TRAFICUL DE MORŢI DE LA ROŞIA MONTANĂ

Din 2004, la Roșia Montană se face trafic de morți. „Se dezgroapă”, „se duc”, „se scot”, „se reînhumează”, „se plantează”, „se mută la oraș”, „se cumpără”. Ilegal, la bucată sau cu toptanul. Astea sunt expresiile localnicilor care mi-au povestit cum compania Roșia Montană Gold Corporation plătește deshumări pentru că are nevoie să mute tot ce mișcă sau putrezește pe-acolo, ca să înceapă exploatarea aurului. Anul trecut, am fost de opt ori la Roșia Montană, ca să înțeleg cum febra aurului s-a infiltrat doi metri în adâncurile localității. În timp ce documentam subiectul, visele cu morți sfârtecați ajunseseră o normalitate.

Din cimitirele Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în nord-vestul țării, în funcție de noua locuință a strămutaților. Numărul lor exact nu poate fi aflat, deoarece persoanele implicate refuză să dea informații. (hartă de Luminiţa Dejeu)

Startul deshumărilor a fost dat de Gabriela Szekely, o pensionară fostă învățătoare timp de 17 ani în Roșia Montană. I-am aflat adresa dintr-o carte de telefoane și am găsit-o într-un bloc clujean cu patru etaje, singură, șchioapă și înfofolită într-un halat brodat. Se mutase aici în 2003. <<În contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor era scrisă și exhumarea, dar am văzut asta un an mai târziu. Le-am spus că vreau să-mi aduc soțul cât de repede, ei au suportat absolut toată cheltuiala, iar eu am fost foarte mulțumită. A costat mult. Cam o sută.”  Adică o sută de milioane de lei vechi, banii RMGC cu care doamna Szekely a cumpărat un loc de veci pentru ea și soţul ei, în Cimitirul Central, cel mai scump din Cluj-Napoca. Mi-a spus: „Atât de adâncă o fost groapa, încât și eu încap acolo. Dar n-aș mai avea puterea să-mi dezgrop soțul încă o dată”.

După prima deshumare, în Roşia Montană au început să circule zvonuri despre „morţii care se duc”. Dorinţa „de a-şi avea morţii aproape” s-a răspândit ca o epidemie printre cei care şi-au vândut proprietăţile companiei, iar cimitirele comunei s-au umplut de muşuroaie de doi metri lungime. Printre localnici se zvonește că adevăratul motiv care grăbește golirea cimitirelor este prețul unui mort – aproximativ două mii de euro. Sorin Jurcă, proprietarul unuia dintre magazinele din Roșia, mi-a povestit: „Pentru mine a fost un şoc. Mătușile mi-au deshumat bunicii fără să ştiu. Mi-au zis că sunt prea sensibil şi poate nu aş fi venit să văd. Şi să stau liniştit, că nu au luat bani, deşi eu nici nu le-am întrebat asta”. Am realizat cât de sinistră e situația când Andrei Gruber, proprietarul hostelului în care mă cazasem, mi-a explicat: „La toți care deshumează le dau și un loc de veci în plus. Așa îi conving pe bătrâni, care scapă de grija costurilor pentru propria groapă”.

La fiecare deshumare, firma de pompe funebre revendică gardul, crucile, florile…

Dorel, poreclit Calu’, gropar în Roșia Montană din 1975, mi-a povestit: „Familia Furtuna a dus zece odată. Banul ăsta, bată-l dumicatu’, lăcomește, mă. Toți zic că nu iau, dar iau. Mie să-mi deie un milliard să-i scot pe mama și pe tata, nu îi duc.” De când s-a apucat de meseria asta, Dorel nu a deshumat pe nimeni, până într-o duminică din 2004,când preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi l-a chemat să „scoată o femeie”. „Păi dacă îngrop, pot să și dezgrop!” Ca să-mi dea curaj, mi-a umplut un pahar cu bere și mi-a povestit: „Eram cu nepoata femeii, trei călugări și Arpi. Eu credeam că trebuie făcută iar groapa, dar am săpat 80 de ţanti (n.r.: centimetri) și un călugăr mi-o zis să mă opresc, că e de-ajuns un pic de copcă. Am rupt sicriul cu târnăcopul, am luat-o de picioare, am scos-o afară, am băgat-o în sac şi ei au dus-o. Era exact cum am îngropat-o, numai unghiile şi părul crescuseră.”

