Epoch Times | Iadul pe pământ: Cum este viaţa când locuieşti lângă o sondă de gaze de şist

Greaţă, dureri de cap şi sângerări nazale, mirosuri de chimicale invazive, foraj constant, preţurile proprietăţilor în scădere – bine aţi venit în Ponder, Texas, unde fracturarea a devastat un oraş, scria sâmbătă The Guardian.

Veronica Kronvall îşi aminteşte şi acum cât era de încântată când şi-a cumpărat prima ei casă în 2007. Ceea ce Kronvall nu şi-a imaginat atunci – chiar dacă se afla în nordul Texasului, inima industriei cu petrol şi gaze – era faptul că patru ani mai târziu, o companie va fora cinci sonde în spatele casei sale. Două dintre acestea se află la doar 90 de metri de micuţa ei grădină.

Când a început forajul, Kronvall, în vârstă de 52 de ani, a început să aibă sângerări nazale, greaţă şi dureri de cap. Casa ei a pierdut aproape un sfert din valoare.

„A transformat o mică viaţă liniştită într-un coşmar”, mărturiseşte femeia.

Fracturarea hidraulică este o tehnologie care a început să se extindă în SUA în ultimii cinci ani. Analiştii din SUA au fost la fel de surprinşi ca şi Kronvall cu privire la rapiditatea cu care s-a proliferat fracturarea hidraulică. Până în urmă cu cinci ani, producţia de petrol şi gaze din America era în declin constant în timp ce rezervele din surse convenţionale se diminuau.

Industria s-a grăbit să facă publicitate beneficiilor aparente ale fracturării hidraulice. Costurile la energie electrică şi încălzire au scăzut. Activitatea din sectorul de petrol şi gaze a contribuit la creşterea unei economii naţionale aflate în dificultate. În octombrie anul trecut, pentru prima dată din 1995, SUA producea mai mult petrol acasă decât importa.
Cu toate acestea, noi dovezi au început să apară potrivit cărora fracturarea, deşi reduce consumul de cărbune, aduce cu ea o serie de alte efecte secundare.

Militanţii avertizează că fracturarea adânceşte riscurile legate de schimbările climatice. Există relatări ale proprietarilor de case din zonele cu sonde de fracturare, potrivit cărora substanţele chimice provenite din acest proces au ajuns în pânza freatică poluându-le puţurile de unde îşi luau apa de băut. Mărturie stau imagini cu apa de la robinet din casele acestor oameni – care ia foc dacă este aprinsă cu bricheta, din cauza scurgerilor de metan şi alte substanţe care se combină cu apa în subteran – cât şi amenzile impuse companiilor care s-au debarasat de deşeuri radioactive în albiile râurilor.

În nordul Texasului, unde locuieşte Kronvall, numărul de sonde de petrol şi gaze a crescut cu aproape 800% din 2000. Este imposibil să parcurgi orice traseu cu maşina fără să observi semnele, chiar şi după ce instalaţiile şi-au terminat treaba şi au fost mutate în altă parte: suprafeţe pătrate de teren aplatizat, reţeaua rezervoarelor de condensare, staţiile şi conductele compresoarelor, şi fosele mari, deschise, de apă reziduală. Practic, niciun petec de pământ nu se află în afara limitelor exploatabile, orice loc fiind accesibil. Companiile energetice au amplasat sonde pe proprietatea bisericilor, în incinta şcolilor etc.. În noiembrie anul trecut, o companie de petrol a amplasat o sondă în campusul de la Universitatea North Texas din apropiere de Denton, chiar lângă terenurile de tenis şi peste drum de principalul stadion de sport.

Wesley, în vârstă de 41 de ani, şi Beth Howard, 31 de ani, s-au mutat în acelaşi cartier cu dna Kronvall.

„Aceasta era prima noastră casă de când suntem împreună”, a precizat Wesley. „Ne gândeam să stăm aici câteva decenii. Ne aşteptam şi speram că zona se va dezvolta, ceea ce ar fi dus la o creştere a valorii proprietăţilor şi o îmbunătăţire a serviciilor”.

Familia a avut parte de o surpriză mai puţin plăcută când au sosit echipajele responsabile de amplasarea sondelor. Acestea au început să aplatizeze pământul şi să instaleze un turn de foraj de 60 de metri, care se înălţa deasupra casei lor. Convoaie de camioane se plimbau într-un ritm ameţitor pe drumul principal.

„A fost groaznic”, povesteşte Kronvall. „Au fost o mulţime de bubuituri şi zăngăneli. Numărul de camioane a fost impresionant şi fumul din aer era 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână”.

