Va candida Elena Udrea la Presedintia Romaniei?!

Autor:  Ion Cristoiu

Aparute intre 1880-1884 sub forma unor scrisori catre Vasile Alecsandri, amintirile lui Ion Ghica stau sub semnul uimirii fata de schimbarile petrecute in decursul vietii sale, schimbari atit de insemnate in toate domeniile incit lumea din prezent e urieseste departata de lumea de acum 50 de ani.

Scrie Ion Ghica, nu fara melancolie barbateasca, in chiar primele rinduri ale Introductiunii:

„Cind am inceput a intelege cele ce se petrec in lume, intrase de curind in cursul timpului un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare si luminos intre toate, menit a schimba fata lucrurilor pe pamint, de la apus la rasarit; secol care a adus cu dinsul o civilizatiune cu totul si cu totul noua, nebanuita si nevisata de timpii anteriori; civilizatiunea iesita din descoperirile stiintifice datorite geniului omenesc, care a dat riurilor, marilor si oceanelor vapoarele, a inzestrat continentele cu drumuri de fier, a luminat pamintul cu gaz si cu scinteia electrica, ne-a daruit telegrafia, telefonia si fotografia; prin mecanica si prin chimie a transformat toate arterele si maiestriile, a insutit si inmiit productiunea si a ridicat pe om din robie si din apasare la egalitate si libertate“.

Daca as fi un Ion Ghica al zilelor noastre si daca un alt Vasile Alecsandri m-ar indemna sa facem schimb, nu de scrisori, Doamne fereste! ci de e-mailuri, probabil ca la fel as vorbi si eu despre prefacerile uimitoare carora le-am fost martor de-a lungul vietii mele, viata cam de acelasi numar de ani ca si a fostului politician dedulcit la scris.

El avea 64 de ani cind a inceput a compune Epistolele.

Eu implinesc anul acesta 65 de ani.

Daca as lua la rind domeniile in care, asemenea lui Ion Ghica, ar trebui sa surprind schimbarile din aproape jumatate de secol, mi-ar trebui o carte mult mai mare decit cea publicata de el in 1884 sub titlul Scrisori catre Vasile Alecsandri.

Sa luam, de pilda, amorul.

Se stie ca una dintre obsesiile proaspat indragostitului e sa-i auda iubitei vocea, suava, unica, inconfundabila.

Pe vremea mea, sa auzi la telefon vocea iubitei era o adevarata aventura.

Daca te lovea nevoia asta in plina strada, cu o acuitate mai mare decit cea pe care o rezolvai mai simplu, pierzindu-te intr-un tufis, trebuia sa cauti cu limba scoasa un telefon public.

Presupunind ca gaseai unul caruia nu i se furase receptorul, incepea marea, infricosatoarea peripetie a venirii tonului.

Citi pumni trebuia sa-i arzi pina venea tonul!

Si cite fise trebuia sa pui pina-ti venea vocea iubitei!

Ce simplu e azi, cind nu exista om care sa nu fi scris ceva pe facebook si sa nu aiba telefon mobil!

Iei telefonul, apesi pe un buton si, in citeva secunde, iti rasuna in ureche vocea iubitei.

Se intimpla asta oriunde te-ai afla.

Chiar si intr-o toaleta publica!

Amorul duce la casatorie, iar casatoria, la divort.

Pe vremea mea, daca doi insi divortau, era mare nenorocire, mai ales pentru femeie, care isi gasea cu greu altul, mai ales daca plecatul – vorba celor din Gagesti-Deal- o lasase cu burta la gura.

Azi, cind doi insi divorteaza, daca sint oameni simpli, dau o petrecere impreuna, la care nu-i exclus sa se recasatoreasca, redescoperindu-se dupa ce s-au imbatat ori s-au drogat bine, iar daca sint vedete, merg la o emisiune deocheata, unde se porcaiesc reciproc, pentru ca, la plecare, sa-si imparta cinstit banii obtinuti, pentru ca au facut rating.

Pe vremea mea, daca un activist (asa li se spunea politicienilor) divorta, indiferent ca din vina lui sau a nevestei, dracu’ il lua.

De la tribunal se ducea direct la Cadre, unde scria declaratii dupa declaratii, pina ii amortea mina.

Daca nu se grabea sa-si refaca viata, se lingea pe bot de plecarea in strainatate, un divortat fiind automat suspect ca va ramine in strainatate.

De ce era mai dispus, in viziunea Organelor, sa ramina un divortat decit un insurat, n-am inteles niciodata, mai ales ca fugitul peste hotare se dovedea pentru multi singura modalitate de a scapa de nevasta.

Azi, daca un politician divorteaza, da impreuna cu celalalt sau cealalta, un Comunicat comun sau o Declaratie de presa Comuna.

Cine deschide blogul Elenei Udrea, daca nu e la curent cu intimplarile de pe scena noastra politica, nimereste peste un titlu urias:

Declaratie de presa comuna

Citeste mai mult…

Din Istorie, respectivul stie ca Declaratiile de presa comune sint semnate de sefii de stat sau de premierii unor tari cind se viziteaza reciproc.

