Intr-o postare pe blogul personal, sub titlul “Dan Felix Voiculescu sau Securitatea, Statul si Presa romaneasca”, Elena Udrea ii da o replica dura senatorului PC, pe care il acuza ca-si foloseste directionat trustul de presa impotriva ei.

“Instrumentele media ale securistului dovedit Dan Voiculescu isi continua seria atacurilor aberante la adresa mea, a familiei mele si a celor care sunt banuiti ca ma cunosc. In spiritul metodei patentate de Felix, experimentate in vremea cand isi turna propriile rude, Antena3, varful de lance al acestei campanii murdare, deschide orice tip de subiect pe care apoi incearca să il lege de mine.La emisiunea „Exces de Putere” de sambata, 25 februarie 2012, s-a prezentat un material plin de intoxicări intitulat „Familia Cocos cuib la Snagov”. Pentru o corecta informare a opiniei publice, fac precizarea ca nu detin si nu am detinut niciodata vreo casa la Snagov si nici nu am de gand sa intru într-un proces de licitatie pentru vreo vila a RA-APPS”, scrie fostul ministru.

Elena Udrea spune ca se numara printre politicienii care au atacat direct subiectul caselor RA-APPS, considerand ca inchirierea preferentiala a acestora este una dintre cele mai mari spolieri ale statului roman.

“Spre deosebire de Voiculescu, eu si familia mea nu beneficiem de case de protocol pentru a sta in ele sau pentru a ne tine fundatiile, respectiv trustul de presa. Continuarea atacurilor Antenelor impotriva mea este dovada cea mai clara a faptului ca nu activitatea mea ministeriala a fost problema lor, ci simpla prezentă in politica. Voiculescu a transformat un trust de presa intr-un organ de represiune si de lupta impotriva tuturor celor care i se opun, dar si impotriva institutiilor statului, din banii caruia isi face averea de mai bine de douazeci de ani, dar care nu i se mai supune in „regimul Basescu-Udrea” (pentru a-i cita pe antenişti) asa cum i se supunea in regimurile Iliescu, Nastase sau Tariceanu. Voiculescu loveste in cei de care ii este frica!”, mai scrie Elena Udrea.

In finalul postarii, fostul ministru face apel la presa profesionista si la institutiile de control ale presei, pentru a lua atitudine impotriva derapajelor, atacurilor la persoana si a lipsei deontologiei profesionale.

“Fac inca o dată un apel catre presa de buna credinta sa se distanteze de practicile jurnalistice ale unor angajati Intact, care executa fara scrupule ordinele patronului lor. Institutiile de control ale presei trebuie sa ia atitudine impotriva unor atacuri la persoana in care minima deontologie profesionala (verificarea informatiei din trei surse, cererea unui punct de vedere si din partea partii in cauza sau impartialitatea politica) nu este respectata flagrant si continuu. Pentru ca nu vorbim aici doar de o persoana, Elena Udrea, vorbim de principii”.

 

57 COMENTARII

  1. …BRAVO UDREA,BRAVO….sa crape fierea in el de dante…uritule….asta te doare,urit la suflet, cred ca esti si desfigurat de ura..ca sova…nu mai aveti nici o sansa ….asta doare tare…ce-mi place cum te superi….!!!!!

  2. eu cred ca frustratul de dante in viata reala este o persoana pe care nu o baga nimeni in seama si atunci frustrareadin acest abject ,acest avorton pe care mama lui din lipsa unui pol nu la putut avorta se deafasoara pe net ca nu il vede nimeni

  3. „In finalul postarii, fostul ministru face apel la presa profesionista si la institutiile de control ale presei, pentru a lua atitudine impotriva derapajelor, atacurilor la persoana si a lipsei deontologiei profesionale.” Nu inteleg la cine face apel Elena Udrea -la institutii de control ale presei care nu exista?si daca exista ce? se sesizeaza ele in mod automat la toata denigrarea fatisa si la atacul direct la persoana?I-mi vine sa rad ,cum CNA-ul a sanctionat postul de tv. antena doar cu 10 min. intreruperea emisiei asta e sanctiune?Dar la atacul masiv care este exercitat constant zi de zi impotriva romanilor si intereselor romanesti,, prin instigarea la violenta si ura de catre tv. securisto-kgb-iste . Ce sanctiune se cuvine pentru toata propaganda antiromaneasca dusa fatis de un trust de presa ,aservit intereselor straine ,care nu doreste decat sfasierea Romaniei ,si mentinere aunei stari de tensiune ,teroare si barbaritate.Singura optiune nu este decat oprirea efectiva a emisiei –CNA-ule.