A fost singura deshumare pe care Calu’ a făcut-o, dar a mai fost martor la una, faimoasă, despre care știau toți roșienii cu care am vorbit – a fostului director al minei de stat din Roşia Montană, Alexandru Toderaş. Calu’ mi-a zis: „Nepotu-so mi-a telefonat pe la trei să stau cu el la mormânt, de frică să nu-i fure gardul (n.r.: de către angajații firmei de pompe funebre). Era cu o ladă de bere. Noi am tot băut și ăia au tot săpat. Nu ştiam că trebuie să tragă aşa de el. Au făcut un fel de tranşare a coșciugului şi când au tras, pentru că locul era foarte strâmt, a ieșit fără cap. L-au scos apoi cu-n cârlig. După cinci ani, nu putrezise. L-au și fotografiat.” Povestea mi-a fost confirmată de încă un localnic martor la deshumare, care m-a rugat să-i păstrez confidenţialitatea, ca RMGC să nu-i concedieze rudele. Nu a fost singurul localnic care m-a rugat

Din 2004, la Roșia Montană se face trafic de morți. „Se dezgroapă”, „se duc”, „se scot”, „se reînhumează”, „se plantează”, „se mută la oraș”, „se cumpără”. Ilegal, la bucată sau cu toptanul. Astea sunt expresiile localnicilor care mi-au povestit cum compania Roșia Montană Gold Corporation plătește deshumări pentru că are nevoie să mute tot ce mișcă sau putrezește pe-acolo, ca să înceapă exploatarea aurului. Anul trecut, am fost de opt ori la Roșia Montană, ca să înțeleg cum febra aurului s-a infiltrat doi metri în adâncurile localității. În timp ce documentam subiectul, visele cu morți sfârtecați ajunseseră o normalitate.

Din cimitirele Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în nord-vestul țării, în funcție de noua locuință a strămutaților. Numărul lor exact nu poate fi aflat, deoarece persoanele implicate refuză să dea informații. (hartă de Luminiţa Dejeu)

Startul deshumărilor a fost dat de Gabriela Szekely, o pensionară fostă învățătoare timp de 17 ani în Roșia Montană. I-am aflat adresa dintr-o carte de telefoane și am găsit-o într-un bloc clujean cu patru etaje, singură, șchioapă și înfofolită într-un halat brodat. Se mutase aici în 2003. <<În contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor era scrisă și exhumarea, dar am văzut asta un an mai târziu. Le-am spus că vreau să-mi aduc soțul cât de repede, ei au suportat absolut toată cheltuiala, iar eu am fost foarte mulțumită. A costat mult. Cam o sută.”  Adică o sută de milioane de lei vechi, banii RMGC cu care doamna Szekely a cumpărat un loc de veci pentru ea și soţul ei, în Cimitirul Central, cel mai scump din Cluj-Napoca. Mi-a spus: „Atât de adâncă o fost groapa, încât și eu încap acolo. Dar n-aș mai avea puterea să-mi dezgrop soțul încă o dată”.

După prima deshumare, în Roşia Montană au început să circule zvonuri despre „morţii care se duc”. Dorinţa „de a-şi avea morţii aproape” s-a răspândit ca o epidemie printre cei care şi-au vândut proprietăţile companiei, iar cimitirele comunei s-au umplut de muşuroaie de doi metri lungime. Printre localnici se zvonește că adevăratul motiv care grăbește golirea cimitirelor este prețul unui mort – aproximativ două mii de euro. Sorin Jurcă, proprietarul unuia dintre magazinele din Roșia, mi-a povestit: „Pentru mine a fost un şoc. Mătușile mi-au deshumat bunicii fără să ştiu. Mi-au zis că sunt prea sensibil şi poate nu aş fi venit să văd. Şi să stau liniştit, că nu au luat bani, deşi eu nici nu le-am întrebat asta”. Am realizat cât de sinistră e situația când Andrei Gruber, proprietarul hostelului în care mă cazasem, mi-a explicat: „La toți care deshumează le dau și un loc de veci în plus. Așa îi conving pe bătrâni, care scapă de grija costurilor pentru propria groapă”.

La fiecare deshumare, firma de pompe funebre revendică gardul, crucile, florile…

Dorel, poreclit Calu’, gropar în Roșia Montană din 1975, mi-a povestit: „Familia Furtuna a dus zece odată. Banul ăsta, bată-l dumicatu’, lăcomește, mă. Toți zic că nu iau, dar iau. Mie să-mi deie un milliard să-i scot pe mama și pe tata, nu îi duc.” De când s-a apucat de meseria asta, Dorel nu a deshumat pe nimeni, până într-o duminică din 2004,când preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi l-a chemat să „scoată o femeie”. „Păi dacă îngrop, pot să și dezgrop!” Ca să-mi dea curaj, mi-a umplut un pahar cu bere și mi-a povestit: „Eram cu nepoata femeii, trei călugări și Arpi. Eu credeam că trebuie făcută iar groapa, dar am săpat 80 de ţanti (n.r.: centimetri) și un călugăr mi-o zis să mă opresc, că e de-ajuns un pic de copcă. Am rupt sicriul cu târnăcopul, am luat-o de picioare, am scos-o afară, am băgat-o în sac şi ei au dus-o. Era exact cum am îngropat-o, numai unghiile şi părul crescuseră.”

