PERSECUTORUL NOSTRU DIN CENTRUL CAPITALEI

Pe scarile Muzeului de Istorie al Romaniei a fost plasata in acest an o statuie reprezentandu-l pe imparatul Traian dezbracat tinand in brate o lupoaica, simbolul binecunoscut al Romei. Controversa principala care s-a iscat in jurul ei nu a fost insa de natura istorica, ci mai mult artistica si simbolica.

Nu dorim insa sa analizam statuia din punct de vedere artistic. Trecem si peste faptul ca este din ce in ce mai evident pentru toata lumea ca nu ne tragem deloc din romani (studii stiintifice recente aratand ca, din contra, chiar romanii se trag din vechii traci), asa incat, istoric, statuia, departe de a-l reprezenta pe unul din „parintii natiunii”, il reprezinta de fapt pe dusmanul si cotropitorul stramosilor nostri.

Mai important ni se pare insa ca in centrul capitalei unei natiuni crestine se afla unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai lui Hristos. Poate ca pentru istorici, artisti sau politicieni acest lucru nu este atat de important, dar pentru noi, crestinii, este esential.

Concret: in centrul capitalei noastre a fost instalat ucigasul Sfantului Ignatie al Antiohiei. In anul 106 Traian distrugea statul dacic si organiza la Roma cele mai mari serbari din istoria imperiului. Una dintre distractiile cele mai interesante a fost devorarea, in amfiteatru, a Sfantului Ignatie, dusman al imparatului pentru vina de a fi crestin, de catre fiarele salbatice.

Traian este primul imparat care ii prigoneste pe crestini doar pentru numele lor. Oricare dintre crestini care era denuntat si dovedit a fi crestin si refuza sa jertfeasca zeilor era ucis. Un astfel de om, care permitea ca oamenii sa fie omorati doar pentru faptul ca aveau curajul de a se declara „crestini”, are o statuie in centrul capitalei noastre.

Este ca si cum evreii ar avea in centrul Ierusalimului o statuie a lui Titus, cel care le-a distrus templul in anul 70. Cu siguranta Titus nu este socotit de evrei ca binefacator al lor, ci din contra.

Faptul ca un popor care se declara crestin permite ca in inima lui sa se cuibareasca o asemenea statuie spune multe despre constiinta lui crestineasca. Acolo unde ar trebui sa troneze Hristos, este reprezentat ucigasul sfintilor Lui. Aceasta pentru ca si in inima noastra, in locul in care ar trebui sa se salasluiasca Dumnezeu, se salasluieste Mamona; ca popor, dar si in particular, suntem mai dispusi sa ne inventam origini „vestice” si sa ne adulam prigonitorii, decat sa Il laudam si sa Ii multumim Celui de la care ne revendicam: Hristos, de la care ne vine si numele.

Se spune ca nu este nimic mai trist pentru un popor decat sa isi uite istoria. Noi suntem poporul lui Hristos, rascumparat cu Sangele Lui, intemeiat in Jertfa Sa si in biruinta Lui asupra mortii. Dar l-am uitat, si am uitat istoria biruintei Sale. Ne simtim indepartati de acele vremuri, in care sa fii crestin era un risc pe care il plateai deseori cu viata, de mana unor conducatori precum Traian.

Am uitat asadar cum este sa fii popor crestin si uitam si cuvintele Mantuitorului: „De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri”. Este vremea sa nu ne mai rusinam de Hristos, ci sa se rusineze cei care sunt atat de iuti in a uita crimele lui Traian asupra placutilor lui Dumnezeu.