  4. Consemnul dat de GRIVCO imediat după instalarea Guvernului Ungureanu a fost: DAŢI ÎN UDREA!
    Felix motanul (nu ştiu de ce motanul, răţoiul i s-ar potrivi mai bine) vrea de fapt să-l întărâte pe Traian Băsescu. În mintea lui bolnavă mai crede că Băsescu se va înfuria şi va face o gafă legată de doamna Udrea.
    Boală grea psihoza Bosescu.

  5. mai dante mai dispari odata de pe acest blog
    dute si fa galerie pe blogurile lui felix
    noi nu sintem deloc curiosi de parerile tale…oare nu ti-ai dat inca seama?

  6. @silviaarad
    Formula corectă e:
    (PDL+PSD+PNL=CNA) + (PDL+PSD+PNL=JUSTITIE)= 0,0000000000000000000

  7. da astia ce la cna chiar nu observa ca la antena 3 in orice emisiune numai de manipulari se ocupa…chiar nu se poate face nimic.

  8. fratilor nu va mai agitati ca toata ROMANIA a vazut ce a facut FELIX in politica:,,NIMIC,,…in afara de TURNATOR si manipulator ordinar, nu-l stie nimeni..acei indivizi de la trusturile lui nu pot sa fie ,,jurnalisti,, ,asa cum nici un preot care se vopseste in cap,bea,fura,nu poate fii un ,,adevarat MINTUITOR,,..acei indivizi sunt oameni lacomi,care sug din titza batrinului FELIX,nu au nimic in comun cu presa….e foarte simplu sa scapati de ei:,,scotetii din grila de programe.eu am 4 ani de cind nu mai ma uit la antene..RUSINE PRESEI CA ACCEPTA ASA INDIVIZI IN BREASLA…

    • Ma bine cu Voiculescu in politica, decat cu Basescu, Eba, Udrea, Videanu, Blaga, Ridzi, Berceanu, Negoita, Anastase etc. Pe cand Voiculescu se ocupa de finantarea unor fundatii care ii ajuta pe copiii inteligenti sa-si dezvolte talntul sau ii apara pe cetateni de abuzurile statului, portocaliii erau preocupati de imbogatirea de pe urma borduriadei, a telegondolelor sau a piscinelor din sate uitate de lume.

      • Finanteaza de ochii lumii cu ce-i mai curge printre degete din banii obtinuti din afacerile cu statul.

  9. Off topic. Un om deștept vine cu argumente. Cei fără argumente, jignesc. Vocabularul pe care îl folosesc este cel de lupanar. Și întru-cât au foarte bine învățată politica scaietelui, singurul mod de acțiune recomandat este „ignore”.
    In topic. Motanul Bin Voiculescu în afară de o nesimțire crasă suferă și de misoginism. Dar mai mult ca orice se teme. Și cu cât se strânge lațul, cu atât mai violent atacă. Dar lațul se strânge…să nu uiți Dane!!!!!!!

    • Desteptule, unde erau argumentele?? Il ataci pe Voiculescu la comanda, deoarece esti platit pentru asta.

      • Deci tu ești de serviciu azi. Ordinul de zi este : împroașcă-i pe toți care s-au legat de motan, nu-i așa? Cred că dosul patronului tău este din nou aproape curat. Poți să-ți încasezi liniștit solda rușinii. Să-ți fie de bine.

