Intr-o postare pe blogul personal, europarlamentarul Monica Macovei explica motivele pentru care a ramas in Partidul Democrat-Liberal.

„Am răspuns în emisiunea Km 0 de la Digi 24 la întrebări pe care le-am primit de la oameni cu privire la rămânerea mea în PDL:

(1) nu am renunțat la obiectivul să reformez PDL și clasa politică; obiectivele grele nu se ating ușor;

(2) nu renunț la opiniile critice față de PDL atunci când cred că greșește;

(3) nu sunt traseistă, dacă plec, o fac o singură dată și numai într-un partid care ar fi întruchiparea dorințelor mele. În acest moment, un astfel de partid nu există în România;

(4) nu am negociat cu nimeni și nimic privind prezența mea pe lista pentru Parlamentul European, mi-am depus candidatura ca orice alt membru;

(5) nu voi vorbi de rău colegii reformiști și nu vreau să am discuții publice cu ei pe această temă.

Răspunsurile mele complete și înregistrările video mai jos.

Monica Macovei (M.M.): E foarte serios și eu vreau să spun acest lucru, pentru că, în acest moment, consider că – bine, Sever Voinescu nu a plecat, sau Ionuț (Popescu, n.n), fac altceva – sunt singura reformistă care am rămas în PDL și mai pot să am această denumire.

Realizator emisiune: Exact.

M.M.: Noi eram toți în PDL și am zis că reformăm PDL, da? Și unii au plecat din PDL, și într-o perioadă grea.

Realizator: Adică au renunțat. Li s-a părut prea greu.

M.M.: Au plecat din PDL. E o perioadă grea. Serios, consider că am făcut exact ceea ce trebuia să fac, adică să rămân unde e greu și să continui ca și până acum. Păcat că nu suntem mai mulți, să vorbim mai mulți, că ar fi mai ușor. Așa o să vorbesc în continuare singură, pentru că eu nu renunț la nimic din opiniile mele critice față de PDL atunci când cred că greșește.

Realizator: Sunteți supărată pe dl Cristian Preda pentru că a părăsit partidul?

M.M.: Nu sunt supărată, asta este decizia lui. Și Adrian Papahagi a plecat. Dar, repet, eu am rămas să fac ceea ce stabilisem cu toții că facem în PDL. Ca să nu mai amintesc că PDL era același, cu aceiași oameni, și când am intrat în PDL. Unii chiar au fost prim-vicepreședinți când era Blaga președinte.

Realizator: Sugerați că sunt oportuniști?Au fost cu PDL când era la guvernare, au plecat când este în opoziție.

M.M.: Nu sugerez nimic, nu. Nu. Stați un pic. Nu voi vorbi despre colegii mei reformiști de rău și nu vreau să am astfel de discuții, în niciun caz publice. Eu vă spun de ce am rămas, dacă lumea are nelămuriri: vă spun că sunt consecventă, am rămas în acest partid și voi face ce am făcut și până acum. Doi: nu sunt traseistă. Dacă ar fi să plec, aș pleca o singură dată într-un partid care ar fi întruchiparea dorințelor și visurilor mele. În acest moment, un astfel de partid nu există în România. Ca atare, stau aici și mă lupt aici.

Realizator: Veți candida din partea PDL la europarlamentare?

M.M.: Se pare că da. Da, eu am depus această cerere, dar să știți că n-am nicio negociere în acest sens, așa cum se tot spune. Bine, sunt și colegi care îmi sugerează să plec din partid.

Realizator: Și unde să mergeți?

M.M.: Doamnă, să știți că eu pot să plec oricând, pentru că eu am o meserie. Am mai plecat.

Realizator: Ați pleca din politică în cazul acesta.

M.M.: Da. O fac. M-a dat afară guvernul Tăriceanu, m-a angajat guvernul britanic. Am o meserie, o fac foarte bine. În 2012 am ieșit prima pe tot Parlamentul European la numărul de legi adoptate. Eu îmi găsesc o slujbă și, da, înseamnă că plec din politică cel puțin o vreme. Pot să fac și asta.

Realizator: Deci vă gândiți la asta?

