Intr-un comunicat de presa emis de Manastirea Putna, vineri, se arata ca firma Prospectiuni S.A., angajata in activitati de prospectare a rezervelor de gaz din zona, a ajuns la o intelegere cu reprezentantii Manastirii si va renunta la exploziile controlate din zona, cel putin in perimetrul stabilit de calugari, de 3-4 km in jurul Manastirii – „Aria protejata Putna”.

aria protejata putna

„După mai multe întâlniri şi dezbateri în lunile august-septembrie 2013, Mănăstirea Putna a ajuns la un acord de protecţie a zonei cu S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti, firma care dorea să efectueze aici detonări seismice pentru descoperirea rezervelor de gaze (naturale sau de şist). Astfel, s-a interzis metoda de testare a straturilor solului prin explozii, care ar fi pus în pericol izvoarele de apă potabilă din jur, şi care ar fi presupus efectuarea a cca. 10-15.000 detonări la 10 metri adâncime a câte 2-3 kg explozibil. De asemenea, în urma discuţiilor de la nivelul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, din Proiectul E-III 1 Brodina al SC Prospecţiuni, care măsura iniţial o suprafaţă de 304 km2, au fost excluse de la operaţiunile de împuşcare cu explozibil zona Mănăstirii Suceviţa şi zona forestieră „Asociaţia Silva Bucovina”.

Dintre tehnologiile folosite în ultima vreme pentru prospecţiunea solului – geo-chimică, magneto-telurică, seismică – ultima are cel mai mare potenţial distructiv, putând duce la rupturi ale solului, deturnarea izvoarelor de apă, contaminarea pânzei freatice, alunecări de teren, precum şi la slăbirea treptată a structurii de rezistenţă a clădirilor datorită undelor seismice create, care pot fi înregistrate la o distanţă de peste 10 km. Pe lângă aceasta, activitatea de prospecţiuni seismice se desfăşoară în România fără să fie reglementată prin nici o lege, şi nu există o nici o ştiinţă care să prevadă efectele exacte ale exploziilor în sol, în toată complexitatea lor, astfel încât nu se poate vorbi nicidecum de „explozii controlate”.

În mod concret, în zona Mănăstirii Putna s-a creat un perimetru de protecţie cu o rază de 3-4 kilometri, denumit „Aria protejată Putna”, ferind de explozii mai multe obiective istorice, naturale şi de mediu, astfel:

  • Complexul monahal Mănăstirea Putna şi dependinţele sale – monument istoric de sec. XV, de importanţă naţională şi universală;
  • Complexul monahal Sihăstria Putnei – lăcaş de cult sec. XVIII;
  • Chilia Sf. Daniil Sihastrul – monument istoric sec. XV;
  • Mănăstirea Sf. Daniil Sihastrul – monument de cult local;
  • Poiana Jiji cu biserica – proprietate cu locaş de cult a Mănăstirii Putna;
  • Dealul Crucii – monument istoric clasat C.M.I. 1943;
  • Bazinele hidrografice ale mănăstirilor Putna, Sihăstria Putnei şi Sf. Daniil Sihastrul – resurse naturale de importanţă strategică;
  • Versanţii montani ai zonei Putna şi alte reliefuri ameninţate de degradări, seisme şi alunecări de teren.

harta prospectiuni in zonaÎn scopul delimitării exacte a zonei, reprezentanţi ai Mănăstirii Putna cu experienţă în teren dimpreună cu topografi şi ingineri ai S.C. Prospecţiuni au străbătut cu pasul conturul „Ariei protejate Putna”, folosind marcaje din loc în loc. Pentru radiografierea seismică a solului, în interiorul acestui perimetru S.C. Prospecţiuni a folosit o tehnologie nedistructivă, constând în montarea la câte 50 m a unor senzori seismici (geofoane), care au oferit o imagine a straturilor solului pe baza detonărilor seismice efectuate la distanţă, în afara zonei de protecţie. În prezent această activitate s-a încheiat, iar din 18 octombrie 2013, S.C. Prospecţiuni s-a angajat la strângerea şi îndepărtarea tuturor cablurilor, senzorilor şi echipamentele folosite la faţa locului, şi apoi la părăsirea definitivă a zonei.

Prin atitudinea şi poziţia sa de până acum, Mănăstirea Putna a urmărit în special să protejeze izvoarele de apă potabilă ale locului, o resursă strategică pentru vieţuitorii de aici, pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni. Chiar dacă nu s-a ajuns încă la faza de exploatare de gaze în zona Putna, pericolul a venit de la activitatea de prospecţiune seismică în sine, ca fază preliminară a acestui proces. Oricât de legitime ar fi interesele publice sau private ale unor agenţi economici, prospectarea sau exploatarea resurselor naturale ale solului – fie gaze naturale, fie gaze de şist – nu trebuie să se facă prin punerea în pericol a resursei naturale esenţiale pentru toţi: apa. Nu putem răscumpăra cu nici o sumă de bani poluarea sau dispariţia apelor noastre, ori a monumentelor istorice, iar dacă gazele naturale sau de şist fac parte din politica de dezvoltare durabilă, cu atât mai mult apele, solul fertil şi monumentele naturale şi istorice pe care le deservesc fac parte din politica de dezvoltare durabilă. Numai în felul acesta credem că se poate asigura un just echilibru între interesul public şi interesul privat, căci dacă pământul şi apele sunt declarate proprietate publică, adică ale tuturor, în egală măsură ele trebuie să aparţină fiecărui cetăţean care-şi duce viaţa în locul respectiv, în funcţie de nevoile sale. De aceea, este firesc să apărăm această demnitate a noastră de stăpâni ai locului în faţa cererilor nedrepte ale unor investitori economici care nu se gândesc la mediul înconjurător în ansamblul său, şi nici la cei care îl vor moşteni după noi, ci numai la profitul personal cât mai rapid obţinut.

Cât priveşte problema gazelor de şist, poate că fiecare român de bună-credinţă ar trebui să-şi pună întrebarea: de ce ar fi obligate ţările „sărace” din Estul Europei să accepte exploatarea gazelor de şist, câtă vreme Franţa şi Germania – motoarele Uniunii Europene – au respins-o, chiar dacă şi ele sunt dependente de gazul rusesc? Din studiile şi filmele documentare care au circulat în ultima vreme, înţelegem cu toţii pericolele majore pe care le pune exploatarea gazelor de şist pentru mediul înconjurător. Dreptul la apă curată, la o palmă de pământ nepoluată, este o expresie a dreptului la viaţă. De aceea suntem alături de toţi membrii societăţii noastre – care sunt totodată şi membri ai Bisericii Ortodoxe Române – în lupta pentru apele curate ale României, în lupta împotriva exploatării gazelor de şist. Împreună, cler şi laicat, formăm un popor al lui Dumnezeu şi împreună vom continua să ne apărăm spaţiul nostru vital.

Arhimandrit Melchisedec Velnic,
Stareţul Mănăstirii Putna, cu obştea
18 octombrie 2013″

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.