Cateva dintre companiile care au contracte directe cu Hidroelectrica au acceptat cresterea pretului de achizitie, anunta Mediafax, citand surse implicate in negocieri.

“O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor”, au afirmat sursele citate.

Potrivit acestora, în cazul unor contracte preţurile de vânzare au urcat, după negocieri, la 155-164 lei/Mwh, faţă de o medie de 130 lei/MWh, iar cantităţile au coborât cu procente cuprinse între 10% şi 20%.

Decizia companiilor, de a accepta renegocierea tarifelor, vine dupa ce, saptamana trecuta, Ministerul Economiei a trimis Ministerului Justitiei contractele incheiate de “baietii destepti” cu Hidroelectrica  in vederea anularii acestora.

Renegocierea contractelor nu anuleaza demersul Ministerului Justitiei, care va analiza in continuare clauzele secretizate din documente. Actiunea de verificare si anulare a contractelor a fost determinata de solicitarea expresa a FMI, precizeaza Mediafax.

10 COMENTARII

  1. Sa speram ca rezultatul acestor renegocieri nu se vor reflecta in facturile romanilor

  2. Comentariile voastre energice si pozitive mi-au facut seara placuta. Ma duc la culcare cu zambetul pe buze…sper si eu alaturi de voi la timpuri mai bune. Ce minunat ar fi ca toti romanii sa fie cinstiti, politicosi si cu drag de munca si respect pentru aproapele. Somn usor!

  3. Cred ca acesti „baieti” ticalosi nu” destepti” isi zic mai bine negociem decat nimic mai bine ceva cat de putin ca tot nu fac nimic decat transferuri de bani si nimic altceva

  4. Dede,
    ai dreptate din acest motiv nu au luat taurul de coarne in guvernarea Boc P.M. Ungureanu nu are nici o jena nefiind ancorat politic sa-i ceara actualului ministru lichidarea contractelor acestor capusari.Azi citeam o stire cum ca pdl-ul ii cere sa intre in partid poate si din acest motiv si probabil si altele ce vor urma si noi inca nu le stim

  5. Disparitia baietilor destepti din energie inseamna taierea robinetului financiar pentru toate partidele parlamentare, indiferent de coloratura!

  6. Baietii destepti sunt transpartinicii care alimenteaza toate campaniile electorale ale partidelor parlamentare, indiferent de coloratura politica! Acesta este motivul real al „desteptaciunii” lor!

  7. Pana la un punct, incheierea contractelor cu „baietii destepti” are sa zicem o logica. Dar nu inteleg de ce ei pot deveni furnizori de energie, cand nu sunt producatori?

  8. Au început să fie „rezonabili”.
    Important nu este cât pierd, ci cât nu ar mai câştiga.
    Adică decât nimic, ceva e altceva.

Comentariile sunt închise.