A fost singura deshumare pe care Calu’ a făcut-o, dar a mai fost martor la una, faimoasă, despre care știau toți roșienii cu care am vorbit – a fostului director al minei de stat din Roşia Montană, Alexandru Toderaş. Calu’ mi-a zis: „Nepotu-so mi-a telefonat pe la trei să stau cu el la mormânt, de frică să nu-i fure gardul (n.r.: de către angajații firmei de pompe funebre). Era cu o ladă de bere. Noi am tot băut și ăia au tot săpat. Nu ştiam că trebuie să tragă aşa de el. Au făcut un fel de tranşare a coșciugului şi când au tras, pentru că locul era foarte strâmt, a ieșit fără cap. L-au scos apoi cu-n cârlig. După cinci ani, nu putrezise. L-au și fotografiat.” Povestea mi-a fost confirmată de încă un localnic martor la deshumare, care m-a rugat să-i păstrez confidenţialitatea, ca RMGC să nu-i concedieze rudele. Nu a fost singurul localnic care m-a rugat asta.

„Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic” m-a ajutat să aflu dacă s-au emis avize sanitare pentru exhumările din Roșia Montană.

Deshumarea lui Toderaș, ca probabil multe altele, s-a făcut ilegal. Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, capitolul V („Despre înmormântări și deshumări”), articolul 26, spune: „Mormintele pot fi deschise numai la șapte ani de la data ultimei reînhumări”. Fostul director era mort de cinci. Articolul 28 scrie: „Potrivit tradiției ortodoxe, osemintele deshumate vor fi reînhumate în același loc de înmormântare din care au provenit”. Fostul director a ajuns într-un cimitir din Baia Mare. Ca să-l mute în altă groapă, conform Ordinului 261/25.06.1982 pentru aprobarea Regulamentului privind Administraţia Cimitirelor și Crematoriilor Localităţilor, era necesară o motivație legală puternică (cum ar fi o autopsie), avizul Direcției de Sănătate Publică Alba și aprobarea prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Cele două instituții mi-au comunicat în scris că nu au emis niciodată vreun aviz pentru deshumările din Roșia Montană.

În cimitirul comunal din Roșia Montană, mormintele răscolite sunt ceva normal.

Am vrut să aflu dacă preoții citesc regulamentul pentru organizarea cimitirelor, așa că m-am dus la cel mai vechi părinte ortodox din Roșia, Vasile Oprișa, care împarte ziarul RMGC la slujbă și care mi-a confirmat ce aflasem despre Toderaș: „No, cu mortul cu capu… e adevărat. L-am scos la cinci ani. Io am fost la slujbă. Copiii și soția or venit tam-nesam, m-or prins şi nu m-am uitat în acte. Era ortodox, înmormântat la romano-catolici, așa că am făcut slujba la biserica lor”. În lipsa unui pasaj în biblie dedicat deshumaților, slujba pe care o ține părintele este aceeași ca la înmormântare.

De când a îmbrăcat prima dată patrafirul, acum 32 de ani și până în 2004, Oprișa nu a scos pe  nimeni din groapă. Câte morminte a deschis în acești nouă ani, însă, nu a vrut să-mi spună. Nu a vrut nici să-mi arate actele pe care ar trebui să le aibă în urma fiecărei deshumări. În schimb, a depănat amintiri de la-nceputuri: „Erau doi, tată şi fiu. Eu i-am îngropat, eu i-am dezgropat. Când am văzut carnea cum fleşcăie pe coastă, am fugit să beau mai întâi un vinars.” Altădată, <<Unii din Arad au venit și au scos 12 morţi. Cantorul mi-a zis: „Bă, părinte, ce pula calului au venit ăştia? Acum vin, când îi interesează banii?”, „Bă, Mircea, taci mă”. I-au dus la cimitirul Ineu, din județul Arad. I-am dat telefon protopopului și i-am zis: „Bă, Nica (n.r.: Nica Moise), îți trimit 12!” >>.

Preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi, cocoțat pe groapa goală a primului mort plecat din comună, Szekely Joszef.

