Contactat de redactia Nasul tv, medicul de garda Piseru Camelia, de la Spitalul Judetean Vaslui a declarat ca in cursul diminetii au primit ingrijiri medicale 2 protestatari si un jandarm. Conform medicului, cei doi protestatari prezentau contuzii, unul dintre ei find externat.
Conform sefului Jandarmeriei, Mircea Olaru, unul dintre cei doi protestatari care a ajuns de dimineata la spitalul din Vaslui este fostul primar din Pungesti.
Potrivit acestuia, aceeaşi persoană care a protestat şi în 16 octombrie, respectiv fostul primar din localitate Costică Spiridon, a blocat drumul cu maşina personală, apoi şi-a abandonat acolo autoturismul.
„A fost îndepărtată maşina de pe carosabil, iar bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei, ulterior el ajungând la spital din cauza unor probleme de sănătate mai vechi”, a mai spus şeful Jandarmeriei Române.
Managerul SJU Vaslui Ana Rinder a declarat pentru Mediafax ca „fostul primar are o coastă ruptă, însă nu pune probleme din punct de vedere chirurgical. El a fost adus la spital după ce a leşinat. Starea lui este stabilă şi urmează să fie evaluat şi de un neurolog pentru a stabili dacă nu are şi alte afecţiuni. Cel de-al doilea pacient nu are probleme medicale, el fiind şi externat”.
JANDARMIADA LA PUNGESTI
S-au strans ca hienele la hoit.
Au venit noaptea, exact ca jefuitorii. NU ca hotii, e o diferenta mare de nuanta. Chevronistii cu toate clicile lor marsave sunt JEFUITORI, pentru ca ce fac ei, savarsesc CU AGRESIVITATE, CU VIOLENTA. Deci NU sunt simpli hoti, ci sunt JEFUITORI ! Ca sa se inteleaga odata pentru totdeauna acest aspect.
http://www.youtube.com/watch?v=iP6UG2yqhKc#t=0
Ei, echipati ca de razboi PE BANII NOSTRI !
Ei, hraniti cu cel putin 4500 de calorii pe zi PE BANII NOSTRI !
Ei, transportati din diverse zone, PE BANII NOSTRI !
Pungestenii (ca noi toti mai nou) au doar “dreptul” sa o ia pe cocoasa si printre coaste ! Frumos, n-am ce zice.
Be stiile astea de jandari (pentru ca NU se pot numi jandarmi) care apara cr iminalii veniti de unde si-a intarcat ala uratu’ puradeii, si-o cer rau de tot ! Da’ rau de tot !!!
Si daca au impresia ca se pot ascunde sub “anonimitate” sau sub deviza “asa am primit ordinul”, se inseala amarnic. NIMENI NU-I POATE ABSOLVI DE RESPONSABILITATE ! Daca Dumnezeu ne-a cam uitat in perioada asta nebuna, EI, TOTI chevronistii (prefecti, primari, consilieri, “muncitori” la “Prospectiuni” si la chevron, precum si lobby-istii de doua parale care nu inceteaza sa ne tot agreseze la infinit despre “independenta energetica” a Romaniei), SA NU UITE DE BLESTEMUL NEAMULUI acesta napastuit ! Daca de blestemele pungestenilor POATE ca vor “scapa” vreodata, DE BLESTEMUL STRAMOSILOR NOSTRI NU-I VA SCAPA NIMENI, NICI MACAR DUMNEZEU ! SA NU UITE ASTA SI SA SE TEAMA VESNIC, pentru ei, pentru familiile lor de doi bani gauriti si pentru toate neamurile lor pr oaste cu care ne-au incalecat ! Asa sa fie !
Sa nu spuna ca nu li s-a spus. Cu frumosul. Deocamdata …
Cand vor folosi forta vor curge mortii si ranitii cu camioanele… – Asta a vrut sa spuna mincinosul ordinar…
Seful jandarmeriei un mincinos si un criminal. ,,Nu s-a folosit forta” Hai pa!
Comentariile sunt închise.