de 90 de zile, la fel o propunere legislativă a PSD din 2010)
Probabil asta e și adevărata rațiune a devansării prezidențialelor, oricum insuficient explicată luni.

Articol publicat de www.inpolitics.ro. Click AICI pentru a citi intregul articol

3 COMENTARII

  1. Nu-I asa ca kakarau din poza da impresia ca gindeste? nu va lasati prostiti! el NU gindeste! ci joaca dupa cum I se cinta…

  2. …nu-l voi vota pe acest liberal spoit comunist ! ….nu are nici fata si nici minte de presedinte ….individul nu-i patriot si nu are treaba cu tara si poporul …este vandut cercurilor de mafioti si hoti care conduc tara ….la groapa de gunoi si uitarea definitiva a acestui agarici !

    • Jigneşti comuniştii asemănând căcărăul cu ei.
      Comuniştii măcar aveau o ideologie şi consecvenţă.

Comentariile sunt închise.