Potrivit acesteia, activităţile de pe partea cealaltă a gardului ei au dus la depunerea unui strat de praf alb peste toată casa ei. Zgomotul făcut de membrii echipajului, care strigau în megafoane, i-a invadat dormitorul. Lumina orbitoare care răzbătea prin perdele făcea somnul imposibil. Huruiala camioanelor şi echipamentelor zguduia toate vasele din dulapurile sale, iar mirosul – un amestec acru de produse chimice – era peste tot – omniprezent.

„Soţia mea a fost însărcinată în perioada în care platforma s-a aflat acolo”, a declarat Wesley. Se auzea zgomotul generatoarelor pe bază de motorină, care scuipau funingine şi în aer era un amestec ameţitor de produse chimice care concura cu aroma cinei.” Zgomotul şi mirosul au ajuns până la următoarea stradă, unde locuia Christina Mills.

Ca şi Howard şi Kronvall, Mills, în vârstă de 65 de ani, a fost atrasă de liniştea care o oferea oraşul Ponder şi şi-a construit o casă acolo.

„Dar, în momentul în care sonda a fost amplasată, ai fi putut crede că eşti în Las Vegas”, a declarat femeia.

Deşi compania care se ocupa de foraj, Devon Energy Corporation, a instalat o „perdea” de protecţie pentru a încerca să amortizeze zgomotul, aceasta nu a fost nici pe departe eficientă.

Când copilul familiei Howard a venit pe lume, stresul celor doi a început să crească semnificativ.

„Era în stare de sănătate foarte bună, dar era încă un nou-născut”, susţine Wesley. „Când simţi miros de noxe de motorină şi alte astfel de mirosuri neobişnuite, şi toate lucrurile pe care nu le ştii despre ceea ce se întâmplă cu chestiile industriale, poate fi stresant. Nu ştiam ce inhalăm moment de moment, iar cel mic inhala de asemenea acest aer. Acest lucru a făcut ca venirea lui pe lume să fie atât de stresantă.”

La două case depărtare, Kronvall susţinea că-i curgeau ochii în mod constant atunci când era acasă, lăcrimarea oprindu-se doar la o oră sau două după ce ajungea la locul de muncă. De asemenea, avea şi accese de greaţă şi dureri de cap şi îi curgea sânge atunci când îşi sufla nasul.

„Am avut sângerări nazale cam pe tot parcursul întregului proces”, a precizat aceasta.

În afară de lupta cu zgomotul şi mirosurile, Christina Mills spune că o altă problemă gravă a fost praful: „Mi-a luat vopseaua de pe maşină”.

Într-o dimineaţă a găsit o pudră albă peste tot pe maşina ei, aşa că a oprit la o spălătorie auto în drumul ei spre serviciu.

„M-am dus acolo să îl dau jos, dar vopseaua neagră s-a luat odată cu el”, susţine femeia.

Tot ce au putut face aceşti oameni în cele opt luni cât a durat instalarea sondelor a fost să privească. În cele din urmă, platforma a fost demontată şi mutată, lăsând în urmă două sonde şi trei rezervoare de deşeuri în zona din spatele caselor lor. Alte trei sonde, încă şase rezervoare de deşeuri şi un iaz mare deschis au fost instalate de cealaltă parte a câmpiei. Camioane de mare tonaj încă trec aproape zilnic pentru a goli rezervoarele de lângă rampa sondei.

Au fost şi sperieturi, de asemenea. La începutul acestui an, un şuierat puternic a ieşit din rezervoare şi rezidenţii s-au întrebat dacă nu cumva una dintre sonde este pe cale să sară în aer. Unii locuitori pur şi simplu şi-au vândut casele sau le-au închiriat şi s-au mutat.

Dna Mills foloseşte acum un inhalator pentru că a făcut astm după această poveste. „Eu nu eram niciodată bolnavă”, a explicat aceasta, „dar în ultimele 18 luni am avut pneumonie de trei ori”. Ea a pierdut, până acum, aproximativ opt săptămâni de muncă.

„Pur şi simplu pare că aşa a fost toată viaţa mea”, a precizat Kronvall. „E greu să-ţi aminteşti cum era înainte, pentru că acesta a fost un eveniment extrem de marcant în viaţa cuiva. Te simţi invadat. Cum pot ei să vină şi să facă acest lucru fără ca măcar să ţină cont de acea persoană? Niciun pic de respect pentru vreun fel de drepturi sau decenţă umană, să iei aşa pur şi simplu ce vrei”.

Sursa: Epoch Times