Elena Udrea a fost ministru in Guvernul Boc. La Putere sa afla azi USL. Nu se poate vorbi, in cazul Elenei Udrea, de o functie in virtutea careia domnia sa sa iscaleasca o Declaratie de presa comuna.

Facind Click pe Citeste mai mult, mai putin informatul se trezeste fata-n fata cu acest text:

„Dupa 10 ani, casatoria noastra a luat sfirsit astazi, 10.06.2013, in mod amiabil si in fata notarului.

Decizia de a ne desparti vine dupa o analiza indelungata si profunda a relatiei noastre si a optiunilor de viitor ale fiecaruia dintre noi.

Faptul ca avem cariere atit de diferite si, in cazul nostru, chiar incompatibile, unul politica, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut impreuna necesar relatiei si a supus casatoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil.

De astazi, mergem pe drumuri separate, dar pastram prietenia si parteneriatul solid construit in ultimii 15 ani, raminind in cele mai bun relatii.

Multumim familiilor si prietenilor care ne-au fost si ne sunt alaturi si rugam pe toti cei care ar putea fi interesati de acest subiect sa dea dovada de intelegere fata de noi si sa ne respecte intimitatea.

Precizam ca aceasta este singura declaratie pe care o vom face.

Va multumim!

Elena Udrea

Dorin Cocos“.

E vorba, asadar, de o Declaratie comuna semnata nu cu prilejul unei Intilniri la nivel inalt, nu al unui summit planetar, in genul lui G8, ci cu prilejul unui divort de la Bucuresti.

In 1966, am dat la Facultatea de Filozofie din Cluj fara a sti prea multe despre domeniul in care urma sa ma specializez. Facusem liceul Real (altfel zis de Matematica-Fizica) din Panciu (Real, pentru ca era singurul din zona care acorda burse de merit cu sedere la internat) si optasem pentru Filosofie – dupa cum am mai scris – si nu pentru Filologie, deoarece un profesor de la liceu ma convinsese ca Filologia e o facultate pentru femei, pe cind Filosofia, una pentru barbati.

Nu era singurul din tara care impartasea viziunea asta discriminatorie asupra sexelor. La Istoria filosofiei, disciplina care am avut norocul s-o fac cu marele D.D. Rosca, profesorul nu suporta sa vada studente in primul rind de banci, declarind, spre incintarea noastra, a baietilor, dar si a fetelor, ca Filosof cu fusta, dracu’ a mai vazut!

Desi nu prea stiam cu ce se maninca Filosofia, chiar din prima luna m-am afirmat in chip stralucit drept cel mai bun dintre cei 12 studenti (atitia avea un an de studiu la Filosofia din Cluj, 10 la Sectia Romana si 2 la Sectia Maghiara) la seminarul dedicat Interpretarii de text.

Eram capabil sa vorbesc o jumatate de ora despre semnificatiile ascunse intr-un text de citeva rinduri din Aristotel sau din Marx.

De aici am ramas cu mania – luata peste picior de confratii mei tineri din studiourile TV – de a interpreta textele politicienilor de azi – de la presedinte la premier – ca si cum ar fi vorba de documente fundamentale pentru Istoria Romaniei si chiar a omenirii.

Adaugind acestei porniri obiceiul istoricului de a aborda cu seriozitate documentele trecutului, am ajuns sa ma numar printre putinii comentatori – ridicoli, recunosc- din presa, care parcurg un Comunicat, o cuvintare, un interviu al unui politician vremelnic de azi cu creionul in mina, cautindu-i dedesubturile, cintarindu-i nuantele, raportindu-l la imprejurari, ca si cum l-ar avea ca autor pe Alexandru Ioan Cuza sau pe Ionel Bratianu si nu pe un politician care – sint sigur – nu va fi consemnat de Istoria tarii nici macar la notitele de subsol.

Sub acest semn, ma incumet sa analizez, in premiera, un text iscalit de doi insi care divorteaza, cu seriozitatea cu care as analiza Comunicatul Intilnirii de la Yalta.

Luind in serios acest Document, unic deocamdata in Istoria Romaniei, pentru ca e vorba de o Declaratie comuna convenita si semnata de doi soti care tocmai au divortat, imi permit sa observ urmatoarele:

1) Cea mai mare problema in cazul unei Declaratii comune iscalite de doi sefi de stat este punerea de acord a delegatiilor in privinta textului final.

Ore intregi, uneori chiar si o noapte intreaga, delegatiile celor doi demnitari negociaza fiecare cuvint, ba chiar si fiecare virgula, astfel incit Textul final, dat publicitatii, sa exprime perfect pozitiile fiecaruia dintre cei doi, chiar si cind acestea sint divergente.

Cum vor fi procedat Elena Udrea si Dorin Cocos?

Au pus pe altii sa negocieze textul Declaratiei comune, dupa care, prezentindu-li-se forma finala, l-au semnat in cadrul unei ceremonii?

