Bucureştenii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele până la data de 31 martie, fie la ghişee, fie online, ar putea rămâne fără bani în conturi sau chiar fără bunuri.
Locuitorii din Sectorul 1 care nu şi-au plătit taxele şi impozitele se pot trezi cu popriri pe conturi.
„Pentru cei care nu şi-au achitat taxele, care au întârzieri mai mari, se execută, dar se pun popriri la sfârşit de an”, a declarat Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1.
În Sectorul 2 al Capitalei, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite, Cristian Duţu, a precizat că: „Peste tot au început (executările silite n.r.). După expirarea oricărui termen, e o practică curentă. În momentul în care expiră primul termen de plată sau al doilea termen şi după ce se face preluarea tuturor plăţilor prin toate sistemele de încasare, după aceea, normal, se face o analiză a gradului de necolectare şi se procedează la executarea silită, la somarea celor care au debite restante. Aceasta se face permanent. Singurul lucru care se face este asigurarea că toate plăţile care au fost făcute din cauza diferenţei de termenul de decontare bancar, că sunt operate toate plăţile, astfel încât nu cumva să se pornească executarea silită pentru cineva care a plătit. Probabil în unele sectoare merge mai repede, în altele mai uşor, ăsta e motivul pentru care se aşteaptă o perioadă de câteva săptămâni după expirarea termenului. Acum fiecare instituţie îşi dozează eforturile, că e inclusiv un efort financiar, în funcţie de bugetul aprobat şi de resursele financiare şi umane pe care le are. Dar procedural vorbind, ăsta e un lucru care se întâmplă an de an la expirarea fiecărui termen”.
În acest sector numărul datornicilor se ridică la aproximativ 3.000 de persoane juridice şi 14.000 persoane fizice.
„Într-o primă etapă vor fi trimise aproximativ 10.000 de somaţii. După comunicarea acestor somaţii, dacă contribuabilul alege să nu-şi plătească impozitele şi taxele, vom fi nevoiţi să trecem la următoarea etapă, după oprirea conturilor bancare, a veniturilor salariale de unde vom reţine aproximativ o treime din salariu. Dacă după această etapă nu vom reuşi să ne încasăm impozitele şi taxele locale vom trece la următoarea etapă, a executării silite, însemnând sechestrarea şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile ale acestora”, a declarat Iulian Ilie, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite al Sectorului 3.
În ceea ce priveşte bucureştenii din Sectorul 3 care ar putea să fie executaţi silit, Iulian Ilie a precizat că este vorba despre „aproximativ 20-22% din contribuabilii Sectorului 3, aici intrând şi impozitele şi taxele locale, dar şi amenzile restante”. Directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite al Sectorului 3 a spus că cei care doresc să plătească o pot face „la ghişee, la agenţiile CEC şi Poştă de pe raza Sectorului 3, precum şi virtual, prin ghiseul.ro, care reprezintă cea mai facilă posibilitate de achitare a impozitelor şi taxelor locale”.
Directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite al Sectorului 4, Hrant Qundjian, a declarat că executarea silită a celor care nu şi-au plătit până la termen taxele şi impozitele va începe după Sărbătorile de Paşte.
„Până atunci ne pregătim evidenţele, ca să nu stăm atunci să le facem, adică le pregătim dosarele, le pregătim datele, nu e aşa uşor să pui nişte executoare. Trebuie să lăsăm să treacă Sărbătorile de Paşte, să stea oamenii liniştiţi, nu să blocăm conturile ca să nu aibă ce să pună pe masă. Încercăm să fim rezonabili. Nu înseamnă că vor scăpa, dar abia am terminat cu valul de încasări, abia acum procesăm informaţiile, nu se fac aşa uşor. Sunt destul de mulţi (datornici n.r.). În fiecare an noi avem cel puţin în jur de 50.000 de datornici sigur, adică cel puţin o treime, dacă nu chiar mai bine”, a declarat Hrant Qundjian.
Ce vrajeala e asta. Ia sa anchida firmele care au datori azi, daca se poate sa nu mai faca si altele.Si daca nu au bani pentru parlamentari si ne trebuie amprumuturi sa ai platim sa mi dea afara din ei ca tot cetateni ai Romaniei sant.Calare pe saracu care nu are bani
UNDE PE STADION?UNDEVA POATE SA NE PUPE?
Comentariile sunt închise.