M.M.: Nu mă gândesc la asta, vreau să vă spun că nu mă amenință nimic. Nu mă amenință. Nu sunt legată așa de politică. Am rămas cu acest obiectiv: să schimb cât pot de mult în bine.

(……)

Realizator: De ce nu v-ați înscris? (în cursa pentru desemnarea candidatului PDL la Președinție, n.n.)

M.M.: M-am gândit să mă înscriu…Nu m-am înscris.

Realizator: Ce v-a împiedicat?Vă gândiți că nu este timpul pentru o femeie candidat la Președinție?

M.M.: S-au făcut niște studii și se pare că românii nu vor o femeie. Dar nu sunt sigură de asta…

Realizator: Mai așteptați un mandat?

M.M.: Nu mi-am propus acest obiectiv politic. Și eu, în general, n-am vrut să fiu ministru, s-a întâmplat. Adică, viața mea nu este politica. Vreau să fac lucruri bune pentru țară, pentru oameni; să fac schimbări – și le fac cu tot sufletul, cu toată dăruirea. Dar la fel de bine pot să fac altceva.

Realizator: Întrevedeți până la prezidențiale o alianță consistentă între PDL și alte partide în zona de dreapta, FC, PNȚCD?

M.M.: Da, da.

Realizator: Până la prezidențiale, cu un candidat comun?

M.M.: Da, categoric. Și, dacă nu facem asta, suntem inconștienți pentru țară. Toată lumea trebuie să treacă peste orgolii. De-asta spun: să nu ne cantonăm în Mihai Răzvan Ungureanu și Cătălin Predoiu, cei doi despre care deja știm că vor. S-ar putea să apară și alții și atunci trebuie să mergem pe cel care în măsurători stă cel mai bine. Așa gândesc eu, e logic. Noi trebuie să servim partea dreapta, cel care are șansele cele mai mari.

Realizator: Ultima întrebare: ruptura dintre Crin Antonescu și Voiculescu, au fost declarații contondente în aceste zile…

M.M.: N-am urmărit. Serios.

Realizator: PC se desprinde din acea Alianță de Centru Drepta….

M.M.: Nu mă interesează discuțiile dintre Antonescu și Voiculescu. Sunt atât de toxici pentru România…

Realizator: Vedeți posibilă o alianță între PDL și liberali?

M.M.: Nu știu. S-ar putea să fie posibilă, dar nu cu Antonescu. Eu, una, nu aș intra într-o alianță în care este Antonescu. Eu personal. Și cred că nici partidul.

Realizator: Dar cu cine, de pildă?

M.M.: Poate unii din PNL, am mai fost în alianță cu ei…

Realizator: Călin Popescu Tăriceanu?

M.M.: N-aș vrea să dau nume, experiența mea cu el chiar nu este fericită. Mă dădea afară din guvern să mă gândesc dacă semnez sau nu ce nu voiam să semnez. PNL dacă revine pe dreapta, în fine. PNL să explice de ce acceptă 29 de taxe mari. PNL e de dreapta, nu? Nu mai e de dreapta, dar zice că e de dreapta.”

3 COMENTARII

  1. Dupa 5 ani cu Monica Macovei presedinte Romania ar avea alt viitor.Este genul de politician car-l dai afara pe usa si intra pe geam.Toti politicienii si toti baroni tremura de frica in fata ei.Stie sa se inconjoare de oameni curjosi si bine pregtiti.Dar cati romani ar vota-o??Eu sigur DA

  2. O Doamna a politicii romanesti si nu numai…
    Eu cred ca ar fi cel mai bun presedinte, foarte echilibrata si cu mult bun simt…ceea ce de fapt lipseste acum.
    Tot respectul Doamna Macovei !

    Sus inima romani, este timpul sa ne primenim !

  3. Doamna Monica Macovei,

    Oare dumneavoastra NU ati observat deja, ca cel mai mare inamic al USL-ului este chiar „REGINA” Vasile Blaga!
    Nu vedeti ca acest individ si de „dreapta” si mai ales de „stinga” este in primul rind omul USL-ului?
    Vedeti vreo asemanare intre el si Corneliu Zelea Codreanu ca patriot roman cel putin?

Comentariile sunt închise.