In urma cu un an, Emilia Sercan a publicat a ancheta despre senatorii care au afaceri cu statul. Printre ei se regaseste si senatorul Dan Voiculescu. De remarcat este faptul ca toate contractele sunt la nivelul anului 2010 si multe dintre ele sunt cu statul. Doua dintre aceste contracte, in valoare totala de aproape 14 milioane de lei noi, sunt derulate prin AMPOSDRU, institutie pentru care s-au blocat fondurile europene din cauza neregulilor sesizate de Comisia Europeana.

“Prietenii statului”, episodul II. Lista senatorilor si contractele lor

“Dan Voiculescu , Senator PC de Bucuresti

Are 131 de contacte încheiate cu diverse instituţii ale statului prin mai multe firme sau fundaţii. Are un contract încheiat în 2010 prin Fundaţia „Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României” cu Ministerul Muncii prin AM POSDRU, pentru o finanţare nerambursabilă de 3.972.916 lei.

Mai are un contract încheiat în 2010 prin Asociaţia Oamenilor de Afaceri obţinut AMPOSDRU în valoare de 9.983.820 lei.

Are 24 de contracte încheiate prin GRIVCO SA în perioada 2006 – 2010, toate aflate încă în derulare (multe încheiate pe o perioadă nedeterminată), cu Transelectrica, OPCOM – bursa de energie, Electrica, Termoelectrica, ICITID, Romtelecom, Ascensorul Romservice SA, Apele Române, Registrul Comerţului, Consiliul Judeţean Giurgiu sau Academia Română. Multe din aceste contacte sunt pentru furnizare de energie, iar în dreptul valorii se specifică „conform consum”. Pentru restul valoare totală este de 10.674.235 lei şi 9.338 euro.

 Mai are 28 de contracte încheiate prin firma Antena 1 SA cu Registrul Comerţului, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, ANRCTI, RAR, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Aceste contracte aflate în vigoare de câţiva ani se prelungesc automat în fiecare an, iar in cazul unor valoarea nu este precizată. Pentru restul, valoarea totală este de 1.060.478 euro.

Mai are şapte contracte încheiate prin firma Antena3 SA cu Camera Deputaţilor, ANM, Agerpres şi TVR. Deşi precizată în anumite cazuri, valoarea contractelor nu poate fi evaluată pentru că este stabilită la oră. Alte nouă contracte sunt încheiate prin Intact Productions SRL cu RADET, România Film, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, în valoare declarată de 3.358.125 euro. Alte şapte contracte sunt derulate prin Grupul Medical Camina SRL, valoarea lor ridicându-se la 210.402 euro.

Încă 23 de contracte în valoare de 107.522 euro sunt derulate prin Editura Intact. Tot zece contracte sunt derulate prin firma Convergent Media SA, în valoare de 33.047 lei şi 87.096 euro.  Un contract de 6.000 de euro cu Tarom încheiat prin firma Săptămâna Financiară SA. Alte opt contracte încheiate prin firma Media Casa Press SRL, în valoare de 186.347 euro. Două contracte prin Open Media Network SRL, în valoare de 1748 lei.

Două contracte prin Tipografia Intact SA, în valoare de 1.037.894 lei.  Un alt contract, încheiat prin firma Sanagra SA cu Agenţia Domeniilor Statului, are valabilitate de 15 ani.

Cinci contracte sunt încheiate prin firma Smart Food Solutions SRL, unul singur, cu APRPS, fiind în valoare de 21.844.800 lei. Cel mai surprinzător contract este cel încheiat cu Camera de Comerţ şi Industrie, care are o durată de 43 de ani, valabil până în 2053, valoarea fiind de 2.048.661 euro. Contractul prevede realizarea unei emisiuni despre Camerele de Comerţ, difuzată în fiecare sâmbătă la Antena 3”.

Emilia Sercan precizeaza in articol ca informaţiile despre contractele încheiate cu statul de către firmele parlamentarilor au devenit publice odată cu intrarea în vigoare a Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Cititi aici ancheta integral:

http://cursdeguvernare.ro/prietenii-statului-episodul-ii-lista-senatorilor-si-contractele-lor.html

 

29 COMENTARII

  1. repet , …..la „cremenal” cu felix! Poate il va baga in echipa cu barosanii din fotbal, va juca aripa drapta!