Sau, dimpotriva, au lucrat amindoi pe acest text, facindu-ne sa intelegem ca nu sint chiar atit de divortati, o data ce-au reusit sa cada de acord asupra textului final fara sa se ia la bataie?

2) Chiar daca Elena Udrea e o personalitate a politicii si Dorin Cocos o personalitate a afacerilor, nu vad de ce trebuia data publicitatii aceasta Declaratie comuna in afara interesului uneia dintre parti (Elena Udrea) de a instiinta opinia publica din tara ca s-a despartit de Dorin Cocos.

3) Potrivit Declaratiei „Decizia de a ne desparti vine dupa o analiza indelungata si profunda a relatiilor noastre si a optiunilor de viitor ale fiecaruia dintre noi“.

In lumea muritorilor de rind, prin optiuni de viitor se inteleg optiunile vizind o noua casatorie.

Desi mai putin valabil azi, barbatul divorteaza pentru a se putea casatori cu alta.

Care alta il intarca la pat daca nu divorteaza de legitima pentru a se insura cu ea si, prin asta, pentru a-i da banii la care aspira.

Sint si situatii – e drept, mai putine – in care femeia divorteaza pentru a se putea casatori cu altcineva, de regula, mai aratos si mai tinar decit barbatu-sau.

Nu cred ca explicatia sentimentala poate fi folosita in cazul cuplului Elena Udrea – Dorin Cocos.

Mai intii pentru ca, tinind seama de modernitatea raporturilor din noua nomenklatura, nu cred ca unul dintre ei avea nevoie de publicitarea divortului ca sa-si rezolve o nalucire sentimentala. Apoi, daca ar fi fost vorba de dezlegarea pentru ca unul dintre ei sa-si refaca viata, nu vad de ce mai era nevoie de acest Document, nitel aiurea intr-un caz de despartire, intitulat Declaratie comuna.

Mentionarea cauzei numite – cariere incompatibile – politica si afaceri – ma face sa cred ca optiunile de viitor invocate ca subiect de analiza a celor doi o vizeaza pe Elena Udrea.

Si nu atit pe omul, cit mai ales pe politicianul Elena Udrea.

Putem presupune ca prin analiza „indelungata si profunda“ cei doi au ajuns la concluzia ca optiunea de viitor a politicianului Elena Udrea cere disocierea de omul de afaceri Dorin Cocos.

Elena Udrea e, la ora actuala, simplu membru PDL.

A putut fi casatorita cu omul de afaceri Dorin Cocos fara nici o problema ca ministru si ca pretendent la sefia PDL.

Ce s-ar putea intimpla in viitor ca politicianul Elena Udrea sa aiba nevoie de dezlegarea casatoriei cu un om de afaceri?

Indiscutabil o batalie electorala grea, cumplita, in care afacerile sotului pot fi subiect de atacuri violente si eficiente din partea adversarilor.

O asemenea batalie electorala in viitorul apropiat nu poate fi pentru Elena Udrea decit prezidentialele din 2014.

Pentru europarlamentare nu cred ca e cazul, dat fiind ca Elena Udrea n-are nevoie sa mearga la Bruxelles, pentru a-si cumpara poseta Vuitton, pe banii Uniunii Europene.

Va candida Elena Udrea la Presedintia Romaniei?

Intrebarea asta, extrasa din radiografia politico-filosofica a unui divort anuntat printr-o Declaratie comuna putea ramine o simpla fantezie, daca marti, 18 iunie 2013, Traian Basescu n-ar fi declarat la o intilnire cu femeile de afaceri:

„In orice caz, eu cred ca se apropie vremea candidaturii unei femei la functia de presedinte al Romaniei“.

Pina acum, Traian Basescu, desi adept al femeilor in politica, a fost sceptic la ipoteza ca o femeie sa candideze la Presedintia Romaniei, de fiecare data invocand mentalitatile romanesti.

E intiia oara cind Presedintele se arata optimist fata de posibilitatea candidaturii unei femei la Presedintie.

Si nu cred ca din cauza contextului in care s-a aflat.

Sa stie domnia sa, ca apropiat al Elenei Udrea (si acum a laudat-o „un politician la moda si serios“), mai multe decit stim noi, cei pentru care Elena Udrea ne e la fel de departata ca si o banchiza din Oceanul Inghetat de Nord?

Nu-i exclus.

In orice caz, ca analist, eu nu cred ca o candidatura a Elenei Udrea ar fi o imposibilitate.

Cum n-ar fi o imposibilitate nici succesul inregistrat de Elena Udrea in eventualitatea unei candidaturi.

Daca ne gindim bine, cu o Constitutie care acorda Presedintelui Romaniei un rol decorativ, ar fi de preferat ca la Cotroceni sa ajunga o femeie precum Elena Udrea.

Ca daca Presedintele va avea doar o singura indatorire – cea de a se arata din cind in cind Poporului, macar sa arate bine!