Dacă Oprișa este destul de relaxat cu ce face, există un preot pentru care situația e sinistră. Arpad Palfi, părintele Bisericii Unitariene din Roșia Montană încă din 1976, a deshumat primul mort în 2004, după ce tot el îl înmormântase cu 12 ani în urmă, cu aprobarea spirituală a episcopului unitarian de la Cluj, Balint Benczedi Ferenc. La fel ca preotul ortodox, nu știa ce fel de slujbă să-i țină, iar episcopul nu cunoştea nici el vreun precedent. În Biblie, morții rămân în pământ până la întoarcerea lui Hristos. Așa că părintele Palfi i-a zis ce i-ar citi la A Doua Venire, un verset al profetului evreu Ezechiel: „Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul”. De-atunci, așa dezleagă fiecare groapă.

Într-o ţară în care se ridică o catedrală de 400 de milioane de euro, în Roşia Montană valorile ortodoxismului dispar ca vâlvele în minele Apusenilor. M-am dus la fostul șef al lui Oprișa, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Arhiepiscop de Alba între 2004 şi 2011, Andrei Andreicuţ, ca să-l întreb ce crede despre situația deshumărilor din Roșia, în condițiile în care BOR s-a declarat împotriva proiectului RMGC încă din 2003. Mi-a spus: „Mitropolia poate avea o poziţie faţă de deshumări în general, nu doar față de cele de la Roşia. Mormintele sunt locuri sacre şi, în anumite părţi ale ţării, la şapte ani se fac deshumări. Se spală frumos cu vin, se stropesc cu untdelemn şi cu apă sfinţită, se pun într-un sicriaş mic şi se înhumează din nou, în acelaşi loc”. Dar deshumările din Roșia Montană sunt lipsite de romantismul perspectivei Înaltpreasfinției sale.

Mașina companiei de pompe funebre Prometeu, zisă și Corona

Înainte ca preotul să ajungă la mort, ajunge mașina firmei de pompe funebre. Un localnic dornic să rămână anonim mi-a spus: „Când o vezi lângă cimitir, știi că mai pleacă un mort”. Denumirea din acte a firmei este Prometeu, dar locuitorii o știu după numele de scenă: Corona. Este cea mai faimoasă și mai controversată firmă de pompe funebre din Alba-Iulia, iar RMGC colaborează cu reprezentanții ei pentru deshumarea, transportul și reînhumarea morților din Roşia.

Colț din cimitirul municipal Alba-Iulia, administrat de firma de pompe funebre Prometeu, condusă de Bogdan Ion din 2003. Mi-a spus: „În cimitirul ăsta sunt poate doar 1%.” Toate mormintele din imagine sunt cumpărate de RMGC pentru roșienii strămutați.

Sub semnul confidențialității pe care o impune contractul semnat cu RMGC, proprietarul firmei, Bogdan Ion, mi-a vorbit 30 de minute despre beneficiile proiectului minier, dar n-a vrut să-mi zică nici numărul morților deshumați, nici numărul viitorilor, nici costurile unei astfel de operaţiuni. „Nu ştiu câţi am deshumat până acum. Nu am nicio evidenţă. Dacă beţi o cafea în cafenea, ei nu sunt obligați, după zece ani, să ştie câte cafele v-au vândut. M-aţi înţeles?” Am înțeles și că firma Prometeu lucrează fără să verifice vreun act. <<Eu sunt chemat: „Sapă aici.” Ca un frizer: „Tunde-mă.” Nu noi purtăm răspunderea. Nu noi facem deshumarea, ci Goldul prin noi, ca săpători. Interesul este al dânșilor.” Bogdan Ion a avut, la rândul lui, propriile întrebări:

„ – Acuma, spuneţi-mi, interesul pentru articolul ăsta cine-l are?

– Eu.

– Și la… să zic aşa, să nu deranjez, era să zic la comanda cui? Dar hai, să zic, la iniţiativa cui faceți subiectul ăsta?

– A conştiinţei.

– Conştiinţă în ce sens?”

Document al companiei, de care am făcut rost de la un localnic ce se opune proiectului RMGC.

Din cimitirele tot mai goale ale Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în toată țara, în funcție de noua locuință a strămutaților. Nu am aflat numărul lor, pentru că singurii în măsură să-mi dea aceste date, adică preoții, RMGC sau compania de pompe funebre, au refuzat. Dar, dacă mă gândesc la cei „poate 1%” despre care vorbea Bogdan Ion, adică aproximativ o sută de morminte care aparțin roșienilor în cimitirul Maieri din Alba-Iulia, fiecare dintre ele cu încă un loc liber care-și așteaptă strămutatul încă viu, ori 14 localități, ajung la 2 800 de gropi. RMGC scrie pe site că, în Roșia sunt 1 905 morminte, deși într-un document mai vechi (cel de mai sus) scria că sunt 1 885.