  2. Acest om face foarte mult rau foarte multor romani de foarte multi ani,ca el sunt sute daca nu mii,cand veti intelege cu adevarat poate va fi pentru voi prea tarziu.

  3. Uslasii au comandat o serie de timbre cu chipul lui Antonescu.Dupa doua saptamani au trebuit sa le retraga pe motiv ca nu lipeau.Au mers in teritoriu sa vada de ce nu lipesc si au vazut ca oamenii,ca sa umezeasca timbrele le scuipau in fata.

  4. va rog sa observati cine a furat banii din fonduri europene ,dar aunesimtirea sa dea vina pe guvern ,laaceste firme ar trebui retrase banii si dirijati in alte directii, iar felix sa aiba dosar penal

  5. Marele om de cultura, profesorul, patriotul sau cum il mai lauda prin trustul lui are foarte mare dreptate cand spune ca e dictatura.
    Ce e rau ca el ca senator, vicepresedinte al senatului Romaniei se comporta ca un presedinte de asociatie de locatari?
    Oamenii care il privesc incantati sunt nedumeriti ce au domnule portocalii, basistii si oricine le spune adevarul despre gurul lor.
    Nu ii poti intoarce sa vada adevarul. Nu e problema mare doar nu au mare putere electorala. Sau au?
    Fiecare senator si deputat ajuns in parlamentul Romaniei cu scopul de rapt si jaf pe perioada cat e acolo face o paguba nemasurata.
    Minciunile pe care le improsca prin media sunt greu de dovedit.
    ROmania este sub asediu. Nu sunt gloante, nu sunt victime fizice sa se vada. Sunt victime creierele multora.
    Noi cei nemultumiti cu adevarat, ne iluzionam ca dupa alegeri vom incurca planurile multora care nu vor mai intra in parlament.
    De aia si ei vor schimba legea in asa fel incat sa fie in continuare in parlament.
    Doar a fi parlamentar este un drept dobandit asa cum erau feudalii medievali. Nimeni nu ii va mai scoate de acolo. Sau…

  6. Asta dovedeste ce inseamna persecutarea politica.
    Daca nu era Basescu sa il „persecute” nici nu aflam.
    Faptele de coruptie ale alesilor nostri le urmarim asa distanti noi romanii, de parca ne-am uita pe Animal Planet la serialul cu SUricatele sau la oricare dintre ele si nu ne-ar afecta cu nimic.
    Ce -ti e si cu dictatura asta domnule!

  7. il vor vota rudele si poponarii.cine dreaqu sa-l voteze.poponarii sint toti aceei reporteri ce lucra ptr el.

  8. Tracul,
    asta am postat si eu dupa discursul lui Ponta,ai dreptate eu am spus ca aproape de alegeri psd-ul v-a face o miscare si vor spune ca ei un partid mare cum sunt, nu au o persoana sa fie candidat la presidentie?ii vor spune lui Antonescu -pas ca te-ai facut de ras

  9. In termeni fotbalistici motanul este antrenor, Ponta fundas central iar Antenescu la inaintare. Sare bine la cap.

  10. Nu pot sa nu spun ce cred chiar daca aparent nu are legatura. Anumite persoane chiar si jurnalisti „adevarati” au cazut in capcana USL de a se concentra pe Antonescu un om care deja e trecut la pagube colaterale – omul de sacrificiu. Jocul lor se vre mai elaborat decat cel, jucat de alianta DA astfel cand Antonescu e terminat vine proaspatul Ponta care deja lucreaza la imagine. Ponta ii va lua fatza lui Antonescu incet lasand totul sa decurga „natural”. Eu asa vad strategia USL. Din momentul asta Crin Antonescu a devenit un „avorton politic” iar Ponta trebuie facut din „embrion politic” un „barbatus politic”.

