Maria_GrapiniViitoarea modalitate de impozitare a firmelor va înlocui impozitul de 3% pe afaceri sau 16% pe profit şi va fi o sumă fixă de trei ori mai redusă în comparaţie cu valorile plătite în prezent de către firme, a declarat ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, care ocupă acest portofoliu din partea Partidului Conservator (PC).

Grapini apreciază că acesta va fi „cel mai etic mod de plată”, pentru că fiecare domeniu de activitate are şansă să obţină un anumit venit şi o rată a profitului diferită.

„Pentru prima dată în România am propus un studiu pilot pe cod CAEN, pentru că altfel se obţine venit şi profit din industria hotelieră, altfel se obţine din restaurante şi altfel din service auto. Am făcut un studiu pe patru coduri CAEN”, a spus ministrul într-o conferinţă.

În cazul hotelurilor, studiul a fost făcut pentru un grad mediu de ocupare de 30%, şi în funcţie de acesta s-a calculat suma fixă pe care trebuie să o plătească o unitate de cazare.

Impozitul va fi calculat printr-o formulă care ia în calcul amplasamentul (rural sau urban), zona (în cazul Bucureştiului), sezonalitatea, gradul de ocupare, numărul de stele şi numărul de camere.

„Impozitul trebuie să fie motivant pentru cei care sunt corecţi, să plătească mai puţin decât ar plăti 16% impozit pe profit la o înregistrare corectă a veniturilor şi cheltuielilor şi mai puţin decât 3% pe cifra de afaceri. Suma fixă este singurul impozit şi va înlocui impozitul fie pe cifra de afaceri, fie pe profit”, a afirmat Grapini.

Ea a adăugat că studiul se află în prezent în analiza la Ministerul Finanţelor.

„Noul impozit este cel mai etic mod de plată şi este de trei ori mai puţin decât plata a 16% impozit pe profit, într-o înregistrare corectă”, a mai spus Grapini.

Impozitul forfetar, care ar urma să fie introdus de la 1 iulie, va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto.

3 COMENTARII

  1. ..o fi apucat-o mila de romani…a uitat de unde a plecat marea doamna care exploateaza romanii pe „mosia” ei….mi-ar fi rusine in ce hal sunt platitzi si mai are si experientza occidentala…mai bine nu se apuca de afaceri in Ro.. sau daca da, trebuia sa fie un exemplu pentru sectorul privat.

Comentariile sunt închise.