Adevărul din subtextul unui discurs delirant

Înfierbântat rău de noua condamnare a delincventului de drept comun Adrian Năstase, coruptul său mentor, patron şi predecesor la şefia partidului şi guvernului, premierul s-a lansat într-un discurs aparent delirant

Victor Ponta s-a repezit cu furie proletară maximă în cei pe care-i percepe drept duşmani politici. De această dată nu s-a mulţumit să invoce vechea să marotă, imaginara „dictatură” băsistă, ale cărei zile finale sunt numărate de către PSD, în Parlament, ci a condamnat însăşi justiţia României. Pe care a osândit-o ca fiind politizată tocmai când şi-a demonstrat mai convingător probitatea şi independenţa.

Concomitent, prim-ministrul a proferat halucinante acuze de „fascism” şi „gândire nazistă” la adresa fostei sale colege din magistratură, Monica Macovei. E vorba de femeia care a izbutit turul de forţă de a scoate întrucâtva de sub tutelă politică justiţia românească, de a o reforma şi de a-i conferi, în ciuda formidabilei opoziţii a oligarhiei securiste şi a baronetului de partid PSD-ist, PC-ist şi PNL-ist o brumă de eficienţă, vigoare şi europenitate.

Alături de ea, Ponta a ţinut să-i condamne cu similare calificative şi pe cei care au ajutat-o în opera magna a edificării primelor instituţii ale statului de drept românesc. Pe Traian Băsescu, evident. Şi, vai, pe Elmar Brok. Europarlamentarul creştin-democrat e una dintre cele mai respectate personalităţi politice germane şi europene.

Brok a mutat munţii din loc pentru extinderea Comunităţii şi facilitarea aderării României la Uniunea Europeană. Susţinător notoriu al principiilor statului de drept, al democraţiei şi al integrării continentale, Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European a stârnit apoplexii naţionaliste fiindcă şi-a permis să atragă atenţia asupra unei răni deschise. În fapt, Brok a salutat venirea celor mai mulţi români, propunând nu „amprentarea lor”, cum în mod fals a afirmat aparatul de propagandă al puterii, ci a delincvenţilor care practică escrocheria în materie de ajutoare sociale.

Întrucât la originea calomniei la adresa lui nu e nici Putin, nici vreunul din satrapii oficiali ai Kremlinului, ci un premier ce se vrea şi se declară european, formularea lui Ponta merită o exegeză care să-i scoată în evidenţă resortul intim.

Fiindcă a califica gândirea unor Brok şi Macovei drept nazistă e un demers prea gogonat ca să fie o simplă deraiere intelectuală şi verbală. Şi fiindcă are metodă, nu e indiciul psihotic al unui refuz total al realităţii de către o persoană care vede enorm şi simte monstruos ori de câte ori e prins naşul, Adrian Năstase, cu mâţa în sac.

Violenţa de limbaj a afirmaţiei cu pricina maschează impotenţa, pe termen scurt, a unui politician care se ţine cu dinţii de putere şi latră la Europa, dar ezită s-o rupă cu ea în interesul oligarhiei mafiote ce-l susţine. Nu e, aşadar, doar un scurt circuit al puterii de judecată a premierului. Mobilizatoare pentru electoratul antireformist, pentru mafioţii care se tem nu doar de justiţie, ci şi de susţinătorii europeni ai statului de drept, aserţiunea sa are sistem şi trădează o strategie politică de factură populistă.

Ea demonstrează, totodată, că Ponta n-are probleme să abuzeze de un concept precum nazismul. Ceea ce acreditează opinia potrivit căreia propunerea insistentă, de către Ponta, a propulsării unui fost lider PRM-ist la Curtea Constituţională n-a fost nici ea un simplu accident. Explorând mai adânc, s-ar putea descoperi că nici difuzarea unui colind antisemit la televiziunea publică, ori episodul negării Holocaustului de către Dan Şova după accesul la putere al USL, n-au fost simple scăpări izvorâte din ignoranţă. Că, dacă n-au fost manifestări întâmplătoare, exprimă forma mentală a unei puteri, care, prin comparaţii trivializatoare, nu se dă în lături să relativizeze un cataclism istoric. Şi care încearcă să capteze astfel cel mai gregar şi mârşav filon fanatic, extremist şi populist din electoratul chemat să tranşeze anul acesta, în România, alegerile europene şi prezidenţiale.

Adevărul crunt din subtextul unui discurs pasămite delirant e că multiplul atac la persoane lansat de premier enunţă şi programul electoral pontist pentru 2014. Fiindcă numitorul comun al atacurilor vitriolice ale şefului guvernului de la Bucureşti e reprezentat de susţinerea pe care toate personalităţile atacate au acordat-o eliberării justiţiei româneşti de sub orice tutelă politică, inclusiv şi mai ales de sub cea instituită de predecesorii lui Ponta la cârma partidului-stat.

În apărarea sa, premierul ar putea desigur clama că a fost victima unei bizare tulburări de conştiinţă. Nu ştiu ce ar fi mai grav. Un prim ministru relativ popular, dar psihic vulnerabil sau handicapat. Sau perpetuarea, la conducerea ţării, a unui plagiator machiavelic, demagog şi antidemocrat aflat la cârma unui partid, care, deşi rebotezat, a rămas la fel de nereformat şi antireformist ca sub Ceauşescu şi Iliescu.

Articol publicat de deutsche welle