UPDATE Presedintele SUA, Barack Obama, a admis ca la maratonul de la Boston a fost vorba despre un atac terorist. Atentatul s-a soldat cu 3 morti si 144 de raniti. „Inca nu stim cine a efectuat acest atentat, daca a fost planificat si executat de o organizatie terorista, straina sau americana, sau daca a fost actul unui individ”, a declarat Presedintele american in mai putin de 24 de ore de la producerea atacului.
Vicepresedintele SUA, Joe Biden, a declarat raspicat: “A fost atac terorist”, chiar daca Presedintele Barack Obama a evitat sa faca o declaratie transanta. Dupa cele doua explozii de la linia de sosire, bilantul provizoriu al victimelor de la Maratonul de la Boston se ridica la 2 morti si peste 100 de raniti, iar cei care au pus la cale atentatul s-au asigurat ca vor avea parte de mediatizare “in direct”.
Maratonul de la Boston are 26 de mile, este cea mai veche competitie de acest gen din lume si are loc in fiecare an de “Ziua Patriotilor” – care ii comemoreaza pe soldatii din Razboiul de Independenta al Statelor Unite. Anul acesta organizatorii dedicasera competitia pentru comemorarea victimelor masacrului dintr-o scoala din Connecticut – petrecut la sfarsitul anului trecut, in care si-au pierdut viata 26 de persoane. Fiecare mila alergata in Maraton reprezenta un omagiu pentru fiecare victima – in majoritate copii cu varste cuprinse intre 6 si 7 ani.
In aceste conditii, Maratonul de la Boston avea toate premisele de a fi in atentia mass media din intreaga lume, iar televiziunile americane transmiteau in direct evenimentul.
Dupa masacrul de la Jocurile Olimpice de Vara desfasurate la Munchen in 1972, in care gruparea terorista “Septembrie negru” a ucis 11 sportivi si antrenori din delegatia Israelului si un politist vest-german, carnagiul de la Boston este cel mai grav atentat din istoria sportului mondial.
Atentatul are loc la 41 de ani de la evenimentele singeroase de la Munchen si este cea mai grava operatiune terorista desfasurata pe teritorul Statelor Unite de la cea din 11 septembrie 2001, cand cele doua turnuri gemene ale World Trade Center din New York s-au prabusit. Atacul de atunci denumit de teroristi “Operatiunea din martea sfanta” a avut efecte majore imediate asupra americanilor, dar si a tuturor statelor membre NATO, care au declansat ulterior razboiul impotriva terorismului.
Totusi oficialii americani nu pot exclude din ancheta faptul ca atentatul a avut loc la inceputul unei saptamani negre – cunoscuta de-a lungul timpului pentru actiunile violente ale gruparilor radicale antiguvernamentale. Pe langa faptul ca data de 15 aprilie a fost termenul limita pentru depunerea taxelor, ziua de 19 aprilie are o istorie sumbra.
In urma cu 20 de ani, la 19 aprilie 1993 se sfarsea “Asediul de la Waco” – instituit de autoritatile americane asupra unei proprietati apartinand unei secte religioase, actiune care a culminat cu un incendiu de proportii in care si-au pierdut viata 80 de persoane. Asediul de la “Mount Carmel Center” a fost declansat ca urmare a unui schimb de focuri intre membrii sectei “Filiala Davidienilor” si autoritatile de la Biroul de alcool, tutun si arme de foc (ATF), care aveau mandat de perchezitie pentru proprietatea acestora. Mai tarziu, actiunea autoritatilor americane a fost supranumita “Masacrul de la Waco”.
Doi ani mai tarziu – in 1995, tot in data de 19 aprilie a avut loc atentatul cu bomba de la Alfred P. Murrah Federal Building, in centrul orasului Oklahoma City, considerat ca fiind cel mai distructiv atac terorist desfasurat pe pamant american pana la evenimentele din septembrie 2001. Unul dintre autorii atentatului, veteran al Razboiului din Vietnam – condamnat la moarte si executat prin injectie letala, a recunoscut in timpul anchetei ca atacul a fost planuit pentru a coincide cu ziua in care incendiul de la Waco a pus capat asediului din 1993, dar si cu aniversarea a 220 de ani de la luptele de Lexington și Concord – care s-au dat pe 19 aprilie 1775 langa Boston, primele batalii din Razboiul de Independenta.
Toata compasiunea si simpatia mea pentru victimele nevinovate.
Sper din suflet ca acesta sa nu fie pretext/justificare pentru inca un razboi local.
Cine stie daca si cand vom afla ceva adevarat despre autorii atentatelor si despre ceea ce revendica ei. Sentimentul meu este ca nici despre 11 septembrie nu suntem cu adevarat lamuriti.
la ce ora??
Incepe inediat
atac terorist facut de C.I.A
Comentariile sunt închise.