  11. Cred ca-s multi care il ajuta pentru ca banii nu capata culoare politica, unii din pdl sunt chiar bine primiti pe la Grifco, dar il pot ajuta si rangurile de mai jos de ministre care au alta culoare politica dar se modeleaza destul de bine dupa fiecare legislatura.Ce inseamna 2006_2010 daca nu ce am spus

  12. Banii de la AMPOSDRU luaţi de Voiculescu au fost băgaţi în ceva cu consecinţe mult mai grave, care se vor vedea în viitor. Concret, este vorba de bursele acordate de Fundaţia Voiculescu unor tineri, merituoşi, nimic de zis, pentru studii în străinătate. Voiculescu nu o face în scopuri caritabile sau mecenat. Domnul respectiv investeşte bani nerambursabili pentru a-şi fideliza viitori oameni politici. Îi infiltrează în toate partidele şi în funcţii pe la ministere şi guvern şi la nevoie ştie să le aducă aminte cine i-a ajutat în viaţă. Având în vedere ce făcea Felix înainte de 1989, le urmăreşte şi pasiunile, viciile, slăbiciunile, ca să ştie cum să-i poată manevra la o adică.
    În asta constă folosirea parşivă a fondurilor AMPOSDRU. Cu banii contribuabililor europeni, Felix îşi asigură un viitor liniştit.
    Dacă va fi vreodată condamnat sau nu pentru matrapazlâcurile sale, nu contează. Afacerile familiei sunt protejate.

    • nu mi se pare ca a face mecenat pentru tineri valorosi este ceva periculos, ba dimpotriva. E vorba de normalitate.

    • paul, imi pare rau ca esti asa superficial. te-ai gandit vrreodata ca aceste proiecte sunt in beneficiul societatii? in beneficiul tinerilor valorosi?
      sau cumva te oftica faptul ca nu ai si tu aceasta oportunitate?

  13. Am mai spus-o, as vrea sa vad cati il vor vota pe lista uninominala(vede-i-as in aceeasi celula)

  14. …UN BORFASI ORDINAR….UN SECURIST DOVEDIT…NESIMTIT SI RAPACE…OARE GIND SE VA SATURA ACEASTA HIENA…!!!

  15. As vre o lista cu cei care i-au acordat aceste contracte. Ar fi mai interesanta cred.
    Modul de a face bani al motanului este cunoscut, dar ar fi important sa aflam si cine-l ajuta nu credeti?(vedei-as in aceias celula)

    • Din păcate, e vulpoi bătrân și cred că și-a delegat legal fiicele și terți să conducă afacerile, chiar dacă tot el le controlează.
      Nu prea aș crede că e în ilegalitate, doar are și el avocați.
      Dacă ar fi așa de ușor să-l prindă cu mâța-n sac, crezi că ar fi așteptat până acum advesarii lui adevărați să-l înfunde? 😆
      Dacă-i numeri pe foștii lui angajați și parteneri de afaceri, ar putea constitui o armată împotriva lui! Crezi că ăia nu stau cu ochii pe orice eroare ar putea fi speculată în favoarea lor? 🙂

      • dar v-ati gandit vreodata, ca respectivele contracte sunt castigate prin munca unor tineri care au scris proiecte. si ca aceste proiecte ajuta mii de romani? le ofera locuri de munca, ii specializeaza?

  16. Cred că răul pe care îl face românilor și României, prin minciuni și manipulare cu ajutorul trustului, ESTE MULT MAI MARE ca orice hoție din fonduri și conturi. Dar, asta e, trăim în mileniul comunicării prin mass media. Și masele sunt ușor de tot de manipulat via presă. ”Presă”. 🙁

    • eu cred ca e vorba despre libertatea presei si despre propaganda unei puteri cam autoritare.

      • ar trebui sa rezolvam problemele economice nu sa cautam vinovati acolo unde nu exista

  17. Inimaginabil!Aceste date ar trebui difuzate tuturor agentiilor de presă din tară si străinătate!Fata adevărată a lui Dan Voiculescu!Cel care UZURPA functia de vicepresedinte al Senatului!

Comentariile sunt închise.