Premierucampeni 14l Victor Ponta a declarat astazi, prezent fiind la o adunare a tineretului pesedist, ca manifestatia motilor de la Campeni, din aceasta dupa-amiaza, este pusa la cale de “extremisti”. Ponta a lasat de inteles ca fortele de ordine sunt pregatite sa intervina, desi n-a precizat care este baza legala a unei astfel de masuri si cum a ajuns la concluzia ca manifestatia este una extremista.

“Cred că fiecare are dreptul să îşi apere punctele de vedere. Am vazut că e un grup extremist care incearca sa creeze o provocare si violenta la Campeni, in apropierea celor de la Roşia Montană. Vom avea grija sa nu lasam manifestarile extremiste si violente sa se extinda si vom lua masuri imediat. Nu am avut nimic impotriva celor care contesta, intr-o democratie e foarte bine sa existe pareri diferite. În momentul în care folosesti violenţa, agresezi fortele de ordine, blochezi un oras sau o tara atunci vom interveni”, a spus Ponta, citat de realitatea.net.

Lectorul universitar Claudiu Crăciun îi răspunde premierului tocmai de la Câmpeni. Acesta participă la Marea Adunare a Moţilor, care s-au adunat la Câmpeni pentru a protesta faţă de proiectul Roşia Montană şi pentru a fi solidari cu localnicii din Pungeşti.
“Nu e treaba niciunui politician, inclusiv a premierului, sa tolereze manifestări publice paşnice ale cetăţenilor. Probabil nu mai are rabdare, cei care ii fac declaraţii de la Chevron ii cer rezultate concrete în stradă. Ne asteptam si la manevre ca si in 2012 sa existe instigatori. Dacă Ponta pregateste asa ceva sa isi asume responsabilitatea. Acum suntem putin mai experimentaţi si putem face diferenţa intre protestatari egitimi si agitatori”, a spus Claudiu Crăciun.

Vizati de avertismentul lui Ponta se simt jurnalistii de la Nasul TV care, incepand cu ora 14.00, din aceasta dupa-amiaza, au transmis in direct Marea Adunare a Motilor din  Campeni. Radu Moraru, Grigore Cartianu si Mihai Giurgea, realizatori Nasul TV, au fost prezenti cu transmisii live din Apuseni privind desfasurarea protestului indreptat impotriva exploatarii cu cianuri de la Rosia Montana.

In martie 1990, regimul Iliescu, acompaniat de TVR, a alimentat discursul nationalist sugerand ca ungurii din Ardeal pun la cale dezmembrarea Romaniei. Drept consecinta, la Targu-Mures, s-au produs ciocniri violente intre etnicii maghiari si cei romani care au compromis Romania in lume si au distrus prestigiul castigat odata cu Revolutia din decembrie ’89.

 

Articol publicat de Laurentiu Ciocazanu pe www.reportervirtual.ro

16 COMENTARII

  1. Poporul doreste inlocuirea celor care incarneaza actulala clasa politica, cu oameni noi alesi dupa criterii meritocratice, valori morale si calitati intelectuale, insusiri verificate si validate de catre ONVCMI (organism national pentru verificarea calitatilor morale si intelectuale) un organism liber de interesele partidelor sau corporatiilor internationale si direct subordonat poporului.
    SA FIM MULTI!!!

    • Du-te băi la gara cu Meritocratia ta comunista de rahat …mai lucrează la ea si mai scuteste-ne de tampenia aia ,in care Statul e factotum

  2. Si eu am fost la Campeni. Si eu am fost extremist? Si la mine s-a referit Ponta? Nu sunt inregimentat politic, nu sunt platit de nimeni, pur si simplu nu agreez gandul ca muntii vor fi barberiti si ca va ramane murdarie toxica dupa exploatare. Aurul nu ma intereseaza. Oricum nu va ajunge si la romani. De mii de ani se eploateaza aurul si romanii n-o duc mai bine. De ce ar fi acum altfel?! Manifestatia a fost pasnica si mai ales neregizata. Manifestantii n-au fost mai agresivi ca eroul motilor Avram Iancu calare pe cal. De unde si pana unde extremisti la Campeni ?!

  3. Copy-Pontacul a depasit orice inchipuire. Declaratiile aberante si compet iresponsabile facute de acest schizofrenic in presa ar trebui sa alerteze autoritatile medicale competente. In mod cert nu mai este apt pentru a indeplini o functie de conducere! Acest individ e un pericol public si ar trebui supus urgent unei expertize psihiatrice pentru a se stabili daca mai poate fi lasat sa circule nesupravegheat.