  10. Cei din presa voiculesciană ştiu pe cine şi cum să atace. Sunt dresaţi pentru asta, şi ştiu să folosească suspiciunea care planează asupra celor atacaţi. Din păcate în PDL sunt mulţi proşti, duşi cu pluta(deşi pe Udreasca nu aş încadra-o acolo), iar în funcţiile unor instituţii sunt mulţi incompetenţi, dovadă că deşi pupincuristul lui voiculescu, Gâdea Cap Mare şi Pătrat, l-a insultat în zilele trecute pe şeful CNAS Lucian Duţă iar acesta din urmă în loc să aibe măcar o replică inteligentă şi să profite de mitocănia lui gâdel a muşcat-o făcându-l pe Gâdea şi aplaudacii lui un mare biruitor în faţa celor ce-i vizionau emisiunea. Cu o replică de bun simţ şi o ieşire triunfală Lucian Duţă l-ar fi pus implu la punct. Dar din păcate mai sunt mulţi prostănaci care ne conduc destinele iar Duţă e unul dintre ei. Cât o priveşte pe tovarăşa Udrea vom trăi şi vom vedea.

    • „cei din presa voiculesciana stiu pe cine si cum sa atace”.in sensul ca aspectele atacate sunt corecte!nu mint in respectivele aspecte,care au o pondere mare.e si normal ca in altele sunt pe o pista falsa ,de aceea le ocolesc.daca am insuma criticile la adresa lui base care vin din toate directiile,am constata ca el se mai tine doar in darlogii trasi de nus-ce sforar.iertati cuvintelnicul circo-harnasamentistic.

      circo-harnasamentistic…

    • Jurnalistii de la Intact si cei care nu cersesc pe la Cotroceni stiu ce inseamna jurnalismul de investigatie. Datorita muncii lor am putut afla, spre exemplu, de fabuloasele contracte semnate de Ridzi.

  11. Udrea cere solidaritate gazetaresca cu ea Vai domne ce deontologie.Ea ca a risipit bani pe telegondole care nu duc nicaeri,parcuri sisali de sport la niste taran majoritatea batrani rterenuri de fotbal la sate unde amaratii nu au apa curenta sau sa nu mai vorbim,fara canalizare.Amititiv-a si alte bzazarii.Elena ciocul mic si capu-n pamint ca strulul,macar o vreme ca sa mai uitam cate nerozii ai facut

    • @Filimon.Ca să nu insisti in prostiile pe care altii (sper) ti le-au plasat iti ”desconspir”Faptul că DOAR Consiliile judetene IMPART pe localitățile subordonate sumele primite!Primăriile si Consiliile locale decid pe proiecte ce să facă cu banii!Dacă un primar tembel isi propune să facă o tiribombă in mijlocul satului,sau fintini arteziene cu sclipici sau o sală de fittnes pentru tărani de ce este ELENA UDREA vinovată?Dacă chiar vrei să te razbuni pe cineva iti sugerez să il intrebi pe primarul capitalei CINE plăteste distrugerile provocate de ”suporterii”echipelor de fotabl ,in timpul lovilutiei,la o valoare de cca 300000 de euro?
      Sau cine este vinovat pentru gazonul deteriorat de pe Stadionul National si care a costat sute de mii de euro?
      Poti să iti pui incă o intrebare?De ce a plătiti Consiliul Judetean Brasov suma de 2 milioane de euro pentru nivelarea unui teren de 200 ha,cind era necesara doar suprafata de 100 ha?Inclusiv o imprejmuire de tot plinsul!Si pot continua LA OBIECT cu nenumărate asemenea exemple ce abundă in ograda USL!

      • Cele mai multe nereguli se intampla in ograda portocalie, pentru ca ai lor au tot primit bani pentru cele mai idioate idei. Dupa cum am vazut in ultimii ani, primarii USL abia daca au primit necesarul.

  12. Si eu cred ca ar trebui sa se inceapa o serie de procese impotriva acestor pseudo-jurnalisti si pseudo-televiziuni ptr. ca s-a incalcat orice limita a deontologiei si a bunului simt.

    • @Oriana.Dante nu merită a fi considerat interlocutor.Mîrlănia și modul insultător,indecent il caracterizeaza a fi bolnav!Dacă nu psihic,in mod sigur de URA!Nici o altă explicatie nu stă in picioare!Incalificabil din partea unuia care se consideră superior tuturora!Seamănă cu Mircea Radu Badea!l-a copiat,in atitudine,in bădărănie si suficientă!

        • oriana

          Cam încurci tu mitologia greacă și teologia ebraică, dar ceva ceva tot bâjbâi și ai nimerit 0,1 % din motivele pentru care sunt aici. 🙂

          • Da, mai, Dante, bajbaiala e marea mea problema ! Ce ne-am face pe blogul asta fara intelighentzia ta ? Nota 10 ! Stai jos !

