Principesa Irina, fiica cea mică a Regelui Mihai, şi soţul acesteia au fost arestaţi în SUA, pentru organizarea de lupte ilegale între cocoşi şi pariuri, la ferma lor din Oregon, potrivit televiziunii ABC News și ziarului USA Today.
Poliţiştii federali i-au arestat joi pe John Wesley Walker (67 de ani), fost adjunct de şerif în ţinutul Coos, pe Irina Walker (60 de ani), cunoscută şi sub numele de Irina Kreuger, şi alte 16 persoane în Oregon şi Washington.
John Wesley Walker şi Irina Walker sunt acuzaţi, împreună cu alte patru persoane, de organizarea de pariuri ilegale, notează kgw.com. Principesa Irina şi soţul său mai sunt inculpaţi, alături de alte 12 persoane, pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor prin organizarea a cel puţin zece lupte ilegale de cocoşi între 1 aprilie 2012 şi 19 mai 2013.
„Luptele de cocoşi sunt ilegale, atât în conformitate cu legislaţia federală, cât şi cu legislaţiile tuturor celor 50 de state”, a declarat Amanda Marshall, procuror al statului Oregon, citată de oregonlive.com.
„Nu doar că sunt o practică barbară, dar luptele de cocoşi pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică şi facilitează săvârşirea de alte fapte ilegale”, a adăugat procurorul.
Fiecare dintre capetele de acuzare prevede o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, soţii Walker riscă să-şi piardă şi ferma din Irrigon, în ţinutul Morrow, statul Oregon.
John Wesley Walker a lucrat pentru poliţia ţinutului Coos de la 1 august 1998 şi până la 30 iunie 2003, potrivit departamentului de resurse umane al ţinutului.
Regele Mihai şi Regina Ana au participat la botezul Printesei Irina în Portland, în 1987. La acea vreme, ea şi primul ei soţ, John Kreuger, creşteau cai.
Cum a reactionat Casa Regala
Regele Mihai I şi întreaga familie regală speră că justiţia din SUA şi instanţele din Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă cazul principesei Irina, se arată într-un comunicat remis după ce aceasta şi soţul ei au fost arestaţi pentru organizarea unor lupte de cocoşi, transmite Mediafax.
„Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa. Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală speră că justiţia americană şi instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz„, se arată într-un comunicat remis Mediafax, vineri, de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.
Regele Mihai I speră, de asemenea, ca prezumţia de nevinovăţie să funcţioneze, „aşa cum este legal şi moral, de la început şi până la sfârşitul acestui nefericit eveniment”, se mai arată în comunicat.
Asa! reptilienii sa-i muste si pe americani,ca doara nu sint aliatii lor intru’toate relele.MAI RAU SI MAI BINE!!!!!!
Precis cocosii erau din fermele Al-Quaida !!!
Basescu a lovit un copil.
pai daca taticu isi aduce odrasla in tara o sa ne scoata la licitatii…..mitittica de ea !!
pai daca in Curtea Regala sint predominant gaini, trebuia salvata situatia, si luat niste cocosi batausi ! ca nu puteau lasa toata greutatea luptelor vitejesti pe umerii lui „prens duda” !
Comentariile sunt închise.