  4. Foarte frumos ce se intimpla in jurul antenei Nasul.tv. Decind am decoperit Nasul.tv si echipa profit de orice ocazie sa impartasesc si altora, in ideea de a participa citusi de putin la aceasta mare aventura. Salvarea Romaniei de HOTII ASCUNSI SUB SUB ETICHETELE INSTITUTIILOR

    SA FIM MULTI !!!

  5. Atunci cand primesti atatea „semnale negative” despre ceea ce inseamna cu adevarat extractia gazelor de sist prin fracturare hidraulica,sau prin cianurare…nu iti trebuie un creier mai mare ca al cocosului pentru a realiza pericolul devastator asupra mediului,implicit asupra umanitatii pe care aceste doua procedee l-ar crea si pentru ce?Pentru profitul unor oameni straini,indiferent cati de multi bani au investit acesti indivizi,trebuiesc despagubiti(daca este cazul) si ajutati sa isi impacheteze…sa se duca sa foreze unde traiesc ei,unde mananca,unde respira aerul,unde beau apa copiii lor…
    Ponta este un tradator ordinar,dl. Moraru insa s-a trezit putin cam tarziu pentru ca,ia imaginati-va unde eram azi,dupa mai bine de un an de cand semnalam aici pe forum „prietenia” dintre Poanta si presh-ul tarii noastre,Basexu,daca Radu Moraru ar fi fost mai putin credul in clasa politica,cum era in 2012.
    Oricum,este bine totusi ca a inteles de ce romanii sunt din ce in ce mai saraci,mai bolnavi,mai nefericiti…
    Fiecare dintre noi avem misiunea de a vorbi cu oamenii si de a le deschide ochii,sa facem asta in fiecare zi,prieteni,vecini,familie,ei trebuie sa stie pe ce lume traiesc si ce pericole ii asteapta..

  6. ROMANIA este cu adevarat in MARE PERICOL!!!…CASA „REGALA” tace, PRESEDINTELE deziluzioneaza pe zi ce trece, HIENELE PARLAMENTARE si GUVERNAMENTALE musca din trupul sangerand,dar inca VIU al PATRIEI,televiziunile, ziarele isi fac siesta dupa ce au fost hranite din bani murdari…TRIST dar ADEVARAT!…
    DOAMNE ocrotestei pe ROMANI!…
    NASUL TV a ramas singurul STEGAR pe campul de lupta!…
    NASULE nu te lasa!…daca va fi nevoie vom muri impreuna pentru PATRIE,decat sa suportam umilinta unor GUNOAIE UMANE urat mirositoare!…

  7. Motii, nu degeaba li se spune moti, au stiut sa fie totdeauna mai cu mot. Unitate! TV-ziunile toate au tacut, Mai tarziu la Realitatea TV, au aratat cate ceva, dar nu ce era important, mai mult s-a comentat aiurea.
    Felicitari NASUL TV! Singura televiziune libera.
    Romani de pretutindeni, e timpul unitatii, e timpul sa strangem randurile. Aroganta politicienilor din parlament intrece orice masura. E timpul sa le aratam ca noi stim democratie, ei stiu doar furaciune si dicatatura, in numele democratiei.

  8. Traiască duhul lui Iancu, traiască Moţul între moţi. Câmpia Libertăţii spune că Avram Iancu suntem toţi!

  9. FOARTE IMPORTANT! DE TRIMIS LA PUNGESTI SI IN TOATE ZONELE CONTROLATE DE CHEVRON!

    Priviti dragi compatrioti ce-a facut Chevron-ul in Ecuator! Este strigator la cer!

    Va rog sa trimiteti link-ul mai departe! Poate cineva sa intre pe Youtube sa traduca filmul in romaneste!?
    Imaginile vorbesc de la sine, dar veti vedea cit de „cinstit” – prin spaga la cel mai inalt nivel – a patruns Chevron si in Ecuator!

    • Oare markwilliams a vazut filmul ? Sau trebuie sa i se traduca in … romaneste ?

    • Multumesc ! Am trimis link-ul la toate contactele mele, cu rugamintea de a-l da mai departe la cat de multe persoane posibil.

      • Poate te interesezi si in ce organizații este cooptat si ce legislației de mediu au organizațiile … 🙂 🙂

        • Cu siguranță te va lamuri extraordinar de bine pupilul lui Voiculescu ,Claudiu Crăciun ,marele mitingist ecologist ….îl crezi ???

          Iar Mark nu este un naiv si un credul sa nu se informeze despre Ecuador din ce organizații face parte ,legislația de mediu din tara respectiva si din organizația din care face parte

      • Multumesc Hestia! Nu stiu cum „sa sparg” Youtube pentru a-l traduce in romaneste!

        Pot sa-l traduc in romaneste insa am nevoie de un „hacker” care sa se ocupe de partea tehnica!

Comentariile sunt închise.