          • tovarășa oriana

            Îmi place că ai un minim simț al autocriticii, deși nu ești originală și îți place și ție să-i imiți pe cei care îți plac, fără însă să și recunoști asta.
            Relaxează-te și nu mi te mai adresa, dacă asta-i tot ce poți să răspunzi când ți se demonstrează că ți-ai depășit plapuma.
            Stai fără griji, vei fi promovată corect: dacă erai un pic mai atentă la orele de mitologie. ^^

  13. daca ar derula si un proces d-na Udrea impotriva minciunilor voiculescului, presa ar fi obligata sa se distanteze de practicile nesanatoase ale angajatilor de la intact.

    • mariu

      Cam ce crezi că o împiedică pe Tovarășa Udrea Ceaușesca Wannabe să dea în judecată trustul lui Felix, hm ?? 😀

    • Curatenie in presa s-ar face daca n-ar mai exista trusturi si jurnalisti aserviti puterii. Intr-o tara ca afara, presa investigheaza matrapazlacurile politicienilor puterii.

  14. Libidinosul Cârnat de Pleșcoi Elena Udrea cerșește atenție de la Trustul lui Felix! Ce noutate în strategie! Whoa…

    Ceaușeasca a rămas iar fără muniție în PDLingismul ei unidirecțional. Să vedem cât trebuie să tragă de anteniști, pentru a mai fi băgată iar în seamă de oamenii normali și decenți din PDL (dacă există așa ceva 🙂

      • @dante (din putzul infernului)
        “Am spus de la început că sint un simplu cititor-comentator și atât.
        Nu cred că am răspuns urât cuiva care mi s-a adresat civilizat.”

    • Dante, esti IRECUPERABIL daca asta e ceea ce ai inteles din articol.
      Duteee maaa, duteee cu principili tale cu tot dar ia-l si pe motan cu tine, in infern!

    • Dante, eu cred ca tu ai ceva de impartit cu Udrea ca altfel nu-mi explic atacurile repetate la adresa ei. 🙂 🙂

        • Uau, Dan(te), ce rau esti ! Parca ai coborat din mitologia greaca. Cred ca iti este clar ca la postarea de mai jos nu-ti raspund !

      • oriana

        Capul udrei pe o tavă și oferit de Băsescu poporului…cu scuzele de rigoare cerute românilor: pentru toate hoțiile, incompetența și libidinoșeniile ei manipulatoare, care țin loc de politică și educație în toată ”activitatea” ei ca ministru-papagal-media care folosește partidul și fondurile UE și RO în scop personal. Nu simbolic, chiar capul ei pe o tavă de argint! 😆
        Acum sper că ți-e clar ce am cu ea și te rog să nu începi cu fanteziile pe care le am cu ea suugându-mi-o mie personal…Nu-s egoist.

        • dante, stilul tau seamana izbitor cu un ucigator de balauri care a mai fost pe aici.
          Cat de josnic poti sa fi…
          Daca Elena Udrea ar candida la presedentie, ar iesi invingatoare din primul tur.

          • Mihai_bvb

            Văd că citezi evlavios din mine, deși știi că nu mă interesezi niciun pic.
            Îți dai seama că orice femeie politică dacă ar poza în pizzdoriale ”incendiare” prin reviste glossy și și-ar ațâța electoratul în permanență cu sugestii sexuale ar ieși președinte din primul tur?
            Nu mai zic de una care are banii României și ai partidului pe mână, pentru că AȘA VREA PREȘEDINTELE ROMÂNIEI? 😆

          • De ce afirmi ceva daca nu prezinti dovezi?
            Stii care-i problema ta? Iti place de ea ca femeie!

        • @dante (din putzul infernului)
          “Am spus de la început că sint un simplu cititor-comentator și atât.
          Nu cred că am răspuns urât cuiva care mi s-a adresat civilizat.”.

    • mai dante mai dispari odata de pe acest blog
      dute si fa galerie pe blogurile lui felix
      noi nu sintem deloc curiosi de parerile tale…oare nu ti-ai dat inca seama?

Comentariile sunt închise.