Varujan-VosganianMinistrul Economiei, Varujan Vosganian, considera ca obiectivul aderarii Romaniei la zona euro este intotdeauna la o distanta de sase ani fata de momentul  vorbirii, in momentul in care vor fi atinse anumite standard in ceea ce priveste nivelul de trai, calitatea mediului si integrarea Romaniei in fluxurile international.

„Uite ce cred eu in legatura cu euro. Mi-aduc aminte ca am vazut un film american in care pana la urma a castigat un cal care nu era la fel de zdravan ca ceilalti. Care era explicatia? Unul dintre copii a aflat ca acelui cal ii plac hamsiile. Si atunci s-a dus intr-un loc la capat si i-a agitat o hamsie si calul a zbughit-o si a castigat cursa. Ei bine, pentru noi intrarea in euro e ca hamsia din cursa aceea”, a spus ministrul de resort, intrebat pe aceasta tema intr-o conferinta de presa.

El a precizat ca este foarte bine sa ne pastram aceasta tinta.

„Eu, cand eram ministru in 2007, le povesteam romanilor cum o sa ne integram in euro in 2013. Vreau sa va spun ca jumatate din obiectiv a fost indeplinit, adica intotdeauna fata de momentul in care vorbim integrarea in euro e la sase ani. Deci obiectivul a fost indeplinit: in 2008, am intrat in 2014, acum in 2013 intram spre sfarsitul lui 2018”, a adaugat Vosganian.

Președintele Traian Băsescu a declarat că anul 2017 ar fi optim pentru obiectivul României de aderare la zona euro și a subliniat necesitatea ca țara să aibă un ”Guvern competent” pentru creșterea economică, după ce a fost realizată stabilizarea macroeconomică.

”În ceea ce privește termenul de aderare la euro, eu cred că va trebui să fie menționat ferm în documentele noastre oficiale, iar optim nu poate fi decât anul 2017”, a declarat Traian Băsescu, într-un interviu publicat joi de site-ul www.caleaeuropeana.ro.

El a criticat Guvernul pentru renunțarea la o dată clară pentru obiectivul de aderare la zona euro.

”La unele importante persoane din România am auzit enunțat, ca termen, anul 2019 sau chiar nefixarrea unui termen de trecere la moneda euro, cu argumentul practicii altor țări care nu au asumat o dată. Este greșită o neasumare de termen”, a afirmat președintele.

El a subliniat că ”este o obligație care decurge din Tratatul de Aderare și nu poți să le spui partenerilor că îți vei îndeplini obligațiile, dar nu știi când o vei face”.

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.