Prima misiune economică a Guvernului român – turneul catalogat „către nicăieri“ al premierului prin Asia Centrală şi de Est – a confirmat, la cel mai înalt nivel, de ce nu suntem capabili să atragem investitori străini de calibru. Fără niciun om de afaceri de anvergură în delegaţie, dar însoţit de un aliotman de ziarişti fascinaţi de cum arată o limuzină chinezească model Volga din anii ’80, primul-ministru al României a ridicat la nivel de politică de stat modul catastrofal în care facem promovare economică externă de douăzeci de ani: superficialitate, necunoaşterea intereselor partenerilor vizitaţi, glumiţe deplasate, incapacitatea de a genera proiecte concrete şi realiste, un aer general de neseriozitate ghiduşă. Dacă aşa ne propunem să atragem investitori de peste hotare, probabil că introducerea în ecuaţia vânzării falimentarului combinat Oltchim a sprinţarei trupe Mandinga e cu adevărat inspirată.
Lăsând gluma la o parte, turneul asiatic al premierului – care ar fi trebuit să marcheze o reechilibrare necesară a intereselor geopolitice şi economice ale României – nu a punctat nimic concret ori pozitiv-memorabil: în Asia Centrală am picat ca musca-n lapte, imediat după ce azerii anunţaseră ca nu vor lucra cu noi pe uriaşul proiect de gazoduct către Europa, iar în Kazahstan am prezentat drept victorie acordul cu Rompetrol, care la câteva zile a fost invalidat de preşedinţia română. Rămâne un mare mister ce am căutat în Uzbekistan, o ţară cu care nici relaţiile economice existente, nici interesele politice, nici perspectivele acestora nu justifică nici măcar existenţa unei misiuni permanente, darămite o vizită la nivel înalt!? Hong Kong şi Macao par să fi fost la rândul lor destinaţii exclusiv turistice.
Rămâne doar China, marea putere emergentă a secolului nostru, o geografie neglijată, chiar ridiculizată de România în ultimul deceniu. Salutând recalibrarea relaţiei cu China nu pot să nu constat superficialitatea cu care această vizită – care ar fi trebuit sa fie una istorică – a fost pregătită şi tratată. Într-o ţară în care, de la Confucius încoace, simbolismul politic este esenţial, nu te poţi duce în vizită oficială ca ultima destinaţie a unui turneu încropit în fugă! Chinezii au pretenţia ca actuala lor poziţie în economia mondială să fie recunoscută pe toate planurile: în China te duci direct, doar pentru China, aşa cum fac toţi liderii mari ai lumii; pe chinezi nu-i programezi la „şi altii“, cum am făcut noi. Declaraţiile bombastice ulterioare nu pot compensa această gafă, ba mai mult ne vor face probabil rău – prin tonul lor exagerat şi linguşitor – în relaţia cu aliaţii tradiţionali din UE şi NATO. Despre agenda subţire, de suprafaţă a întâlnirilor nici nu merită discutat: niciuna dintre piedicile reclamate de oficialii chinezi de ani de zile nu şi-a găsit soluţionarea, abordarea a rămas tipic românească – „vom face totul“, „se depun eforturi“, „când vom avea lucruri concrete vi le comunicăm“… iar odată întorşi la Bucureşti nimeni nu mai face nimic. Nu s-a semnat niciun contract important, nu s-a bătut palma pe nimic concret, nu s-a rezolvat nicio problemă. Aceeaşi abordare lipsită de rezultate pe care au avut-o toţi ceilalţi demnitari români de rang înalt care au vizitat China în ultimul deceniu. Pe scurt, pierdere de timp pentru chinezi, călătorie de „plezir“ pentru ai noştri.
Iar în vreme ce premierul şi suita survolau, vădit binedispuşi, o bună parte din drumul mătăsii, în ţară Parlamentul mai punea câteva cărămizi la consolidarea cadrului legal favorabil infracţionalităţii cu acte în regulă: diminuarea atribuţiilor DNA în cercetarea fraudelor cu bani publici, majorarea plafoanelor de atribuire directă a contractelor şi exceptarea multor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor.
Se vede treaba că presiunea clientelei de partid a devenit atât de puternică, foamea e atât de mare – mai ales în administraţia publică locală – încât coaliţia de guvernare nu se mai împiedică în mofturi gen transparenţă, monitorizare europeană, responsabilitatea cheltuirii banului public. Acordul cu FMI s-a terminat cu bine, să benchetuim pe banul contribuabilului român! Cum zicea deunăzi un cunoscător într-ale afacerilor cu statul, frecându-şi mâinile: „s-a dat liber la furat“.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.2013
Glumite de prost gust,gen”daca luam pe Basescu in Asia”
Comentariile sunt închise.